Vestigii medievale din apropierea halei centrale din Iaşi

Din 2007, o "groapă" blochează traficul pe Bulevardul Atanasie Panu, din Iaşi, în apropierea Halei Centrale. Bulevardul cu acele conglomerate robuste din beton armat şi din prefabricate, exemple ale formalismului brutal, este imaginea vie a Epocii de Aur, a consecinţelor industrializării forţate şi a colectivizării vieţii sociale.

Blocurile de apartamente ale căror soluţii tehnice, planuri, cu suprafeţe minimale, finisaje uniforme şi elemente decorative exprimă arhitectural obiectivul egalizării sociale, aşa-zisa modernizare.

Această arteră importantă a oraşului contemporan se suprapune peste o fostă stradă din Evul Mediu, iar "groapa" este de fapt un şantier arheologic, şi nu unul oarecare. Săpături profesionale s-au făcut prima dată în anii '70, dar apoi zona a fost tratată neglijent de autorităţile comuniste, fiind demolate clădiri şi construindu-se masiv. Atunci, săpăturile de salvare au pus în evidenţă ruine, precum pivniţele reşedinţei familiei cronicarului Grigore Ureche, care sugerau posibila existenţă a mai multor vestigii medievale. Exista probabilitatea descoperirii unei biserici, a unor case boiereşti sau a unor construcţii civile.

Reluarea explorării subterane preventive, în acelaşi perimetru, în primăvara anului 2007 a confirmat descoperirile anterioare. Cu această ocazie s-au descoperit pivniţele unei reşedinţe boiereşti, cu pereţi în elevaţie, înalţi de 8-9 metri, construite cel mai probabil la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Sub fundaţia acestei clădiri s-a găsit o altă "pivniţă de mari dimensiuni cu ramificaţii, la intrare de 3 metri, iar la interior ajunge până la 3,5 metri înălţime", afirmă domnul Apăvăloaei, cercetător la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană din Iaşi, filială a Academiei Române.

Au fost descoperite 11 camere, care făceau parte dintr-o construcţie unitară. Demisolul acesteia are 30 de metri lungime, 12 metri lăţime, iar adâncimea fundaţiei atinge 6 metri, exceptând pivniţa recent descoperită. Doamna arheolog Stela Cheptea împreună cu echipa sa s-au ocupat de acest sit. "Construcţia este importantă pentru istoria urbană, deoarece obiective de acest fel nu s-au păstrat la Iaşi, în forme nealterate. Cercetarea trebuie continuată. Eu am obligaţia să scot la lumină şi să datez, nimic mai mult. Aş vrea să fie păstrată, iar ruinele să fie funcţionale, adică în pasaj să fie şi obiective comerciale.

În acest fel, şi Primăria şi-ar mai recupera din fondurile investite. Se poate renunţa la 1-1,5 metri dintr-o zonă a vestigiilor, dacă o impune construcţia pasajului. Este spaţiu suficient pentru el", afirmă doamna Cheptea.

Situate nu departe de fosta curte domnească a Moldovei, zidurile aparţin cu siguranţă unei reşedinţe boiereşti, întrucât în acea perioadă numai acestea erau construite pe fundaţii din piatră şi aşezate pe pivniţe boltite, încăpătoare. Camerele aveau ferestre mici, iar pereţii erau probabil decoraţi cu faianţă otomană. Ulterior, reşedinţa boierească a fost transformată în casă negustorească, zona fiind în secolul al XIX-lea vadul comercial al Iaşiului.

Arheologii declară că nu ştiu când a fost construită, dar o includ la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Până în prezent, se pare că cercetarea datelor disparate din arhive şi din însemnările călătorilor străini este neconcludentă. Au fost găsite monede şi obiecte vechi de 250-300 de ani din materiale de provenienţă orientală (cahle), cât şi occidentală (sticlă de Bohemia).

Doamna arheolog Cheptea şi profesorul univ. Ioan Caproşu au teorii diferite. "Vestigiile fac parte dintr-o casă boierească de piatră care a avut mai multe etape de construcţie. Clădirea a avut trei faze. Am găsit piatră din secolul al XIX-lea, dar sunt şi dovezi mai vechi cu două secole. Ştim că a fost funcţională până în secolul al XX-lea doar partea de nord. Se pare că a fost parterul unei clădiri care a fost locuită şi în secolele trecute. (...) În cazul locuinţei şi în cazul pivniţelor s-au efectuat mai multe modificări o dată cu timpul.

În plus, în timpul demolărilor din anii '70, fundaţia casei, care este de la mijlocul secolului al XIX-lea, s-a surpat şi a acoperit o mare parte din pivniţă", declara doamna Cheptea în 2007. Profesorul Ioan Caproşu afirma că vestigiile reprezintă parterul unui han. "Erau trei hanuri în zonă. Acesta este unul dintre cele trei. Mai este o galerie asemănătoare în zona Bisericii Catolice şi una la Biserica Barnovschi."

Iaşiul, "capitală culturală" a României, a păstrat puţin, cu excepţia bisericilor, din oraşul medieval. Numărul monumentelor civile medievale este extrem de redus, fiind adesea necesar efortul imaginaţiei. Astfel de clădiri au o mare valoare pentru identitatea culturală locală. Unele au fost distruse de trecerea timpului, de sistematizarea comunistă sau de modernizarea de după 1989, iar o descoperire ca aceasta este rară.




MONUMENTUL SAU PASAJUL?
Două lumi, complet separate şi diferite, oraşul vechi şi oraşul comunist. Pot ele să se îmbine într-o experienţă urbană valabilă? Ruinele de la Hala Centrală ar putea reprezenta delimitarea de arhitectura comunistă. Ideal ar fi fost ca în acest perimetru să se facă de mult timp explorări arheologice sistematice, în cadrul unui amplu proiect urbanistic. Mulţumitor ar fi fost abordarea unui concept arhitectural inovator şi, de ce nu, crearea unui spaţiu verde într-o mare de beton.

Iniţial, înaintea descoperirii, pasajul subteran urma să regularizeze traficul pietonal şi predevea spaţii comerciale. Proiectul aprobat ulterior, în noiembrie 2007, "este de două ori mai mare, adică va avea în plus 860 de metri pătraţi, vor fi montaţi piloni adiţionali de susţinere în jurul ruinelor, forma pasajului nu va mai fi pătrată, ci rectangulară".

La aceasta se vor adăuga spaţii comerciale pentru amortizarea investiţiei. Dacă, iniţial, costurile erau de 45 miliarde de lei (4,5 milioane RON), acestea vor creşte la 70 miliarde de lei (7 milioane de lei). Dar funcţiunea viitoare a vestigiilor nu este nici după doi ani clară. Poate o galerie de artă modernă, un spaţiu cultural multifuncţional, cu elemente de limbaj ale epocii digitale care să excludă spaţii comerciale ce există din abudenţă în jur, la Hala Centrală Shoping Center pe trei niveluri şi la 200 m în Moldova Mall.

Cert este că nu a existat un concurs de arhitectură, ci o licitaţie la care s-a prezentat o singură firmă, MVM Construct SRL Iaşi, a inginerului Victor Molocea, iar conceptul pasajului îi aparţine arhitectei Ruxandra Gâlea.

În zona bogată în astfel de vestigii se construieşte masiv, este vorba de controversatul proiect Palas, de Moldova Mall, de Hotelul Europa, deşi este destul teren în alte părţi pentru a construi. Însă nici hipertrofiatul proiect Palas, nici Hotelul Europa cu pereţii săi cortină sau Moldova Mall nu reprezintă un potenţial turistic, trecutul oraşului, da. Din păcate, problemele oraşelor postcomuniste sunt rezolvate într-un mod ce ţine mai mult de politică decât de profesiunea de arhitect sau urbanist.

La întrebarea ce este mai important, pasajul sau trecutul Iaşiului, răspunsul este pasajul, monumentul va înfrumuseţa probabil accesul către piaţa oraşului sau către Shopping Center.

SHOPPING CENTER
Dominat de construcţiile din beton armat şi prefabricate, noul centru social administrativ al Iaşiului avea bineînţeles marele magazin universal, centru comercial şi de alimentaţie publică care evidenţia "prefacerile social-economice din ţările socialiste, dezvoltarea industriei şi urbanizarea masivă". Deschis în 1977, fusese construit pe fundaţiile Halei ridicate în 1900, a fost reabilitat în 2000, devenind Hala Centrală Shopping Center. Acest spaţiu comercial este structurat pe trei niveluri, fiecare cu o suprafaţă de vânzare de peste 1.500 de metri pătraţi. În imediata apropiere, în subteran este cea mai mare piaţă agroalimentară din oraş, cu o suprafaţă de 6.200 metri pătraţi.

Complexul are în total peste 200 de locuri de parcare.
În subteranul acestei zone a Iaşiului, demolată în perioada comunismului, sunt relicve medievale ale unei lumi pierdute, înghiţită de timp, care dacă ar fi puse în valoare conform altor exemple contemporane ar oferi o pată de culoare într-o mare de beton armat.