x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Ambasadorul Canadei promovează România

Ambasadorul Canadei promovează România

de Diana Scarlat    |    11 Feb 2018   •   15:50
Ambasadorul Canadei promovează România

Prezent la deschiderea oficială a Hotelului de Gheață de la Bâlea Lac și la petrecerea de după eveniment, găzduită de Palatul Brukenthal din Avrig, ambasadorul canadei la București, E.S. Kevin Hamilton a declarat că este fascinat de România și o va promova ca destinație turistică. În cadrul ceremoniei, ambasadorul a anunțat și deschiderea oficială a zborurilor directe către Canada. Începând cu vara acestui an, vor fi inaugurate două rute directe București-Toronto și retur, București-Montreal și retur, operate de compania Air Canada.

Inaugurarea oficială a Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac este organizată în fiecare an în luna februarie, după ce se finalizează construcțiile complexului din inima Munților Făgăraș, chiar dacă hotelul își deschide porțile înainte de Crăciun. „Complexul Hotel of Ice” include Hotelul de Gheaţă, Biserica de Gheaţă, igluurile şi Winter Park Bâlea Lac. Oaspetele de onoare al evenimentului a fost ambasadorul Canadei în România, E.S. Kevin Hamilton, care a declarat că a găsit aici o mică parte din țara lui, prin construcțiile de gheață care sunt deja ceva obișnuit pentru canadieni, dar unice în sud-estul Europei.”Vă mulțumesc tuturor pentru căldura și ospitalitatea cu care ne-ați primit aici, pe mine și familia mea. Ca și canadian, mă simt ca acasă, e multă zăpadă, e gheață. Avem și noi cel puțin un hotel de gheață în Canada și sper ca între cele două să apară un parteneriat, o colaborare. Cred că sunt așa de multe similitudini între natura de aici și cea din Canada, am găsit aici o mică parte din țara mea”, a declarat ambasadorul.

Sâmbătă, 10  februarie, simultan cu inaugurarea oficială a complexului de gheață, Biserica de Gheață a găzduit și o nuntă, iar mirii și petrecăreții s-au bucurat de o vreme neobișnuită pentru această perioadă a anului. Prima biserică de gheață a fost construită în 2007, iar de atunci au fost oficiate mai multe cununii religioase și botezuri, precum și întâlniri ale credincioșilor.

Fascinați de România

Complexul de Gheață de la Bâlea Lac și Palatul Brukenthal din Avrig au fost sursă de inspirație și pentru un grup de jurnaliști din Franța care vor promova România. “Sunteți un popor minunat și aveți o țară superbă! Ceea ce am trăit aici este unic. Aveți locuri minunate, clădiri istorice superbe, peisaje pe care nu credeam că le voi vedea undeva în lumea asta. Aveți vinuri extraordinare, mult mai bune și cu o prezentare mult mai bună decât multe dintre vinurile cu pretenții din alte țări. Voi promova România în Franța, pentru că meritați să știe toată lumea ce aveți aici și să viziteze România”, a declarat, pentru Jurnalul, Patrik Tomas, unul dintre jurnaliștii francezi care au vizitat în aceste zile România.

În cele treisprezece ediții ale hotelului, la Bâlea Lac au urcat diplomaţi din partea Statelor Unite ale Americii, Chinei, Austriei, Germaniei şi Republicii Peru, actori celebri, români sau străini, precum Maia Morgenstern, Constantin Chiriac sau Jean Claude van Damme, sportivi sau foşti sportivi de talie mondială, precum Elisabeta Lipă, Octavian Belu sau Helmuth Duckadam, muzicienii Ovidiu Lipan Ţandărică şi Nicolae Voiculeţ, dar și personalităţi ale ştiinţei şi tehnologiei, precum astronautul Dumitru Prunariu. Și președintele Klaus Iohannis a urcat la Bâlea Lac anul trecut.

×
Subiecte în articol: balea lac