x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Şemineul cu istoria structurii şi funcţionalităţilor sale

Şemineul cu istoria structurii şi funcţionalităţilor sale

de Ing. Lucian Cristian    |    15 Ian 2009   •   00:00
Şemineul cu istoria structurii şi funcţionalităţilor sale

Şemineul pe care îl construim astăzi poate fi catalogat drept o structură architecturală având ca rol primordial încălzirea unui spaţiu închis, cu rol secundar decorativ şi (foarte rar) păstrându-şi funcţia iniţială de preparare a mâncării calde.



El este alimentat cu diverşi combustibili, de la tradiţionalul lemn la brichete de cărbune, gaz metan, motorină sau materiale neconvenţionale. Vom încerca o scurtă incursiune în istoria şemineului şi vom continua, în câteva din numerele viitoare, cu locul şi importanţa sa în amenajările contemporane. De la strictă necesitate la obiect de lux, şemineul are şi secretele lui funcţionale adeseori fascinante, întotdeauna bine de ştiut pentru deplina şi buna sa întrebuinţare.

O ISTORIE STRĂVECHE
Strămoşul şemineelor de azi a fost o simplă construcţie din piatră aşezată de obicei în mijlocul încăperii. Fumul era evacuat printr-o gaură din tavan, dar răspândindu-se adeseori şi la interior. În jurul focului se adunau membrii unei familii sau chiar ai unei comunităţi mai largi, pentru a se încălzi dar şi pentru a prăji bucăţile de vânat. Mult mai târziu, omul a perfecţionat acest instrument vital, a învăţat să stârnească ori să domolească focul, să canalizeze fumul şi să conserve căldura pentru perioade de timp mai îndelungate. Ce ştim azi cu certitudine este faptul că abia în 1678 Prinţul Ruppert, nepot al Regelui Charles I, a inventat sistemul de aer care ventilează şemineul, aducând o îmbunătăţire evidentă a arderii. După 1700 se mai înregistrează două inovaţii importante în dezvoltarea şemineelor. Ben Franklin a construit prima cameră de convecţie, ceea ce a mărit eficienţa calorică şi a condus la economisirea cantităţii de lemne consumate. Tot el a realizat şi prima instalaţie care pompa aer proaspăt la baza focului şi coloana care dirija aerul cald. Către sfârşitul aceluiaşi secol Count Rumford a creat prima gură de şemineu mai înaltă, aşezată pe o fundaţie, precum şi dirijarea fumului pe un horn, dincolo de acoperişul casei. De aici a fost numai un pas până la celebrele emisiuni radiofonice săptămânale susţinute de către Franklin Delano Roosvelt sub genericul "povestiri lângă şemineu".

CONSTRUCŢIE ŞI TIPURI
La o descriere simplă, orice şemineu… respectabil trebuie să aibă o fundaţie, un focar, o deschidere, un cenuşar, o gură de tiraj, o cameră sau o coloană de fum. Adăugaţi la toate acestea izolările speciale, forma şi dimensiunea capacului, placările şi ornamentele exterioare, ustensilele specifice şi veţi avea cam tot ce vă trebuie. O clasificare foarte generală ar cuprinde, totuşi, trei grupe mari de şeminee.

Prima cuprinde şemineele zidite din cărămidă refractară sau piatră naturală, a doua cele din beton armat iar cea de-a treia şemineele prefabricate, cu carcasă metalică. Esenţial rămâne însă principiul de funcţionare, care este identic: aerul rece intrat pe la baza şemineului este încălzit şi transferat, printr-o formă sau alta, către cameră în timp ce fumul şi scânteile sunt evacuate pe horn. Instalaţii moderne şi relativ sofisticate pot dirija aerul cald pe un sistem de tuburi special calibrate pentru a încălzi şi spaţii adiacente celui în care e instalat şemineul. Puterea calorică a unui şemineu şi performanţele sale sunt în directă legătură cu sistemul constructiv, dar şi cu tipul de combustibil utilizat, ele supunându-se în mod     implacabil şi criteriilor estetice (dimensiune, formă, finisaje exterioare).

ACCESORIILE
O mare gamă de accesorii însoţesc, de obicei, un şemineu bine dotat, acestea variind în funcţie de zona geografică unde au fost inventate şi de perioadele istorice specifice. Unele accesorii (cleşti, făraşe, grătare protective, foale, perii pentru cenuşă, paravane), adevărate opere de artă utilitară, au intrat în colecţii particulare şi sunt preţuite pentru valoarea lor decorativă.

×
Subiecte în articol: viaţa la ţară