x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Recomandări pentru un spaţiu reconfigurabil, neîcărcat, eficace

Recomandări pentru un spaţiu reconfigurabil, neîcărcat, eficace

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    29 Ian 2009   •   00:00

Spre sfârşitul anului trecut, vă anunţam lansarea în România a cărţii "Design Your Self" a celebrului designer Karim Rashid. De atunci şi până acum tot am auzit reacţii privitoare la informaţiile pe care personajul Karim le transmite pe această cale.



Informaţii care reprezintă în fapt, o relatare la modul cel mai simplu şi cel mai sincer al experienţelor acumulate de acesta până la momentul actual. Şi mai bine spus, face referire aici la experienţe privitoare la tot ceea ce presupune şi înseamnă viaţa unui om. Toate catalogate în patru secţiuni surprinse în cadrul cărţii şi denumite sugestiv: Trăieşte, Iubire, Muncă, Joacă. Pentru că a avut un asemenea răsunet am considerat că merită să punctăm dintre ideile esenţiale din ea, câteva.

Este adevărat că o carte de natura acesteia, plină de recomandări este musai să fie trecută prin filtrul particular al naturii fiecăruia, nu trebuie luată ca un manual de viaţă pe care să-l respecţi întocmai pentru un trai mai bun. În acest caz particular, mesajul a penetrat atât de bine, pentru că sunt spuse în ea chestiuni atât de simple pe care fiecare dintre noi le ştie cu siguranţă, numai că prinşi în mrejele atât de încurcate ale lumii moderne, uităm cu desăvârşire că lucrurile simple sunt de fapt cele care ne scot la liman.

ECOURI ALE CĂRŢII
Spun că mesajul cărţii a fost penetrant pentru că nu de puţine ori şi de la persoane fără legătură între ele, am auzit evocată şi pusă în aplicare, după spusele acestora, una dintre învăţămintele transmise în carte, anume "de fiecare dată când achiziţionezi ceva pentru casă, trebuie să scapi de altceva". "Căutaţi un echilibru. Oamenii tind să acumuleze mai mult decât au nevoie" este continuarea acestuia. Karim Rashid propune această recomandare alături de alte 29, adunate toate 30 într-un grupaj pe care el îl numeşte: "Cele mai importante treizeci de recomandări ale mele pentru acasă".

IDEI DEMNE DE MEMORAT
La tratarea capitolului "Acasă" al cărţii vom face şi noi referire aici, pentru că prea a fost interesantă şi la îndemână pentru fiecare dintre noi, abordarea subiectului. În total acord cu una dintre ideile stipulate şi de filozoful Martin Heidegger, Karim Rashid vede modul în care ne costruim casele, felul în care vedem noi frumuseţea lor, drept filozofia frumuseţii, proprie fiecăruia dintre noi.
Foarte bine a punctat designerul în lucrarea sa faptul că "o casă ar trebui să reprezinte un loc pentru experienţe noi şi contemporane, pentru plăcere, relaxare, socializare, muncă şi trăirea de experienţe noi şi memorabile"! Atât de bine că fiecare dintre noi, dacă gândeşte cu sinceritate la semnificaţia lor, o să privească cu interes crescut activitatea de amenajare a căminului înţelegându-i aceste beneficii atrăgătoare.

După cum designerul este un excentric, împărtăşeşte bineînţeles şi recomandări în acest ton, respectiv spaţii antrenante din punct de vedere tehnologic, izbitoare din punct de vedere vizual, cu texturi variate şi o multitudine de culori dar care să rămână în acelaşi timp simple, eficace şi neîncărcate. Şi atunci când vorbeşte despre culori se referă la cele vibrante, strălucitoare, aşa numitele culori tehno, electrice.


IDEI BUNE DE PUS ÎN PRACTICĂ
Altă relatare interesantă din cartea "Design Your Self" este descrierea casei în care designerul locuieşte, un spaţiu transformabil şi reconfigurabil, simplu, eficace şi neîncărcat! Acestea din urmă sunt printre recomadările memorabile privitoare la spaţiul casnic. Zonele funcţionale ale casei trebuie să inspire, ordinea te relaxează, mobila multifuncţională te ajută să trăieşti cu mai puţin, sunt alte câteva puncte extrem de interesante atinse în carte. 

×
Subiecte în articol: semnal editorial