x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Schimbări mari ale pardoselii cu bani puţini

Schimbări mari ale pardoselii cu bani puţini

de Adela Parvu    |    09 Ian 2010   •   00:00
Schimbări mari ale pardoselii cu bani puţini
Sursa foto: /Osmo

Noile finisaje şi produse pentru casă sunt gândite pentru a face faţă unor cereri variate de personalizare a lor. Iar dacă vă gândiţi să investiţi într-o pardoseală caldă, gen parchet sau podea, luaţi în calcul să fie una din lemn.



De multe ori există dileme în faţa nenumăratelor game de produse, cum ar fi şi parchetul sau podelele. Există acum produsele laminate şi cele stratificate şi chiar cele din lemn masiv, toate într-o multitudine de culori, texturi şi modele ornamentale. Între aceste game de produse nu se pune problema comparării lor. Ele au fost create pentru nevoi diferite, situaţii diferite. Nu se poate face un raport clar între preţ şi calitate, ci mai degrabă între preţ şi necesitate.

SITUAŢII ŞI SOLUŢII
Dacă vreţi rapid o pardoseală nouă, pe care să cheltuiţi puţin şi pe care să o puteţi monta chiar dvs., atunci alegeţi din gama de produse laminate cu sistem de aplicare uscat (deci fără adeziv), cu ar fi click-clack. Dacă vreţi să vă bucuraţi de frumuseţea lemnului, dar locuiţi la bloc şi vă faceţi griji din cauza unor eventuale inundaţii din partea vecinilor, atunci optaţi pentru un parchet sau podea triplustratificate. Acestea au fibrele orientate diferit pe fiecare strat în parte, astfel că în ansamblu, chiar şi sub acţiunea apei, parchetul nu se curbează. În plus, parchetul triplustratificat poate fi raşchetat de două-trei ori, în funcţie de grosimea stratului superior, realizat din lemn masiv. Dacă vă doriţi o pardoseală deosebită de care să vă bucuraţi o viaţă întreagă, respectiv din lemn masiv, trebuie să aveţi un buget mai mare disponibil iniţial, iar apoi să fiţi dispuşi să cheltuiţi periodic, măcar o dată la zece ani, pentru recondiţionarea ei.

COSTĂ, DAR MERITĂ

Cert este că pachetul şi podele din lemn masiv costă mai mult (şi ca produse, şi ca montaj), dar sunt cele mai flexibile din punct de vedere al personalizării lor. Există acum game de produse dedicate colorării, schimbării nuanţelor şi texturii pardoselilor din lemn. Mai mult, dintre aceste produse sunt din ce în ce mai numeroase acum cele ecologice, lipsite în procesul fabricării sau ambalării de substanţe toxice sau care să producă alergii. Cele mai multe dintre lacurile folosite pentru lustruire sunt pe bază de apă, fiind absolut inofensive sănătăţii omului, animalelor de companie sau mediului înconjurăror. O pardoseală din lemn masiv poate fi recondiţionată cu bani puţini, obţinându-se o schimbare radicală a întregului ambient.

FINISAJE
Investiţia bună în amenajarea unei case este şi cea în finisajele de bază. Cu cât sunt mai flexibile finisajele de bază (pardoseală, pereţi), cu atât ambientul poate fi schimbat mai uşor şi cu mai puţini bani. Spre exemplu, o pardoseală din pachet laminat nu poate fi vopsită sau lăcuită, dar poate fi schimbată cu totul, pentru că preţul mic o permite. Pe de altă parte, o pardoseală din lemn masiv poate fi personalizată uşor, în scurt timp şi cu bani mai puţini decât cei necesari cuiva care vrea să-şi schimbe cu totul pardoseala. Mai mult, finisajele din lemn masiv, chiar şi atunci când se vor înlocuite cu totul, pot fi refolosite în alte scopuri, materialul de bază fiind unul de calitate. Fiecare alege după posibilităţi şi pretenţii, ofertele sunt pentru toată lumea.

×
Subiecte în articol: dialog constructiv