x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Antena Stars demarează campania „Când <<Te iubesc>> nu e de ajuns”

Antena Stars demarează campania „Când <<Te iubesc>> nu e de ajuns”

12 Feb 2017   •   14:10
Antena Stars demarează campania „Când &lt;&lt;Te iubesc&gt;&gt; nu e de ajuns”
Sursa foto: MIHAI STETCU

 

Într-o lume dominată de mesaje digitale, exprimarea sentimentelor a devenit tot mai dificilă. În preajma evenimentelor dedicate Zilei Îndrăgostiţilor şi Zilei Femeii, Antena Stars demarează campania „Când <> nu e de ajuns” şi îşi invită telespectatorii să îşi surprindă în cel mai original mod cu putinţă cea mai iubită femeie din viaţă lor.

 

Campania, ce poate fi văzută şi ca un experiment social, are drept promoteri vedetele staţiei, care au fost invitate să facă o declaraţie de iubire unei persoane dragi din viaţa lor, fără să folosească expresiile „Te iubesc” sau „Mulţumesc”. Emoţia avea să fie cu atât mai mare, cu cât aveau să descopere că într-o cameră alăturată se află chiar persoana despre care au fost invitate să vorbească.

 

În perioada 11 februarie – 8 martie, telespectatorii Antena Stars sunt invitaţi să îşi surprindă într-un mod cât se poate de original femeile din viaţa lor – iubite, soţii, mame, bunici, surori sau fiice, cu o declaraţie de dragoste în care să nu folosească expresiile „Te iubesc” sau „Mulţumesc”. Videoclipurile vor trebui ulterior încărcate pe www.antenastars.ro, urmând ca cele mai emoţionante declaraţii să fie prezentate de către echipa Antena Stars destinatarilor, acesţia primind şi un premiu din partea echipei.

×