x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Spectacolul cu apa si lumina

Spectacolul cu apa si lumina

de Cristina Zaharia    |    21 Dec 2006   •   00:00
Spectacolul cu apa si lumina
MEREU VERDE
Apa in gradina are calitate pe care o putem defini, fara teama de a gresi, ca fiind magica. Daca stim ca nimic nu creste fara apa, intr-o gradina prezenta ei da viata si in sens estetic. Transparenta si susurul apei, luciul lacului sau stropii multicolori pot crea spectacolul dominant din gradina ta

Apa ca si componenta spectaculoasa a gradinii poate fi catalogata in doua mari categorii: satica si dinamica. Indiferent la care dintre aceste doua prezente va opriti atunci cand vreti sa includeti apa in decorarea generala a gradinii va trebui sa luati in considerare si inconvenientele legate de intretinere, costuri, trecerea prin anotimpul rece. Oricum, credem ca merita sa incercati, cu toate riscurile sau complicatiile de rigoare, iar pentru a ridica norma de spectaculozitate aduceti in ajutor raza de lumina artificiala care poate da dimensiuni nebanuite luciului, caderii sau jetului de apa.

LACUL SAU BALTA

Un ochi de apa in gradina poate deveni punctul de atractie principal. Din punct de vedere al dispunerii, evitati sa plasati micul lac in centrul terenului si alegeti mai degraba unul din colturi, de preferinta cel opus casei. Amenajarea propriu-zisa poate avea mai multe optiuni, dar se incadreaza in doua variante generale: elaborata si salbatica. Varianta elaborata presupune o pregatire atenta a terenului, folosirea unor materii si materiale decorative, plantarea unor varietati de plante specifice. Varianta pe care am denumit-o "salbatica" presupune un aspect final de balta, invadata de stuf, cu malurile lasate intr-o paragina studiata. In ambele cazuri vor apare in zona respectiva insecte, probabil broaste si alte mici vietati. Prezenta acestora trebuie controlata si veti fi nevoiti sa folositi anumite substante pentru purificarea apei si pentru eliminarea prezentelor nedorite.

CASCADE SI PERDELE DE APA

Prezenta apei poate fi si dinamica, cele mai spectaculoase solutii fiind constructia unor cascade sau a unor perdele de apa de mici dimensiuni. Aceasta presupune o investitie destul de mare, o atentie continua pentru intretinere si un consum eneregtic ce nu trebuie neglijat.

Cel mai important element tehnic este sistemul de recirculare a apei, insotit de acela de purificare si curatire. Spectaculozitatea caderii de apa este data de amenajarea planurilor inclinate, de materialele folosite si de viteza de curgere. Pe langa efectul vizual, aceste caderi de apa au si calitatea de a produce un susur placut, un sunet specific despre care specialistii spun ca poate avea si calitati terapeutice.

ARTEZIENE SI TASNITORI

La fel de apreciate sunt si fantanile arteziene sau tasnitorile, indiferent de modelul ales pentru jetul trimis in aer si de directia pe care o dam lichidului la revenirea pe pamant. Ca in cazul cascadelor, elementul tehnic are importanta hotaratoare. Artezienele dau efecte foarte spectaculoase daca, pe timpul noptii sunt insotite de spoturi luminoase (eventual colorate) si pot deveni centre de atractie majora in planul general al gradinii.

Recircularea apei se poate face fie prin intoarcerea intr-un bazin colector, fie prin dirijarea discreta catre un recipient bine mascat. In zona de instalare pot fi plantate flori iubitoare de apa, de preferinta multicolore sau specii cataratoare pentru care se pot construi suporturi speciale. Un avantaj important este acela ca fantanile arteziene si tasnitorile pot fi programate sa functioneze intermitent, jetul de apa pornind la intervale de timp ce pot fi reglate dupa dorinta.

NATURALETEA GRADINII

Evitati folosirea unor materiale prefabricate si apelati la materiale naturale, daca este posibil prelucrate manual. Lemnul si piatra de rau, tevile de bambus, jgheaburile din trunchi de arbore sunt mai spectaculoase si, de cele mai multe ori, mai rezistente decat plasticul sau metalul. Pe langa faptul ca o astfel de alegere va conferi un aer de naturalete gradinii dumneavoasta, costurile de achizitionare si cele de intretinere vor fi diminuate. Nu dati deoparte nici posibilitatea de a construi singuri elementele decorative, daca aveti minimum de indemanare necesara, ceva unelte si scule, si mai ales suficienta imaginatie creativa. Aceasta poate deveni o indeletnicire ce confera satisfactii deosebite si se poate transforma cu timpul intr-un hobby demn de toata lauda.

Apa ca element dinamic, purifica aerul, produce efecte spectaculoase si sunete placute auzului. Posibilitatile de decorare si amenajare a zonei sunt practic infinite, ingeniozitatea designerului sau a proprietarului, precum si variantele oferite de piata de specialitate lasand loc pentru crearea unor adevarate capodopere estetice

ATENTIE
Lacurile sau ochiurile de apa din gradina pot fi inconjurate sau traversate de podeste din lemn. De obicei malurile sunt delimitate de aglomerari de piatra naturala sau de alei pavate cu diverse materiale. Multi gradinari instaleaza in imediata apropiere a luciului de apa banci sau balansoare destinate minutelor de relaxare
×