x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Nu se vede de pe lună!

Nu se vede de pe lună!

de Jurnalul National    |    15 Mar 2008   •   00:00

Un desen animat de prin 1932, dar şi o carte de suces scrisă de Richard Halliburton în 1938 au lansat idea că Marele Zid Chinezesc este singura construcţie pământeană care, da­torită dimensiunilor ei, poate fi vă­zută de pe Lună cu ochiul liber.

Marele Zid Chinezesc este, totuşi, cea mai grandiaoasă construcţie a omului

 

Un desen animat de prin 1932, dar şi o carte de suces scrisă de Richard Halliburton în 1938 au lansat idea că Marele Zid Chinezesc este singura construcţie pământeană care, da­torită dimensiunilor ei, poate fi vă­zută de pe Lună cu ochiul liber. Această afirmaţie, total eronată, nu numai că a persistat zeci de decenii (unii o mai cred şi în ziua de azi…), dar a fost inclusă în manuale şcolare şi intens mediatizată pe diverse canale informative. Adevărul ştiinţific este că zidul are o lăţime maxi­mă de 9,1 metri şi culoarea sa este, pe toată lungimea, foarte asemănătoare cu terenul înconjurător. Puterea de re­zo­luţie optică a ochiului uman este atât de mică, încât zidul nu ar putea fi perceput de la o distanţă atât de mare (de la Pământ la Lună – 384.393 km). Există voci care susţin că el ar putea fi repe­rat cu ochiul liber de către astonauţi aflaţi pe orbite circumterestre joase, în anumite condiţii de vizibilitate şi transparenţă a atmosferei. Credem că revelatoare este mărturia lui Neil Armstrong, primul om care a călcat pe solul selenar: “Eu nu am văzut nici un complex construit de mâna omului, iar mai mulţi astronauţi care au zburat frecvent pe orbite deasupra Chinei mi-au spus că nu au văzut cu ochiul liber niciun zid”.

 

Construcţie militară

Marele zid chinezesc este o construcţie strategică, militară, construi­tă şi reconstruită între secolele al V-lea BC şi al XVI-lea AD. El a avut rolul de apăra graniţele de nord ale Imperiului chinez, în timpul succesiunii mai multor dinastii, împotriva atacurilor popoarelor mongole. Partea cea mai celebră (din care au rămas, de fapt, puţine vestigii) este porţiunea ridicată de către primul Împărat al Chinei, Qin Shi Huang, între anii 220-200 î.Hr. Dimensiunile sale permiteau respingerea triburilor migratoare în războaie scurte şi sângeroase, purtate cu sabia, arcul sau bâta. De-a lungul vremii, şi mai cu seamă în timpul dinastiei Ming, tehnicile de construcţie au devenit mai so­fisticate şi zidul de apărare mai efici­ent. De la pământul tasat între rame de lemn s-a trecut la construcţia din cără­midă şi piatră cioplită, cu ridicarea unor turnuri de observaţie şi suprave­ghere. În perioada de maxim pericol, conform surselor istorice, zidul era păzit de peste un milion de soldaţi care semnalizau apropierea duşmanului cu un sistem simplu de focuri şi fumuri.

 

Dimensiuni impresionante

Chinezii îl numesc, într-o tradu­cere literară, “Zidul lung de 10.000 de Li”, adică aproximativ 5.760 km. Cercetările cele mai recente acreditează ideea că, în totalitatea lor, fortificaţiile chineze aveau o lungime de 6.350 km, dar zidul principal nu depăşea 2.400 km. Grosimea construcţiei variază de la zece metri la bază până la patru metri pe coamă. Se estimează că zidul avea peste 25.000 de turnuri de strategice integrate şi încă 15.000 de turnuri de observare şi semnalizare. Unele dintre aceste construcţii verticale depăşeau 12 metri înălţime. Pe anumite porţiuni zidul are o fundaţie din piartă de munte tăiată rectangular, materialele cel mai intens folosite fiind pământul presat, lemnul, cărămida, dar şi bambusul, lianele, piatra de râu. Câteva milioane de chinezi au murit pe întreaga perioadă de construcţie, dar nici un document credibil nu confirmă le­genda conform căreia în structura interioară a zidului sunt îngropate mari grupuri de fiinţe umane. Astăzi, importante zone ale Marelui Zid Chinezesc sunt exploatate turistic de către sta­tul chinez (mai ales la nord de Beijing), alte porţiuni sunt afectate de vanda­lism şi abandon, iar numai în provincia Gansu se estimează că peste 60 km de zid vor dispărea în aproximativ 20 de ani datorită eroziunii ge­nerate de furtunile de nisip.

×
Subiecte în articol: zidul constructii celebre