Nu e prima oară când jurații se află față în față cu gospodine sexy. Cel de-al treilea sezon „Chefi la cuțite”, care începe la Antena 1 luni, 13 februarie, de la 20.30, nu face excepție, astfel că cei trei jurați ajung față în față cu o tânără care a pozat în reviste pentru adulți. De la pictoriale îndrăznețe, Claudia, pasionată de gătit, vine la preselecții ca să arate ce mâncare gustoasă știe să facă.
Dezinvoltă și 100% moldoveancă, după cum se caracterizează, Claudia povestește că și-a dorit foarte mult să pozeze sexy și că nu regretă nicio secundă alegerea făcută: „E ceea ce mi-am dorit, a fost un alt vis al meu, mi s-a îndeplinit, am ajuns acolo unde am vrut cinstit, iar după m-am oprit. Am simțit că e momentul să încep altceva.”
Simpatica blondină vrea să arate la „Chefi la cuțite” cât de bine știe să gătească, mai ales că prietenii îi spun mereu asta. Are 33 de ani, este căsătorită și spune că între ea și soțul ei a fost dragoste la prima vedere.
În prezent face obiecte handmade, atât pentru copii, cât și pentru adulți sau animăluțe sau se ocupă cu confecționarea obiectelor de decor. Ce va alege să gătească la „Chefi la cuțite”, cum arată farfuria sa și ce părere au jurații atunci când o gustă rămâne de văzut luni, la Antena 1, de la 20.30.
CLICK PE POZĂ, PENTRU GALERIE FOTO (+18)
„Chefi la cuțite” revine din 13 februarie, în fiecare luni și marți, de la 20.30.