x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Aranjamente la exterior

Aranjamente la exterior

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    13 Iun 2009   •   00:00
Aranjamente la exterior
Sursa foto: /

Ogrădină sau o terasă în aer liber constituie un privilegiu ce nu-i tocmai la îndemâna orişicui. Nu-i totul pierdut însă! Vine tare din spate programul "Prima casă", care ne poate asigura un balcon macar, pe post de... un pic de spaţiu exterior.



Ne vom lămuri noi pe parcurs ce-i şi cu programul acesta. Important e că suntem rezervaţi în privinţa rezultatelor sale. Un pic cam pesimistă aprecierea, însă e mai bine să fim plăcut surprinşi, decât invers. Că ne-a ajuns să tot fim pe invers în atâtea şi atâtea chestiuni! Dar ce mă face să spun că oamenii sunt rezervaţi, rezervaţi spre neîncrezători? Odată chestionarea făcută în rândul cunoscuţilor şi apoi rezultatele unui recent sondaj iniţiat pe site-ul Imopedia, care şi-a întrebat vizitatorii dacă ei cred că programul "Prima Casă" va relansa piaţa imobiliară? 45% dintre cei chestionaţi au considerat acest program doar o iniţiativă venită de la un guvern aflat în plin an electoral. Restul rezultatelor, plus informaţii lămuritoare pe marginea subiectului le găsiţi în pag 10-11 a Jurnalului casei. Ca să vă mai stingem un pic din curiozitate, vă dezvăluim ceva-ceva: să nu care cumva să credeţi că restul de 55% dintre respondenţi au fost entuziasmaţi vizavi de acest program. Atât despre asta.

Pentru aceia care au privilegiul de a avea o grădină, o terasă sau măcar un balcon, avem câteva idei de mobilare a lor. Am ales din magazinele noastre cele necesare pentru amenajarea unui loc de relaxare în care să se bucure de serile şi dimineţile răcoroase de vară.

×
Subiecte în articol: editorial