x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Disneyland – locul unde basmele devin realitate

Disneyland – locul unde basmele devin realitate

de Simona Chiriac    |    24 Mai 2010   •   00:00
 Disneyland – locul unde basmele devin realitate

Pentru copii, Disneyland este un univers creat special pentru ei, un loc unde toate personajele din poveşti şi basme capătă viaţă, le zâmbesc, îi strâng în braţe şi se joacă împreună. Un tărâm unde orice fetiţă este o prinţesă înconjurată de pitici, ce locuieşte într-un castel cu turnuleţe, ale cărui camere au parfum de vată de zahăr şi bomboane. Pentru băieţei există Vestul Sălbatic, cu pistolari neînfricaţi, cai aprigi şi multe aventuri. Şi asta nu este tot. Fiecare copil se poate identifica cu un personaj, trăind pentru câteva zile aventura vieţii lui, o poveste ce devine reală şi care nu poate fi comparată cu nimic.

Disneyland Paris este, pentru copiii români, cel mai accesibil domeniu tematic (alcătuit din două parcuri principale - Disneyland Parc şi Walt Disney Studio -, divizate la rândul lor în zeci de tărâmuri magice, unde de fiecare dată copiii trăiesc o altă poveste). Distanţa relativ scurtă, 3 ore cu avionul, şi ofertele excepţionale ale  agenţiilor din România fac din această destinaţie una în vogă. Toţi copiii vor să meargă la Disneyland!


PARCUL POVEŞTILOR
Parcul Disneyland este căminul Frumoasei Adormite, al lui Peter Pan şi Mickey Mouse. Fantasyland (Tărâmul Fanteziei) le propune copiilor să se întâlnească cu Peter Pan, luându-şi zborul sus, cu mult deasupra pământului, căutându-le pe Wendy şi pe Tinkerbell. Sau pot explora labirintul din Ţara Minunilor, strigând-o pe Alice şi retrăind iarăşi şi iarăşi o poveste cu personaje neobişnuite. Sau poate vor intra uşor, pe vârfuri, în Palatul Frumoasei Adormite, trezind-o din somnul cel lung şi ajutând-o să-şi împlinească destinul. Elefantul Dumbo, cu ale lui urechi uriaşe, sau ceşcuţele, mereu vesele şi puse pe şotii din "Frumoasa şi Bestia",  un spectacol de teatru cu peripeţiile lui Pinocchio... Alte atracţii sunt Ţara Zânelor, Îmblânzitorul Dragonului, Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici, Casey Jr -  micul trenuleţ de circ. Multe personaje şi tot atâtea distracţii, jocuri şi carusele.

În Vestul Sălbatic, cei mici şi curajoşi vor călători cu trenuleţul în mină, vor intra în satului lui Pocahontas, vor vâsli pe râuri vijelioase, potrivite numai celor neînfricaţi, sau vor dori să-şi testeze îndemânarea de pistolari. Nici căutarea fantomelor nu este mai prejos, mulţi dintre copii depăşindu-şi astfel temerile. Pentru aventurieri, există Indiana Jones, Piraţii din Caraibe sau Familia Robison.


WALT DISNEY STUDIO
Este locul în care copiii pot deveni mai mult decât spectatori, transformându-se în personaje de desene animate. Oaspeţi pe platourile de filmare, vor juca în filmul pe care-l admiră atât de mult. Pot face vizite în culise, acolo unde călătoria desenelor animate începe de la o simpă foaie şi un creion, până la efecte speciale... Acolo simţi cum povestea capătă viaţă!


SATUL DISNEY
Cinematografe, spectacole, cele mai tentante magazine şi restaurante. Ofertele sunt fabuloase: o cină magică cu prinţese şi prinţi, iar la intrare te va întâmpina nimeni altul decât şoricelul ce a ajutat-o pe Cenuşăreasa să îşi îndeplinească visul. Sau poţi să treci pragul Cafenelei Mickey, unde pot fi savurate paste, pizza, prăjiturele şi cele mai atrăgătoare dulciuri din cărţile cu poveşti. Sau poate, cea mai ispititoare ofertă, să-ţi sărbătoreşti ziua de naştere alături de eroii tăi preferaţi, primind cel mai gustos şi minunat tort pe care l-ai văzut vreodată. Suprizele te aşteaptă la tot pasul!

    
NOPŢI DE VIS
Copiii însoţiţi de părinţi se pot caza într-unul dintre cele şapte hoteluri tematice de două, trei şi patru stele: Santa Fe (imită atmosfera din New Mexico), Cheyenne (potrivit pentru cowboy, îi ademeneşte pe copii cu un teren de joacă în stil indian şi sală de jocuri video), Sequoia Lodge (piscină interioară impresionantă, aflat la un sfert de oră de mers pe jos de parcul de distracţii), Newport Bay Club (accesul la hotel se face cu un microbuz gratuit, are piscină şi locuri de joacă), Disneyland (hotel emblmatic, ce aminteşte de un castel de poveste), New York (asemănător clădirilor zgârâie nori, se oglindeşte în apa lacului, oferind o privelişte minunată), Crockett Ranch (un bungalow de lemn, aflat în mijlocul naturii, departe de tumultul civilizaţiei, accesul se face cu maşina). Preţurile variază între 259 şi 600 euro pentru un adult (două nopţi, mic dejun, bilet de intrare în parcurile tematice).


OFERTE MINUNATE PENTRU COPII

În această perioadă, distribuitorii direcţi ai Disneyland Paris în România au oferte tentante pentru copiii în vârstă de pâna la 12 ani. Aceştia au transportul gratuit, plătind doar taxa de aeroport, aproximativ 100 euro. Cazarea, indiferent de hotelul ales, ajunge la 99 euro (două nopţi, inclusiv biletele de intrare în ambele parcuri tematice-Disneyland Parc şi Walt Disney Studio).). Copiii pâna la 7 ani au transportul şi cazarea gratuite (include mic dejun) şi bilet de intare valabile pentru ambele parcuri tematice De asemenea, există posibilitatea de a cumpăra bilete de intrare în parc, în sistem electronic (se elimină timpul de aşteptare), oferindu-se o reducere de 15%.

Altă ofertă potrivită pentru familii este un circuit ce cuprinde  5 nopţi cazare pe Costa de Azur (în localitatea Menton, renumită pentru parcurile sale, pentru livezile de citrice şi măslini şi pentru un fastuos Festival al Lămâilor) şi două nopţi cazare într-unul hotel Disney (micul dejun inclus şi 3 zile de distracţie în parc). Transportul dintre Menton şi Disneyland se face cu trenul, staţia fiind chiar la intrarea în parc. Preţul pachetului este de aproximativ 780 euro.

×
Subiecte în articol: concept travel