x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii VIDEO. Crucea Caraiman - monumentul istoric impunător de pe culmile Carpaților

VIDEO. Crucea Caraiman - monumentul istoric impunător de pe culmile Carpaților

11 Noi 2016   •   20:27
VIDEO. Crucea Caraiman - monumentul istoric impunător de pe culmile Carpaților

Valea Prahovei nu ar avea farmecul care a consacrat-o fără crucea Caraiman, un reper binecunoscut al zonei, care fascinează prin poziția sa semeață pe orice trecător.


Dincolo de superlativele naționale și mondiale care i-au fost atribuite, monumentul reprezintă mărturia unui secol de istorie a neamului nostru, fiind înălțată în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial, la inițiativa Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I al României. Legendele spun că monumentul ar fi fost ridicat după ce Regina Maria ar fi avut un vis.

Desemnată cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan, monumentul este un simbolul al Bucegilor, fiind clasat în grupa A, de valoare națională și universală.

Construcția 100% românească, amplasată în șaua masivului Caraiman, pe marginea abruptului către Valea Seacă, este o lucrare metalică monumentală, inaugurată oficial în 14 septembrie 1928, de Ziua Sfintei Cruci. Pe placa comemorativă a soclului este scris :“întru slava şi memoria eroilor prahoveni căzuţi în Primul Război Mondial, 1916-1918, pentru apărarea patriei”. 

Istoria construcției ei este de-a dreptul surprinzătoare.

CItește mai departe AICI și urmărește VIDEO

×