Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Peisajele selenare de la Vulcanii Noroioși, „pietrele vii” (trovanții), „Poarta Stelară” și alte fragmente de roci, cu aparență de nave extraterestre eșuate în timpuri străvechi fac acest județ fascinant pentru cei care vor să descopere natura dezlănțuită, pe cărări puțin umblate. Buzăul este o zonă despre care se vorbește puțin, în turism, deși ascunde toate aceste minuni ale naturii. Fenomenele naturale de aici și descoperirile culturale sunt foarte puțin cunoscute și aproape deloc promovate, deși nu sunt doar spectaculoase, ci și unice în lume. În plus, între geologi, istorici, etnologi și specialiștii în turism nu s-a ajuns încă la o colaborare benefică pentru toate părțile, astfel încât fiecare e convins că doar una dintre abordări are valoare științifică, deși sunt la fel de importante toate, iar împreună ar putea transforma Buzăul în atracție de top.
La 30 de kilometri distanță de municipiul Buzău, în nordul comunei Berca, se află, în două arii protejate celebre în întreaga lume geologică, dar puțin promovate: Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici. Sunt monumente ale naturii, formate prin emanaţia de gaze naturale degajate de zăcământul petrolier din subsol. Vulcanii noroioși de la Berca reprezintă un fenomen natural datorat tectonicii Subcarpaților de Curbură. S-au format cu mii de ani în urmă, iar peisajul din această zonă se modifică permanent, după fiecare fenomen natural care apare. În anul 2016, în urma unor cutremure, la Rezervaţia Vulcanii Noroioşi de la Pâclele, un vulcan stins a fost reactivat. Vulcanii noroioși sunt asemenea unor movile conice, formate la suprafața scoarței terestre, prin erupția gazelor naturale care își croiesc drum de la adâncimi de aproximativ 3.000 de metri, într-un strat argilos, în combinație cu pânza freatică. Prin erupție se formează conuri, la suprafață, prin întărirea noroiului care intră în contact cu aerul. Noroiul lichid face ca dimensiunile conurilor să rămână mici. Noroiul din vulcan este împins în permanență de gazele naturale spre gura vulcanilor, de unde se prelinge pe versanții acestora. Astfel se formează un fel de pârâiașe care se usucă treptat și modifică permanent peisajul selenar. Cele două zone cu vulcani noroioși, Pâclele Mari și Pâclele Mici, au fost descoperite de francezul H. Cognand, în anul 1867, în urma unor prospecțiuni petroliere, iar în 1924, zona a fost declarată rezervație naturală. Pâclele Mici sunt în aria protejată de interes național, rezervație naturală de tip botanic și geologic. Cei mai cunoscuți sunt vulcanii de la Pâclele Mari - care se întind pe o suprafață de 15 hectare, în timp ce Pâclele Mici se întind pe numai 10 hectare.
Minunile naturii, explicate științific
Despre trovanții de la Buzău – „pietrele vii” sau „Babele de la Ulmet”, cum le numesc localnicii – se știu și mai puține lucruri, dar sunt aproape la fel de spectaculoase. Cei mai spectaculoși trovanți din România sunt la Ulmet-Bozioru, în Munţii Buzăului. Se spune că aceste pietre își schimbă în permanență locul și forma. Au aspectul unor farfurii zburătoare sau seamănă cu niște carapace de broaște ţestoase. Unele au forme perfect sferice. Unele dintre acesta au dimensiuni de peste doi metri înălţime și cântăresc până la câteva tone. Geologii susțin că sunt doar niște formațiuni spectaculoase, fără nicio legătură cu nenaturalul sau cu supranaturalul, însă oamenii și-au dat frâu liber imaginației, de-a lungul timpului, iar astfel s-au născut mai multe povești și legende despre pietrele cu forme ciudate. Din păcate, în localitatea Ulmet nu s-a dezvoltat o zonă turistică, deși vizitatori ai ciudatelor pietre mișcătoare au fost mereu. Nici indicatoarele nu-i ajută foarte mult pe cei care se aventurează prin aceste locuri care dau impresia că ar fi putut fi o bază extraterestră ajunsă în paragină sau locul unde s-au prăbușit, cu mii de ani în urmă, niște farfurii zburătoare. Geologii spun că „farfuriile zburătoare” de aici se formează asemenea perlelor. Sunt forme de microrelief care se dezvoltă în straturile de nisip, sub influența apelor subterane calcaroase care le spală şi le sedimentează, în timp. Nisipul foarte fin poate fi observat în jurul pietrelor, pe întreaga suprafață pe care se află trovanții. Astfel se explică și creşterea lor în dimensiune și modificarea formelor, care i-au determinat pe oameni să le numească „pietrele vii”. În general, trovanții au un aspect bizar, de cele mai multe ori fiind sferici sau cilindrici. De aceea au fost asemănate cu navele spaţiale extraterestre. Cele mai întinse platforme de trovanţi din țara noastră se află în judeţul Buzău, pe culmea Ivăneţu. „Babele de la Ulmet” seamănă, de la distanţă, cu nişte bătrâne care stau la taifas.
Citește pe Antena3.ro
Biserica de la Colți-Aluniș și alte descoperiri
Biserica de la Aluniș este altă atracție deosebită pentru călătorii care vor să descopere fenomene carstice desprinse aproape din poveștile SF. De la așezările rupestre din Colți - Aluniș, se merge pe „Drumul Luanei” spre „Poarta stelară”. Diana Gavrilă este cercetătorul pasionat de această zonă, care a făcut cercetare ani la rând, a scris o carte despre descoperirile de aici, iar anul trecut și-a prezentat lucrarea de disertație, la masterat, pe tema cercetării zonei. „În munții din nordul județului Buzău se află cea mai mare concentrare de schituri și locuințe monahale din țara noastră. În zona Aluniș-Nucu-Fisici-Ruginoasa, sate aflate pe raza comunelor Colți, Bozioru, Brăești, precum și în localitățile Cozieni, Cătina sau Pietroasele au fost descoperite multe complexe rupestre săpate în blocurile masive de stâncă, unele locuite din preistorie, altele folosite drept chilii de sihăstrii sau amenajate ca lăcașuri de cult creștin. Cea mai cunoscută este bisericuta din satul Aluniș, veche de peste 700 de ani”, explică Diana, care poate fi găsită la Muzeul Chihlimbarului de la Colți. Complexul Rupestru Aluniş-Colţi include biserica săpată în piatră, o biserică rupestră, tăiată în piatră de doi păstori la „leat 1274”, cu hramul Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul. Se conservă bine atât biserica săpată în piatră, cât şi locuinţele călugărilor. Complexul Aluniș B conține o locuinţă cu două încăperi, unde se presupune că ar fi trăit ieroschimonahul, „cel mai sporit duhovniceşte dintre toţi schimnicii” - notează Diana Gavrilă, în cercetările ei. Aluniş C este o locuinţă etaj, cu o singură încăpere, iar Aluniş D este o locuinţă începută şi neterminată, din motive neştiute, conform cercetătoarei. De asemenea, Alexandru Odobescu, după cercetările din anul 1871, menționa existenţa altor trei locuinţe, care însă nu au fost identificate de cercetătorii de astăzi. Drumul Luanei este și mai fascinant, fiind extrem de puțin cunoscut de turiști. Se parcurge într-o zi întreagă, la pas, prin zona de deal și de munte, foarte departe de lumea dezlănțuită.
Vulcanii Noroioși se află la circa 145 de kilometri față de București și aproximativ 30 de kilometri față de municipiul Buzău, pe DN10, spre Brașov. Din dreptul localității Sătuc se merge spre dreapta, către Berca, iar drumul se ramifică imediat după ce este traversat râul Buzău. De aici se merge spre stânga, apoi din nou spre dreapta, unde există un indicator care îndrumă spre localitatea Chiliile. După încă 10 kilometri, există un alt indicator, la circa 5,5 km distanță de Pâclele Mari. Drumul este sărac în localități și departe de lumea dezlănțuită, între dealuri, în mijlocul naturii.
Chiar și fără spații de cazare sau popasuri turistice, trovanții din Buzău sunt vizitați de mii de curioși, în fiecare an.
