x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Ponturi de călătorii. Vremea din vacanță

Ponturi de călătorii. Vremea din vacanță

11 Oct 2016   •   20:45
Ponturi de călătorii. Vremea din vacanță
Sursa foto: pawel_p/Getty Images/iStockphoto

Starea vremii reprezintă unul dintre cei mai importanți factori în stabilirea destinației de vacanță. Trebuie doar să vă informați și să vă adaptați planurile în funcție de preferințe. În acest sens, vă puteți folosi de aplicații speciale, astfel încât să vă faceţi o idee despre condițiile meteo din destinația de vacanță. Printre cele mai utilizate aplicații sunt Accuweather și Weather Underground, care nu sunt greu de folosit. Tot ce trebuie să faceți este să intrați pe site sau direct în aplicație, de pe telefon, și să bifați orașul unde vreți să mergeți, dar și intervalul de timp. Puteți, de exemplu, să selectați opțiunea  “month” pentru a afla cum este vremea într-o lună întreagă. Pe site-ul Weather Underground se procedează cam la fel. Și în acest caz, pentru o informare mai bună, puteți selecta oraşul, apoi “full forecast” și  “history”. Veți găsi date statistice din 1998 până azi, pentru a vă face o idee şi mai bună asupra vremii posibile într-o anumită săptămână sau lună.

 

×