Bianca Roman, una dintre ispitele din cadrul reality show-ului „Temptation Island – Insula iubirii”, difuzat de Antena 1 în fiecare duminică de la 20:30, pare să fie motivul destrămării cuplului Andrada – Radu de la „Mireasă pentru fiul meu”. Invitată din nou ieri în cadrul reality show-ului matrimonial, Bianca a ținut să lămurească lucrurile și să spună că nu a intenționat să le destrame relația. „Nu am făcut nimic special să îl cuceresc pe Radu. Pur și simplu cred că i-am ajutat să își dea seama că nu sunt făcuți unul pentru celălalt. Radu nu o iubește, din moment ce s-a simțit atras de o altă femeie, cred că Andrada nu are destulă încredere în ea. Nu aș vrea să fiu cu Radu într-o relație, dar îmi place caracterul lui și faptul că e realist”, spune Bianca. Cea care a starnit valuri în cadrul ediției de ieri a emisiunii i-a precizat Andradei că, dacă vrea, îl poate avea pe Radu oricând și că ideal pentru ea ar fi să-și vadă mai departe de viață. „Ispite sunt la tot pasul și chiar dacă nu apăream eu, tot se despărțeau. Am sfătuit-o să fie mai inabordabilă, mai indiferentă și poate așa va stârni interesul bărbaților”, spune Bianca.
E clar că tânăra și-a dovedit încă o dată abilitățile de cuceritoare desăvârșită, iar duminică, de la 20:30, telespectatorii Antena 1 vor putea vedea la ce tertipuri apelează pentru a intra pe sub pielea bărbaților plecați să își testeze relația tocmai în Thailanda.