x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Asigurarea locuintei nu este o extravaganta, ci o necesitate

Asigurarea locuintei nu este o extravaganta, ci o necesitate

de Anca Bucur    |    10 Noi 2005   •   00:00
Asigurarea locuintei nu este o extravaganta, ci o necesitate
INVESTESTE INTELIGENT
Aflati ce presupune asigurarea unei locuinte

Obiectul acestei asigurari il reprezinta cladirile si alte constructii avand destinatia locuinta, precum si anexele din gospodarie. Prin "locuinta" se intelege: casa, vila, cabana sau alta constructie destinata locuirii permanente sau temporare (casa de vacanta), iar in cazul blocurilor, apartamentul. Atentie, bunurile din gospodarie nu se asigura implicit o data cu asigurarea locuintei, asa cum multi cred. Bunurile dintr-o locuinta se pot asigura prin semnarea unei polite separate sau prin mentionarea acestora in anexele politei pentru locuinta, in functie de optiunile oferite de societatea de asigurare.

Anexele din gospodaria asiguratului, corelate locuintei (magazie, sopron, grajd, sauna, piscina, imprejmuiri etc.), se asigura numai pe aceeasi polita pe care se asigura cladirea de locuit. In cazul apartamentelor de bloc, se pot asigura si anexele acestuia (boxa, garaj, camera de serviciu) amplasate in afara apartamentului. Aceasta extindere este foarte utila pentru cei care locuiesc la case si doresc ca asigurarea incheiata sa acopere atat locuinta, cat si anexele, deoarece acestea pot fi supuse acelorasi riscuri, putand fi afectate in aceeasi masura ca si casa sau chiar mai serios. Sunt bine cunoscute situatiile in care incendiile din gospodarie pornesc de la magaziile de lemne, de la soproane, grajduri sau terase cu gratar. Asigurarea fiecarei anexe in parte va duce la cresterea sumei asigurate si a primei de asigurare. De asemenea, impreuna cu cladirea, se asigura implicit si elemente fixe detasabile de fundatie sau impamantare, instalatii fixe hidraulice, igienico-sanitare, de incalzire, lifturi, instalatii fixe de iluminat, instalatii de aer conditionat, toate aferente cladirilor.

RISCURILE ACOPERITE


Societatile de asigurare impun pentru cladiri asigurarea asa-numitelor "riscuri standard": incendiu, trasnet, explozie, caderea pe cladire a aparatelor de zbor sau parti ale acestora si obiecte transportate de acestea. Acestora li se mai adauga alte riscuri, numite "extinderi", care sunt optionale. In aceasta categorie de riscuri sunt incluse: cutremurele de pamant, inundatii, furtuni, grindina, ploaie torentiala, prabusiri sau alunecari de teren, avalanse de zapada, avarii accidentale ale instalatiilor de apa, canal sau incalzire, inundarea apartamentelor cu apa provenita de la vecini, pagube produse din cauza actiunii rauvoitoare a unor persoane (vandalism).

Mare parte din riscurile numite "extinderi" sunt riscuri frecvente la care este supusa o gospodarie si orice asigurat doreste sa-si protejeze caminul de posibile daune generate de producerea acestora. Asigurarea acestor riscuri se face separat, fiecare optiune in plus duce automat la cresterea primei anuale (la cotizatia pe care clientul trebuie sa o plateasca societatii de asigurare).

EXTINDEREA POLITEI


Impreuna cu locuinta, se pot asigura si bunurile casnice: mobilier, aparatura electrocasnica si electronica, covoare, perdele, efecte personale etc., cu exceptia banilor, pietrelor pretioase, bijuteriilor, marcilor postale, tablourilor, sculpturilor, colectiilor sau a altor obiecte cu valoare artistica, stiintifica sau istorica. Pentru obiectele de valoare artistica exista alte modalitati de asigurare, ce implica un parcurs mai special. La fel se intampla si pentru bijuterii si bani, care se pot asigura numai in conditiile in care ele sunt depuse intr-un seif din casa incastrat in perete.

RASPUNDEREA CIVILA LEGALA


Asigurarea apartamentului nu include raspunderea pe care o avem fata de pagubele pe care le putem produce vecinilor (daca ii inundam, daca are loc o explozie in casa noastra ce le distruge si lor apartamentele).

Pentru acoperirea acestor riscuri este necesara incheierea unei asigurari de raspundere civila, ce este stipulata in polita de asigurare a locuintei sau la unele societati este trecuta in polita de asigurare a bunurilor. Chiar daca acest tip de asigurare de raspundere civila este trecut in polita de asigurare a casei sau a celei de bunuri, el constituie o optiune suplimentara.

Se acorda despagubiri pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca pentru prejudiciul adus unor terte persoane, ca urmare a unui eveniment asigurat:
vatamari corporale (invaliditate sau deces); avarieri sau distrugeri ale unor bunuri apartinand acestora. Despagubirile sunt in limita sumei asigurate pentru care opteaza asiguratul. Aceasta suma se hotaraste in momentul incheierii politei, in functie de suma pentru care s-au asigurat bunurile. Suma asigurata pentru raspundere civila este estimata la aproximativ 20% din suma asigurata pentru bunuri. Daca aceasta suma nu corespunde nevoilor sau situatiei produse din vina noastra, diferenta o suportam din buzunar.

ALEGEREA SUMEI ASIGURATE


Pentru cladiri, suma asigurata este reprezentata de valoarea reala a acestora la data incheierii politei, care poate fi valoarea de inlocuire (de nou). Valoarea de inlocuire reprezinta costul construirii, producerii ori procurarii din nou a elementelor constitutive ale cladirii respective, din care se scade uzura in raport cu vechimea, intrebuintarea si starea de intretinere a bunului respectiv.

Fiecare societate de asigurare are metode specifice de calcul al valorii reale a cladirilor, unele foarte clare si precise, altele cu un grad sporit de flexibilitate, dar in nici unul din cazuri suma asigurata nu va depasi valoarea de piata. Astfel, se poate opta pentru incheierea unei asigurari pentru o suma asigurata mai mica decat valoarea reala a casei, dar numai daca asiguratul doreste acest lucru. In acest caz, sumele ce se vor primi ca despagubire se diminueaza si ele proportional cu diferenta dintre valoarea reala si valoarea sumei asigurate pentru care s-a optat.

Deoarece societatea de asigurari nu cere actul de proprietate al casei la incheierea politei, trebuie sa oferiti informatii corecte si reale, deoarece orice dezinformare sau deformare a realitatii atrage dupa sine anularea politei. Calcularea sumei asigurate se face pe baza informatiilor furnizate de asigurat, cu privire la anul constructiei, suprafata utila, gradul de finisare, imbunatatiri, structura si grosimea peretilor, materiale folosite in constructie. Se iau in calcul, de asemenea, riscurile asigurate alese la incheierea politei si optiunile suplimentare (raspundere civila, asigurarea bunurilor, asigurarea de accidente).

Inaintea incheierii asigurarii, agentul de asigurari are obligatia de a face o inspectie de risc ce presupune verificarea informatiilor oferite de dumneavoastra cu privire la locuinta si bunurile care fac obiectul politei.

Astfel, agentul de asigurari are dreptul sa va ceara sa vada casa, precum si bunurile pe care doriti sa le asigurati.

De exemplu, pentru un apartament la bloc, construit dupa 1978, suma asigurata este in jur de 30.000 de euro, iar valoarea primei de asigurare anuale este cuprinsa intre 60 de euro si 90 de euro.

Pentru o casa in oras, estimata la 100.000 de euro, prima de asigurare este intre 200 si 400 de euro. Pentru evaluarea sumei asigurate, se ia in considerare si zona geografica in care este situata constructia (zone inundabile, zone cu grad ridicat de seism), ceea ce implica si cresterea primei de asigurare.

Pentru casele de vacanta, cotatiile de prima se pot majora pana la 10% fata de valoarea locuintelor permanente. Aceasta majorare se face doarece aceste case nu sunt locuite in permanenta, si de aceea uneori sunt imposibile prevenirea sau impiedicarea producerii anumitor riscuri, precum si depistarea imediata a accidentelor produse. In cazul in care casa de vacanta este pazita sau prevazuta cu sistem de alarma, societatea de asigurari poate decide renuntarea la majorarea primei.

PLATA DESPAGUBIRILOR


Primul pas il reprezinta anuntarea telefonica a societatii de asigurari, specificarea numarului de polita si precizarea amanuntelor legate de accident. Societatea de asigurari va trimite un reprezentant care va face constatarea daunei. Urmeaza prelucrarea si documentarea dosarului (procese-verbale de constatare sau de cercetare emise de organe competente, adeverinte medicale sau certificat de deces, documente de plata a reparatiilor, reconditionarilor, restructurarilor sau inlocuirilor, eventuale declaratii ale martorilor, hotarari judecatoresti).

Exista doua variante pentru estimarea cheltuielilor aferente reparatiilor produse de accidente. Societatea de asigurari poate intocmi un deviz pentru lucrarile necesare de reamenajare sau, la cererea asiguratului, acesta poate opta sa lucreze cu o firma de constructii cunoscuta cu care a mai colaborat si va cere personal acesteia sa faca un deviz pentru reamenajarile ulterioare. Acest deviz va fi inaintat societatii de asigurare, in vederea primirii despagubirii.

Dupa efectuarea lucrarilor de constatare si completarea procesului-verbal, in functie de felul daunei, precum si in functie de suma asigurata, se stabileste cuantumul despagubirii.

Despagubirile se primesc dupa 15-30 de zile de la data depunerii documentatiei complete de catre asigurat. Societatea de asigurare poate amana plata despagubirii daca in legatura cu dauna a fost instituita impotriva asiguratului o ancheta sau o procedura penala de catre politie.

De asemenea, societatea poate refuza plata despagubirii daca cererea de despagubire este frauduloasa ori are la baza declaratii ce se dovedesc false.

SUME ASIGURATE PENTRU BUNURI SI RASPUNDERE CIVILA


Pentru bunurile din gospodarie, suma asigurata maxima este egala cu valoarea bunurilor apreciata pe baza preturilor cu amanuntul de pe piata locala. In cazul in care pentru unele bunuri nu exista preturi pe piata locala (au fost cumparate din strainatate), valoarea lor se stabileste prin comparatie cu valoarea altor bunuri asemanatoare, apreciate in acelasi mod. Adica se compara in functie de marca, caracteristici tehnice si functionale, design.

Suma asigurata pentru raspunderea civila legala fata de terti este suma maxima ce se poate despagubi pe parcursul perioadei asigurate pentru prejudiciile aduse tertilor in urma unui eveniment asigurat (vatamari corporale, inclusiv deces si pagube materiale).

Suma asigurata pentru accidentele suferite de catre membrii familiei este suma maxima ce se poate despagubi pe perioada asigurata si se stabileste de catre asigurat la incheierea politei.

ESTIMARI PENTRU 2006

Incepand cu 2006, se preconizeaza ca asigurarea locuintelor sa devina obligatorie, chiar daca nu exista inca o reglementare legala. Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a propus ca, pentru locuitorii din Bucuresti, primele de asigurare sa fie achitate concomitent cu impozitele locale. In prezent, asigurarea locuintei este obligatorie doar atunci cand solicitati un credit bancar si garantarea acestuia catre banca o constituie locuinta.

ASIGURAREA DE ACCIDENTE

Pe langa daunele materiale, nu trebuie neglijate si pagubele umane. De exemplu, in cazul unui incendiu sau al unei explozii, pot fi accidentati membrii familiei. Se acorda despagubiri asiguratului si membrilor familiei sale nominalizati in polita pentru accidentele suferite, ce se produc independent de vointa acestora. Despagubirile sunt in limita sumei asigurate pentru care opteaza asiguratul la incheierea politei.

SFATURI PRIVIND ALEGEREA SI INCHEIEREA POLITEI DE ASIGURARE


1. Oferiti informatii reale in legatura cu valoarea locuintei, bunurilor asigurate;
2. Cereti cat mai multe detalii agentului de asigurari: tipul de polita, optiunile disponibile, riscuri asigurate;
3. Cititi cu atentie toate conditiile contractuale, obligatiile asiguratului si cele ale asiguratorului, si in special riscurile si situatiile excluse din asigurare;
4. Inainte de a semna, ganditi-va daca varianta de asigurare aleasa corespunde nevoilor dumneavoastra si va acopera toate riscurile la care credeti ca ar putea fi supusi gospodaria dumneavoastra si membrii familiei;
5. Indiferent care este prima anuala de asigurare, evaluati eficient posibilitatile dumneavoastra de achitare a acesteia, in raport cu veniturile anuale.
6. Verificati ca pe polita figureaza toate anexele si bunurile pe care doriti sa le asigurati, toate imbunatatirile pe care le-ati adus locuintei (parchet, geamuri termopan).
×