x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Toamna se numără city break-urile

Toamna se numără city break-urile

20 Sep 2016   •   19:30
Toamna se numără city break-urile
Sursa foto: Jupiterimages/Getty Images

Pentru cei mai mulţi dintre noi, concediile de vară au luat sfârşit, însă alte vacanțe apar la orizont pentru că toamna este sezonul plimbărilor. Sunt acele câteva săptămâni în care oraşele capătă altă culoare în lumina unui soare mai blând. O escapadă de câteva zile într-un astfel de décor ne încarcă bateriile pentru sezonul rece şi face mai uşoară aşteparea sărbătorilor de iarnă.

Românii, pasionați de excursii

City break-ul este o „evadare” de week-end, o variantă din ce în ce mai căutată de către turiştii români, în ultimii 10 ani, în special de când România a aderat la Uniunea Europeană şi nu mai avem nevoie de viză sau paşaport. Aceste tipuri de pachete turistice au prins foarte mult în rândul tinerilor, dar reprezintă, de asemenea, o alegere şi pentru cupluri sau pentru grupuri de prieteni. Ele sunt rezervate mai tot timpul anului. Însă, dacă analizăm ofertele agenţiilor sau cele ale companiilor aeriene, vom observa că cele mai bune perioade pentru astfel de călătorii sunt primăvara şi toamna, deoarece atunci sunt preţuri mai mici la biletele de avion.

Totul despre o „evadare” reuşită

Pentru a avea un city break reuşit, există câteva sfaturi de care ar trebui să ţinem cont. „Recomand turiştilor să urmărească ofertele agenţiilor de turism sau site-urile specializate de rezervări hoteliere, plus ofertele companiilor aeriene, care sunt din ce în ce mai atractive. Cu cât rezervi mai din timp, cu atât poţi beneficia de oferte mai bune. Agentul de turism care se respectă este în acelaşi timp şi consultant şi cunoaşte destinaţiile pe care le recomandă, aşa că ar trebui să ţineţi cont de sfaturile lui”, ne sfătuieşte consultantul în turism, Traian Bădulescu..

Dacă rezervaţi pe cont propriu, de pe un site, citiţi review-urile şi interesaţi-vă în privinţa hotelului.

După ce aţi făcut toate rezervările, e bine să începeţi să vă faceţi planul de călătorie care să includă în primul rând obiectivele pe care vreţi să le vizitaţi. În cazul în care turiştii apelează la o agenţie de turism şi merg împreună cu un grup, vor beneficia de un însoţitor care va face programul. "Dacă merg pe cont propriu, le recomand să achiziţioneze un ghid tipărit şi să se informeze şi de pe internet despre principalele atracţii ale oraşului care urmează să fie vizitat. Este bine ca turiştii să îşi creioneze un program înainte de a ajunge la destinaţie. În majoritatea oraşelor, în zonele centrale vă aşteaptă la ore fixe ghizi amatori, care vă pot propune tururi foarte interesante gratuit. Aceştia sunt de obicei studenţi sau tineri care cunosc bine oraşul lor. Fireşte, la final nu strică să le lăsaţi un tips," mai spune Bădulescu.

Faţă de sejururile la mare, de exemplu, care sunt mai statice, city break-urile oferă turiştilor posibilitatea unui program dinamic. Dacă mergi într-un oraş mare, este păcat să nu-l vizitezi - Traian Bădulescu, consultant în turism

 

Ce este bine să ştim

  • Fă-ţi programare pentru vizitarea unui obiectiv turistic. Aşa eviţi cozile;
    -Documeanteză-te unde este plasat hotelul şi ce conexiuni ai;

-Informează-te ce evenimente au loc în perioada aleasă pentru călătorie;

 

Partea financiară este foarte importantă atunci când călătorim şi e bine să ştim cum gestionăm banii. În toate oraşele mari există abonamente de o zi pentru transportul în comun, iar utilizarea lor ne ajută să cheltuim mai puţini bani.  Dacă bugetul nu este foarte mare, sunt recomandate restaurantele care să nu fie situate în principalele zone turistice. Acestea sunt întotdeauna mai scumpe. Eventual, beţi ceva la aceste restaurante dacă tot doriţi să trăiţi atmosfera şi mâncaţi în alte zone ale oraşelor. Evident că în Cartierul Latin din Paris sau pe La Rambla din Barcelona, preţurile vor fi mai mari.

Marile orașe, în topul preferințelor

Cele mai căutate destinaţii de city break sunt oraşe europene precum Viena, Budapesta, Amsterdam, Londra, Barcelona, Praga. Alte destinaţii care vin din urmă, deşi sunt ceva mai scumpe, sunt Moscova şi Sankt Petersburg. De asemenea, oraşele din Germania sunt din ce în ce mai căutate, în special Munchen şi Berlin. Între preferinţele românilor sunt şi Atena, Salonic, Milano, Valencia. "Fiecare oraş are farmecul său. Roma m-a impresionat pentru că fiecare loc este plin de istorie. Ai ce vizita la fiecare pas. Fireşte, nu am omis Vaticanul, unde am prins şi o slujbă oficiată de Papa Benedict, Suveranul Pontif la acea vreme. O amintire de neuitat. În Lisabona am avut prima dată experienţa unui ghid local care ne-a oferit un free tour. Avantajul este că ne-a plimbat pe străzi mai puţin cunoscute şi am consumat produse locale vândute la ferestre. În Budapesta am participat la o croazieră de Dunăre (ce păcat că nu avem şi noi croaziere locale). Viena este un oraş al culturii, un oraş sigur şi liniştit, dar unde lumea se poate şi distra, mai ales seara” povesteşte Bădulescu.

Oferte de neratat


Se spune că sunt anumite oraşe pe care trebuie să le vizitezi măcar o dată în viaţă. Sunt, de asemenea, oraşe pe care le descoperi cu adevărat abia la a treia sau a patra vizită. Aici sunt incluse marile oraşe ale Europei, cele care sunt cap de afiş în ofertele tour-operatorilor. Paris este locul de care te poţi îndrăgosti pe viaţă, Madrid este capitala în care se îmbină perfect arta, religia şi monumentele regale, iar Bruxelles este capitala noii Europe, oraşul cosmopolit şi plin de viaţă.

 

CE NE PROPUN AGENŢIILE DE TURISM


ROMA- de la189€/persoană

Bilet de avion

Taxe de aeroport

3 nopti de cazare la hotel de 3* (sau similar)

 

ATENA - de la 193€/persoană

Bilet de avion

Taxe de aeroport

2 nopti de cazare la hotel de 3* (sau similar)

 

BERLIN - de la 213€/persoană

Bilet de avion

Taxe de aeroport

2 nopti de cazare la hotel de 4*(sau similar)

 

Fascinația pentru țările nordice

În ultimii ani, între preferinţele românilor s-au strecurat capitalele ţărilor nordice. Aici, turiştii au descoperit o altă parte a Europei, într-un contrast total cu partea sudică.


Amsterdam este unul dintre cele mai dechise oraşe, dar şi unul dintre cele mai animate. Te poţi bucura de tot felul de activităţi, în funcţie de stare şi dispoziţie. Pentru relaxare, poţi alege plimbări cu barca sau descoperirea la pas a străduţelor superbe, cu multe atracţii culturale şi istorice. Pentru distracţie, găseşti baruri cu muzică live şi petreceri care se termină în zori.

Copenhaga este renumită pentru tunelurile, podurile şi aleile sale elegante pe malul apei. Este un oraş cu o istorie bogată şi cu un peisaj boem şi rafinat, unde turismul este ridicat la rang de artă.

Oslo este oraşul care te copleşeşte cu clădirile înalte şi elegante sau cu palatele şi castele de poveste. Este renumit pentru parcurile sale sau pentru galeriile de artă, muzeele, festivalurile şi concerte organizate. De aici, poţi face o mică excursie mai spre nord, pentru a surprinde şi fabuloasele Lumini ale Nordului.

Helsinki este cea mai nordică metropolă a Europei. Este un oraş cu un nivel de trai ridicat, unde preţurile nu sunt tocmai mici. Merită efortul financiar deoarece muzeele, teatrele şi festivalurile sunt cu adevărat deosebite şi aşteaptă să fie descoperite. Cei care vizitează acest oraş învaţă ce înseamnă o lecţie de eleganţă şi stil.

Londra este cel mai vizitat oraş al Europei. Şi nu e de mirare deoarece este o metropolă surprinzatoare, care te va fascina. Poţi vizita aici unele dintre cele mai mari muzee din lume, poţi alege în fiecare seară alt local unde să te distrezi. Crăciunul este perioada magică pentru că londonezii ştiu să îşi împodobească oraşul, casele şi restaurantele ca nimeni alţii.

×