Iată astfel câteva lucruri pe care poți să le faci pentru a evita încălzirea excesivă a mașinii:
1. Parcare la umbră
Parcarea la umbră a autovehiculului ajută la menținerea unei temperaturi mai scăzute în interior. Însă trebuie să fii atent la mișcarea soarelui atunci când alegi un loc de parcare. Astfel că la est este lumină dimineață, la vest după-amiază, când razele soarelui sunt mai puternice, iar la sud este cald toată ziua.
2. Parasolar
Poți alege să acoperi parbrizul cu un parasolar, astfel că îți protejezi tabloul de bord și volanul. Previi astfel crăparea și decolorarea elementelor interioare ale mașinii dar se menține și o temperatură mai scăzută.
3. Aer condiționat
Atunci câmd pornești motorul, setează aerul condiționat la viteză maximă și la temperatura minimă. Deschide geamurile timp de un minut pentru a permite aerului fierbinte din mașină să iasă afară. Apoi, când simți aer rece, închide geamurile și setează AC la o temperatură mai ridicată.
4. Deschide puțin geamurile
Lasă geamurile puțin deschise pentru a permite aerului să circule și astfel previi supraîncălzirea din interiorul mașinii.
5. Folie solară
Folia fumurie aplicată pe geamuri previne supraîncălzirea interiorului și protejează tapițeria. Trebuie să fii însă atent pentru că există reguli clare privind geamurile fumurii, astfel că foliile trebuie să fie omologate.
6. Acoperirea scaunelor
Dacă mașina are scaune și banchetă din piele ori vinil, ar fi bine ca acestea să fie acoperite cu o pânză pentru a preveni deterioararea lor din cauza rezelor soarelui.
7. Pernă de răcire
Pernele de răcire sunt un fel de huse care se pun pe scaun. Acestea acoperă șezutul ia unele se pot monta și pe spătar. Sunt fabricate, în general, dintr-un material tip fagure și permit aerului să circule.
8. Apă
Menținerea hidratării este importantă pe vreme caldă, așa că e indicat să ai mereu o sticlă de apă proaspătă în mașină.
Totodată, păstrarea unei sticle mari cu apă în portbagaj poate fi utilă dacă ai probleme cu mașina.
9. Aer condiționat
Întreținerea sistemului de aer condiționat este importantă. Trebuie verificat periodic nivelul freonului și schimbate filtrele.
10. Evitarea șofatului pe caniculă
Încearcă să eviți să conduci în orele toride ale zilei și programează-ți astfel drumurile fie diminața devreme, fie seara, când temperaturile sunt mai scăzute. Nu uita de copii! Dacă te însoțesc în călătorie, ține cont de faptul că aceștia sunt mai sensibili și pot face insolație stând într-o mașină supraîncălzită, potrivit Carwow, citat de antena3CNN.