Cănd in 1947 fizicianul Lee De Forrest inventa tranzistorul, nimeni nu concepea că bucăţica aceea de siliciu, grăuntele acela de nisip va revoluţiona planeta, iar impactul asupra civilizaţiei umane va fi aproape la fel de mare ca descoperirea roţii.
E oare mai avantajoasă antena individuală?
Cănd in 1947 fizicianul Lee De Forrest inventa tranzistorul, nimeni nu concepea că bucăţica aceea de siliciu, grăuntele acela de nisip va revoluţiona planeta, iar impactul asupra civilizaţiei umane va fi aproape la fel de mare ca descoperirea roţii. Explozia tehnologică, inceputul cuceririi spaţiului cosmic, boom-ul economic, toate se bazează pe tranzistorul lui Forrest. Micuţul tranzistor a ridicat electronica la rang de regină a industriei şi a făcut din televizor principalul mijloc de vehiculare a informaţiei, regele mijloacelor de comunicare in masă. Vine puternic din spate internetul, dar momentan procedura de racordare şi conectare, costurile relativ mari ale computerelor faţă de aparatele tv menţin televiziunea pe primul loc. Incă.
Antena, o necesitate
Faptul că pentru recepţia semnalelor tv este necesară o antenă e un adevăr cunoscut de toată lumea. Fiecare post de transmisie emite pe o anumită lungime de undă, aleasă astfel incăt să nu se suprapună unele peste altele. Recepţia este ideală cănd antena este acordată la aceeaşi lungime de undă cu semnalul. De asemenea, antena trebuie orientată pe direcţia postului emitent. Aceste antene se numesc antene unidirecţionale sau de tip Yagi, după numele inventatorului. Există insă un singur impediment, şi anume că ar trebui căte o antenă pentru fiecare post. Aşa că, in practică, se folosesc antene acordate astfel incăt lungimea lor de undă să fie situată undeva intre lungimile de undă dorite a fi recepţionate, iar direcţia lor de orientare este aleasă corespunzător cam intre locaţia acestor posturi. Acestea sunt tot antene tip Yagi, numai că numărul mare de elemenţi le situează in categoria antenelor de bandă largă de frecvenţă. Semnalul este decodificat de aparatul tv şi cu ajutorul acordului din selector putem vizualiza, individual, fiecare canal. Principiul de funcţionare este oarecum identic şi in cazul antenelor parabolice (antene de satelit), numai că aici semnalul emis de o staţie tv este preluat, amplificat şi retransmis de un satelit de telecomunicaţii.
De ce firme de cablu?
O firmă de cablu recepţionează cu antene performante mai multe posturi de emisie (majoritatea gratuite), filtrează corespunzător semnalele, le mută in aşa fel frecvenţele incăt să intre in banda de frecvenţă accesibilă majorităţii aparatelor tv existente in Romănia, după care le retransmite pe un cablu sau prin fibră optică. Pentru acest serviciu de curăţire şi rearanjare a programelor şi pentru traducerea programelor unor posturi străine aceste firme percep o taxă sub forma abonamentului.
Avantaje şi dezavantaje
Avantajele folosirii unor antene individuale constau in aceea că, odată investiţia făcută, costurile ulterioare sunt zero, iar pe banii tăi iţi poţi achiziţiona tipul de antenă care recepţionează posturile dorite şi numai acelea. La dezavantaje se poate bifa faptul că aparatura performantă costă foarte mult, iar uzura morală este destul de rapidă, programele străine vizionate sunt netraduse, instalarea este laborioasă, iar pentru modificarea poziţionării este necesar destul timp. In cazul firmelor de cablu avantajele constau in aceea că nu te priveşte instalarea, numărul programelor este destul de ridicat, majoritatea lor sunt traduse, comutarea se face instantaneu, cu telecomanda.
Ca dezavantaje putem enumera costul abonamentului in continuă creştere, pachete cu destule programe neinteresante. Firmele vechi (UPC, Astral) şi-au impărţit Bucureştiul şi practică preţuri nejustificat de ridicate. Atenţie insă la DOLCE, cu o ofertă foarte interesantă!
Una din părţile importante din care este alcătuită o antenă parabolică este formată din receiver şi decodor. Semnalul de ordinul GigaHertz emis de satelit este recepţionat de LNB şi transformat de acesta in semnal de ordinul MegaHertz, apoi este introdus in receiver şi decodor. Este convertit in semnal tv normal şi distribuit către aparatul tv. De asemenea, foarte importantă este orientarea antenei către satelit. Se face manual sau cu un motor ce roteşte reflectorul. Se realizează astfel un reglaj fin şi comutarea de la un satelit la altul
Precursoarele acestor firme au fost antenele colective. O antenă pe fiecare scară de bloc, calculată pentru banda in care se găseau frecvenţele posturilor ce se puteau recepţiona la vremea aceea, cu filtre pentru fiecare post, dacă era bine calculată şi executată putea deservi toate apartamentele de pe scara respectivă. Apariţia in Romănia a mai multor posturi particulare şi dorinţa de a viziona posturi străine a dus la apariţia firmelor de cablu. Cu timpul, tot mai mulţi locatari au renunţat la folosirea antenelor colective in favoarea cablului (recepţie performantă, peste 30 de programe). Neintreţinute, practic abandonate, sunt folosite doar de pensionari şi cei fără posibilităţi materiale.
ANEXE UTILE
Semnalul livrat de o firmă de cablu este, practic, acelaşi pentru fiecare abonat. Responsabilitatea firmei faţă de calitatea semnalului se opreşte la uşa apartamentului. Singura grijă a beneficiarului este ca aparatura folosită (aparatul tv şi racordurile la reţeaua de semnal) să fie de calitate. Folosirea mufelor EUROSCART in locul clasicei mufe de antenă imbunătăţeşte imaginea şi creşte fiabilitatea. Majoritatea abonaţilor au mai multe aparate in aceeaşi casă. In acest caz, pentru divizarea semnalului către receptoare este necesar un splitter cu două sau mai multe căi. Recomandarea noastră: cumpăraţi-le doar de la firme specializate