Misterele Tibetului

Tărâm legendar, aflat la "întâlnirea cu zeii", Tibetul fascinează, misterele sale continuând până în zilele noastre, când viaţa modernă începe a acapara oameni şi locuri ce erau până mai ieri încremenite în timp.

O adevărată "lume la capătul din înalturi al lumii", Tibetul,  platoul din nordul semeţilor munţi Himalaya, se află la o altitudine medie de 4.900 metri. Aici, pe "Acoperişul lumii", este Regiunea Autonomă Tibet. Situată în vestul Platoului Qinghai-Tibet, se învecinează pe creste şi dincolo de ele cu Birmania, India, Bhutan, Nepal, ţări pline de mister la rândul lor.

Relieful muntos şi clima aspră au făcut ca, pe o suprafaţă de 1,27 milioane de kilometri pătraţi, să trăiască doar 2,85 milioane de oameni, dintre care 2,51 milioane sunt tibetani, iar restul han (populaţia majoritară în China), moinba, lhoba, mongoli, manciurieni, deng şi şerpaşi. În capitala Lhasa, pe lângă Palatul Potala şi mari mănăstiri budist-tibetane, există o moschee, dovadă că lamaismul nu este singura religie aici. Viaţa, însă, nu este uşoară "la întâlnirea cu zeii", nivelul de trai este încă scăzut, speranţa de viaţă (66,15 ani) fiind sub media Chinei (73 de ani). Adevărat paradis terestru, Tibetul fascinează prin frumuseţea peisajului natural, prin arhitectura templelor şi mănăstirilor, bogăţia costumelor, coloritul ţesăturilor, al podoabelor şi prin esoterism.

Taine la hotarul cu cerul
Tibetul îşi merită renumele de misterios. Dacă norul în formă de steag de deasupra celui mai înalt munte din lume, Everestul, îşi are explicaţia în condiţiile meteo excepţionale la altitudinea de peste 8.000 de metri, iar ciudata zăpadă roşie se datorează unei alge, prăbuşirea bruscă a regatului Guge rămâne o taină. Istoricii nu ştiu nici astăzi de ce s-a distrus peste noapte o civilizaţie puternică, veche de 700 de ani. Nici despre misteriosul Xiangxiong, cea mai veche civilizaţie din centrul platoului, nu se ştiu prea multe, doar că Xiangxiong înseamnă "ţara uriaşei păsări mitice roc". La fel de tainice sunt şi sacrificiile rituale, scenele de vânătoare, caii, antilopele, ori casele şi oamenii reprezentaţi în picturile rupestre de la Rutong.

Ciperca bogăţiei
Oare cum se poate explica puterea tămăduitoare a unei ciuperci ce parazitează larva unui fluture? "Yartsa gunbu" în tibetană sau "Caterpillar fungus" în engleză, ciuperca mai e cunoscută cu numele latinesc de Cordyceps sinensis. Folosirea ei are o lungă istorie în medicina tradiţională chineză şi tibetană ca afrodisiac şi ca tratament pentru diverse boli, de la oboseală la cancer. Are un echilibru excelent de yin şi yang întrucât este şi animal, şi plantă, este şi dulce, şi caldă. Pătrunde în plămâni şi prin canalele rinichiului. Cercetările au dovedit că aceste ciuperci produc multe substanţe farmacologic active. În Tibet, sunt una dintre cele mai importante surse de venit în zonele rurale, contribuind cu 40 la sută la venitul familiilor locale şi cu 8,5 la sută la PIB în 2004.  Preţurile au crescut continuu, mai ales de la sfârşitul anilor 1990, în 2008 un kilogram costând de la 2.500 de euro (calitatea inferioară) la 15.000 de euro (cea mai bună calitate determinată de mărimea larvei). Producţia anuală în Tibet este estimată la 100-200 tone.

Păstorul cu hada
Cu zâmbet larg pe faţa brăzdată de vremuri şi vreme, bătrânul păstor tibetan din satul Hayihai, provincia Qinghai, stă în pragul casei şi aşteaptă musafiri de departe. Haina lungă îi acoperă doar un umăr şi eşarfa de mătase îi descoperă din când în când ceasul de la mână. De cum sosesc în faţa porţii musafirii de departe, un ajutor al său, tot cu haină neagră pe un umăr şi cu eşarfă portocalie, împarte ziariştilor din şapte ţări central şi est europene câte o "hada" albă. Aceasta este o eşarfă de mătase care se oferă în semn de respect şi prietenie, seamănă cu maramele, uneori poate să aibă 3,3 metri lungime. Camera de primire este mare, covoarele, canapelele şi fotoliile sunt aidoma celor europene, iar pe unul din pereţi este un tablou înfăţişându-l pe Deng Xiaoping, arhitectul reformelor din China. Femeia care serveşte tradiţionalul ceai cu unt de iac poartă fustă lungă, brâu lat cu fundă imensă la spate. Pe mese, tsampa (nişte "scovergi" din făină de orz) şi mere.  "Cât de mare este ferma?", întreb la un moment dat. După mulţumiri către Mao şi către Deng Xiaoping, "cel care a adus prosperitate", păstorul răspunde: "140 de mu" (15 mu egal 1 hectar). Apoi adaugă: "Am 69 de ani, cinci copii mari, şapte case, 1.000 de oi, 30 de iaci, 50 de cai, casa am făcut-o în anul 2000". Tibetanul a fost ales de organizatorul vizitei de documentare, MAE de la Beijing, pentru ca jurnaliştii să vadă cum a crescut nivelul de trai în ultimii ani ca urmare a politicii de dezvoltare a vestului ţării, lansată de guvernul central. Pe un perete e afişată cu mândrie o diplomă de "fruntaş". Păstorul confirmă: "Sunt membru de partid".

În orăşelul Qiapuqia din Regiunea Autonomă Tibet e mare sărăcie, dar e şi forfotă. Pe trotuarul plin de gropi se practică mici ocupaţii de oameni amărâţi: ascuţit de cuţite şi foarfeci, reparat tot felul de vechituri, confecţionat de piepteni de os. Un frizer îşi face meseria tot pe trotuar. Călugări budişti se duc, se întorc, întră în discuţie. O femeie fără vârstă şi aproape în zdrenţe trage un cărucior mizer pe care stă un nefericit ce nu poate merge. Pe strada mare, prăvălii sărace şi multă murdărie. O pereche tânără atrage atenţia prin pitoresc şi podoabe. Ea are păr bogat, lung până mai jos de şolduri, împletit în zeci de codiţe. Curioasă, toată lumea ne priveşte zâmbindu-ne cald. Preocupate de creşterea nivelului de locuire, autorităţile ne prezintă un complex de case pentru crescătorii de animale. La parter este loc pentru negoţ, iar la etaj sunt camerele de locuit. Pentru o asemenea casă, statul chinez asigură 35.000 de yuani. Construcţia unor astfel de locuinţe dă ocazia păstorilor să se califice în diverse meserii, fapt ce le va asigura un venit sigur şi mai mare. Întrebaţi cum se acomodează o populaţie seminomadă cu traiul la bloc, oficialii locali afirmă că oamenii abia aşteaptă să se mute, deoarece păşunile s-au degradat şi nu mai au din ce trăi.

Thangka şi şcoala
Autorităţile promovează puternic turismul şi confecţionarea obiectelor de artizanat. Printre acestea din urmă, broderiile numite thangka sunt foarte apreciate în lumea budistă. La Regong, thangka se realizează atât într-un studio de artă, cât şi în familie. La studio, un grup de artizani lucrează la o thangka de mari dimensiuni în cinstea aniversării a 60 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze, care se va sărbători la 1 octombrie. Broderia reprezintă alegoria armoniei, anume legenda căsătoriei regelui tibetan Songtsan Gampo cu prinţesa Wencheng, nepoata împăratului Chinei.

La şcoala primară, cu clasele 1-6, din satul Cuogankou, copiii, îmbrăcaţi în portul tradiţional tibetan, se joacă în curte, dar când sosesc jurnaliştii, se încolonează pentru bun-venit. Şcoala e nouă, din 2005, fiind construită cu sprijinul financiar al Ambasadei Japoniei. Elevii tibetani, în număr de 207, provin din familii strămutate, au 25 de profesori care le predau tibetană, chineză, engleză, fizică, matematică şi primesc manuale gratuit.

După atâtea generaţii crescute în sărăcie, în sfârşit o copilărie normală. Când viaţa în înaltul munţilor începe să semene cu cea din lumea civilizată, omul abia ieşit din sărăcia feudală, nu mai e preocupat de cine conduce Tibetul.  Zhu Weiqun, viceministru la Departamentul de Activitate a Frontului Unit al Partidului Comunist Chinez, asigură: "China nu va arunca ţara în haos, este dispusă la dialog cu Dalai Lama".

Din 2006, calea ferată Qinghai-Tibet facilitează legăturile şi dezvoltarea. La rândul său, Institutul de Tibetologie din Beijing contribuie la păstrarea culturii şi tradiţiilor tibetane. Dovadă, Canonul tibetan, la care 100 de oameni au lucrat zece ani. Este cea mai scumpă carte publicată în China.