NE-AM INTERESAT PENTRU TINE
Suntem in sezonul rece, iar ideea de a renova locuinta multora li se poate parea absurda. In general, imbunatatirile si renovarea locuintei se realizeaza in perioada verii, dar ce se intampla daca se vrea ca aceste lucrari sa se finalizeze iarna? Sunt restrictii tehnice pe perioada sezonului rece sau este vorba doar de preferintele multora dintre noi?
Pentru a afla raspunsul la aceasta intrebare, am vorbit cu dr. ing. Constantin Budan, conferentiar universitar la Universitatea Tehnica de Constructii din Bucuresti, si cu domnul Mihalache Paun, director de produs la firma Baumit. Specialistii mentionati spun ca in domeniul constructiilor exista o regula ce interzice uzitarea materialelor de constructii care folosesc procedee de umectare la temperaturi mai mici de 5 grade Celsius. Renovarea in interiorul locuintelor, chiar si a celor neincalzite, poate fi facuta fara probleme, deoarece temperaturile nu scad sub 5 grade Celsius. Daca insa dorim sa renovam exteriorul locuintelor, trebuie sa luam masuri speciale. Chiar daca in unele zile din iarna temperaturile depasesc 5 grade Celsius, nu este bine sa executam lucrari in exterior, deoarece temperaturile nu sunt constante, scazand foarte repede (ziua pot fi 10 grade, iar noaptea - 5 grade).
INTERIORUL LOCUINTEI
Una dintre cele mai laborioase operatiuni din procesul de renovare a locuintei este montarea gresiei si a faiantei. Daca montam gresia si faianta in interior, nu sunt probleme, deoarece temperaturile nu coboara sub limita de 5 grade Celsius, nici macar in situatiile in care locuinta este neincalzita. Singurul dezavantaj al montarii placajelor ceramice in interior iarna este ca adezivul se va usca mai greu (doua-trei zile), din cauza temperaturilor scazute, iar lucrarile necesare renovarii vor dura mai mult. Pentru a remedia aceasta problema, domnul Mihalache Paun ne sfatuieste sa folosim un adeziv de tip R (rapid), deoarece acesta se intareste mai repede decat adezivii folositi in mod curent in sezonul mai cald.EXTERIORUL LOCUINTEI
Daca dorim sa placam exteriorul locuintei in perioada sezonului rece, intampinam numeroase probleme din cauza faptului ca nu se respecta conditiile de temperatura si umiditate necesare desfasurarii acestui gen de lucrari. Temperatura aerului scade frecvent sub 5 grade Celsius, iar umiditatea este ridicata din pricina precipitatiilor. De asemenea, deoarece temperaturile sunt foarte scazute, oamenii efectueaza lucrarea mult mai greu, fiind nevoiti sa lucreze cu intermitente.APELATI LA SPECIALISTI!
Atunci cand hotaram sa punem gresie si faianta in locuinta este indicat sa apelam la un specialist in constructii (tehnolog), deoarece acesta ne poate indica in mod corect tipul de materiale pe care trebuie sa il folosim si specialisti care vor executa in mod corespunzator lucrarile de montare a placajelor ceramice. Domnul Constantin Budan afirma ca este obligatoriu ca alegerea placilor ceramice si a adezivului sa o faca inginerul in constructii, nu beneficiarul. Dansul spune ca beneficiarii aleg de cele mai multe ori materialele in functie de criteriul estetic sau de cel financiar, uitand ca materialele folosite (gresia, faianta, adezivul) trebuie sa se supuna, in primul rand, rigorilor tehnice (gresia trebuie sa aiba o anumita grosime in functie de locul unde este montata, adezivul trebuie sa prezinte anumite proprietati in functie de temperatura si umiditatea la care se foloseste).Citește pe Antena3.ro


