În județul Vâlcea se află una din cele mai frumoase peşteri ale lumii, Peştera de Smarald sau Peştera Lacului Verde. Situată în Canionul Cheii, peştera a fost explorată şi cartată în anul 1978. Imediat după intrarea generoasă urmează două galerii: prima, foarte îngustă, de numai 10 metri lungime, iar cealaltă largă şi înaltă ca un palat extraterestru, cu podeaua dreaptă, acoperită cu fragmente mărunte şi blocuri mari de calcar, prăbuşite peste vechi concreţiuni. După 35 de metri galeria se ramifică. Cele două ramificaţii, după ce îmbrăţişează un imens pilier, se reîntâlnesc în Sala Mare. Minunea apare cand galeria din stânga coboară la un lac de smarald, prins între pereţii unei diaclaze, lat de un metru, lung de 10 metri şi adânc până la trei metri. Nu aveți nevoie de echipament special pentru vizitare, ci doar de surse de lumină.