Piata interna de mobilier
Evolutia pietei de mobiler pentru anul 2006 a fost conturata in cadrul unei conferinte de presa, sustinuta saptamana trecuta de Dan Sucu, director general al Grupului Mobexpert, lider al pietei specifice autohtone.
Pe langa o crestere apreciata la 10% pe piata interna de retail, in acest an vor fi vizibile tendintele de restructurare in acord cu stilul de viata din ce in ce mai alert al consumatorilor si cu cresterea accentuata din domeniul constructiilor de locuinte. Profilul consumatorului roman va avea un cuvant greu de spus anul acesta. Exista un interes puternic, in ultimul timp, pentru mobilierul cu tente moderne si practice, in defavoarea celui masiv. Aceasta se datoreaza schimbarii radicale a stilului de viata: pe masura ce cariera castiga in importanta, timpul personal se diminueaza, iar intalnirile au loc mai degraba in spatii publice decat acasa. In consecinta, se modifica si functionalitatea mobilei, care inceteaza a mai fi un simbol al statutului social, devenind element definitoriu al unui spatiu personal intim, cald, neincarcat, dedicat relaxarii.
Verificati-va centrala!
Din luna iulie, furnizorii de gaz din intreaga tara vor sista livrarea acestuia catre utilizatorii de centrale termice de uz casnic - de imobil, scara,
casa sau apartament care nu detin autorizatie de functionare sau nu au efectuat verificarea tehnica periodica pana la data de 30 iunie 2006. "Desi 30 iunie pare o data indepartata, demersurile de verificare a centralelor nu trebuie lasate pe ultima suta de metri. In tara sunt peste un milion de centrale termice montate si doar 646 de firme abilitate sa le verifice. Daca centrala nu corespunde prescriptiilor tehnice ISCIR, ea trebuie inlocuita", spune Dana Sofia, directorul executiv al APICT.
Promotii la Media Galaxy
Media Galaxy sarbatoreste doi ani de la lansarea primului electrocomplex din tara, Media Galaxy Bucuresti Mall. Cu acest prilej, in perioada 16 februarie-1 martie, in electrocomplexurile Media Galaxy, aveti parte de tot felul de oferte. Interesanta, de pilda, este oferta de 2.999 RON, cu o rata lunara de 84.5 RON, pentru prima camera digitala cu Hard Disk din lume, JVC GZMG20, disponibila in premiera pentru Romania. Tentante sunt si ofertele de creditare promotionale pentru achizitionarea anumitor produse. Pentru achizitionarea televizorului cu plasma TH37PA50 de la Panasonic, cu diagonala de 92 de cm (foto), Media Galaxy va face cadou doua rate. Si ofertele nu se opresc aici...
Primul complex de case de vacanta din romania
La 30 de km de Brasov, in localitatea turistica Bran, vor incepe in aceasta primavara lucrarile de constructie a satului de vacanta Edelweiss Village, un proiect care aduce pentru prima data in Romania o parte din traditia si bunul gust austriac. "Edelweiss Village este primul complex de case de vacanta exclusivist, construit la munte. Nici una din vile nu este la fel, fiecare fiind personalizata la nivelul finisajelor", declara Sorin Lacusta, senior broker in cadrul departamentului Vanzari Rezidentiale, Regatta.
LA ALEGEREâ¦
Vilele Ingrid, Hanna, Petra si Brigitte au fiecare o suprafata construita desfasurata de 150 mp. La parter se afla livingul, dinigul si bucataria. La acelasi nivel se gaseste si un dormitor cu baie proprie. Etajul este dedicat in exclusivitate functiunilor nocturne. Pretul unei asemenea vile este de 170.000 de euro.
Vilele Karina, Heidi, Edith si Regina au o suprafata construita desfasurata de 200 mp. Casele au doua puncte de acces pentru a facilita circulatia si delimitarea functiunilor. O intrare este pozitionata frontal, asigurand o foarte usoara delimitare a zonei diurne (bucatarie, living, dining) si a zonei de noapte (un dormitor si accesul la etaj). Pretul unei asemenea vile este de 200.000 de euro.
Cladire noua de birouri in Cluj-napoca
In aceasta luna, in Cluj, pe Calea Dorobantilor, in imediata apropiere a Centrului Comercial Marasti, va fi inaugurata cladirea cu spatii de birouri de clasa A, Olimpia BC. "Cladirea va reprezenta optiunea ideala pentru cei ce doresc sa inchirieze suprafete mari, la standardele de calitate ale mileniului trei", afirma Razvan Anca, area manager la Eurisko. Centrul de afaceri are opt etaje si o suprafata neta totala de 5.770 mp. Suprafata utila pe nivel este de aproximativ 500 mp, configurata ca "open space", pentru o compartimentare usoara, cu finisare personalizata optionala.
Olimpia BC va stabili noi standarde pe piata spatiilor de birouri clujene, avand o structura constructiva complexa si finisaje dintre cele mai moderne: fatade ventilate cu placaj ceramic tip Creaton, compartimentari din pereti usori din gipscarton (termo si fonoizolate), pereti din sticla sablata, pardoseli interioare din granit, inaltimi interioare de cel putin 2,7 m, instalatii moderne de incalzire-ventilare-climatizare, patru lifturi OTIS. Cladirea are in dotare un parcaj pe trei niveluri, cu o capacitate de 36 automobile, parcari exterioare cu 24 de locuri, posibilitate pentru amenajarea unui tezaur bancar, cofetarie in incinta, 200 de linii telefonice.
Scoala readusa la viata
Investitia Guvernului si sprijinul acordat de Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Centrale Termice (APICT) au adus in stare de functionare scoala din satul Torcesti, judetul Galati.
Devastata de inundatiile din vara lui 2005, cladirea a fost repusa in circuitul normal de invatamant marti, 14 februarie. "Dupa dezastrul din vara, dupa luni de scolarizare in alt sat, copiii revin la o scoala mai frumoasa, mai bine dotata, mai primitoare, ceea ce trebuie sa fie un semnal ca se poate reconstrui, ca se poate trai din nou si spera din nou", afirma Dana Sofia, directorul executiv al APICT.
O noua galerie in magazinul Harrods
In urma incheierii unui parteneriat intre magazinul Harrods din Londra si LG Electronics, aveti ocazia sa vizitati de acum inainte LG i-Gallery, un spatiu destinat tehnologiei digitale de ultima ora. LG a ales Harrods din mai multe motive. Unul ar fi acela ca LG se regaseste in valorile promovate de Harrods: stil, eleganta, rafinament. Alte motive sunt legate de recunoasterea ca referinta a Harrods pe piata de retail din Londra si faptul ca Harrods face parte dintr-un parteneriat extins intre cele doua companii. "LG dezvolta o gama larga de produse care contribuie la imbunatatirea calitatii vietii, iar magazinul Harrods este locul ideal pentru prezentarea produselor noastre. Harrods este o locatie premium, cunoscuta in toata lumea, care impartaseste valorile LG Electronics", declara presedintele LG Electronics UK.
In urma parteneriatului, LG va oferi peste 100 de ecrane tv pentru noua strategie Harrods, care aduce reclame noi si interactive in locul clasicelor postere de pe web site-uri.
In "LG i-Gallery" vor fi prezentate timp de un an tehnologii inovative si inspirationale, cum ar fi plasma gold de 71, "un telefon mobil de 5 mega pixeli, un aspirator de ultima generatie sau un model de LCD wireless de 15".
Scopul galeriei este de a le oferi oamenilor o viziune asupra viitorului tehnologiei digitale. Unul dintre punctele principale de atractie ale noii galerii LG va fi "ochiul" LG: plasma tv inovatoare cu 10 "ferestre" care ofera o experienta vizuala unica, difuzand imagini spectaculoase si impresionante din cele mai frumoase orase ale lumii.
Radiatoare decorative
Ce ar fi daca ati incepe sa nu mai urmariti modelele clasice de radiatoare? Orice sistem central de incalzire ai avea, nu este foarte greu sa adaugi un nou radiator sau sa inlocuiesti pe altul cu unul avand in plus si un aspect decorativ. Exista chiar si modele dedicate copiilor (vezi foto). Designer Radiators, cei care ofera modelele din imagine, prezinta pe site-ul lor (www.designer-radiators.com) o gama larga de produse de la radiatoare care mai de care mai neobisnuit construite pana la incalzitoarele pentru prosoape, un concept de produs mai putin cunoscut la noi.
Bucataria viitorului
In cadrul International Buildersâ Show-Orlando, targul cu cea mai mare suprafata de expunere din lume, unde se prezinta inovatii recente si produse din domeniul constructiilor, compania General Electric a facut cunoscut publicului din acest an unul dintre ultimele proiecte ale sale. Este vorba despre asa-numita "Bucatarie a viitorului", un produs pe care compania are in vedere sa-l dezvolte intr-o etapa viitoare. Pentru a va face o parere asupra utilitatii sale, inchipuiti-va doar urmatoarea ipostaza. Sunteti la birou si luati hotararea de a va invita cativa prieteni la cina. Sunati acasa si intrebati ce aveti de mancare. Raspunsul vine de la produsul minune care va informeaza despre alimentele pe care le mai aveti in frigider sau in camara. Propune chiar si un meniu, iar de indata ce l-ati selectat, prezinta o lista cu ingredientele care lipsesc. Din pacate, bucataria nu gateste singura, sunt necesare si interventii manuale. Si nici de cumparaturi nu scapati!