Alira, fiul gliei dobrogene

Iacă se făcu anul şi, după cum am promis toamna trecută, am venit pe meleagurile Alimanului să aflăm ce-au prezis ghicitorii fiului Enira, al boierului Ghenadie Bobeică, om harnic şi fără astâmpăr, care ne-a poftit şi pentru a-l vedea pe noul fiu al gliei dobrogene din zona Alimanului, primul prunc adus pe lume de prietenul şi colaboratorul lui, boier Marc Dworkin.

Întâmpinaţi cu pâine caldă şi sare, după o călătorie de câteva ore, ne-a destins şi ne-a binedispus. Boier Ghenadie, de cum şi-a văzut musafirii sosiţi, a şi schimbat priviri tocmite cu Veronica Guzun, pe mâinile căreia se afla tot rostul adunării şi a purces la deschiderea petrecerii cu un discurs scurt, pentru a lăsa pe cei pricepuţi să vadă şi să simtă, pe cei nepricepuţi să se instruias-că, dar, mai ales, pe toată suflarea să se veselească.

S-au ciocnit cupe cu Alira, un Merlot 2009, "fiul" boierului Dworkin, născut de curând pe meleaguri dobrogene, spre a-l vedea, a-l cerceta şi a ne da cu părerea de dânsul. Calităţile vinului au luat suflarea, de uimire. S-au spus multe vorbe de mulţumire şi felicitări şi, iar s-au ciocnit cupele şi au plescăit limbile, apoi s-au ciugulit gustările. Pe negândite, invitaţii s-au dedat şederii şi vorbelor ba pe teme de creştere şi dezvoltare a viei şi a producerii vinurilor pe meleagurile noastre mioritice, ba pe renumele priceperii unor specialişti din străinătăţuri, ba pe experienţa bucătarului care omora nasurile şi răscolea minţile cu miros de pui fript la grătar de nu te mai puteai concentra la subiect. Boierul Dworkin, colaborator de mare clasă al multor podgoreni din Franţa şi de pe alte meleaguri ne-a prezentat pe fiul său cel mic, pe numele lui "Alira".

MUSAFIRI NOBILI
La petrecere au participat şi feţe nobile, ambasadori la noi în ţară de pe meleaguri vecine, prieteni ai boierului Bobeică şi ai boierului Dworkin, precum şi oameni de afaceri care au amuşinat, cu nasuri de experţi, comerţ rodnic cu vinurile podgoriilor de la noi. Oameni de lume, veseli şi prietenoşi, domnii ambasadori s-au simţit minunat înconjuraţi de meseni. Nici vorbă de etichete scorţoase! Un pahar, o vorbă de duh, timpul trecea şi petrecerea înflorea.

Între timp, grupuri, grupuri ne-am risipit, prin podgoria căreia nu i se zărea capătul, pentru o discuţie la faţa locului mai pe temă, mai cu întrebări, pline de curiozitate de novice, puse cunoscătorilor veniţi alături de noi. Cu calm şi înţelegere, ne-au explicat cum de au ajuns la aşa măiestrie şi ne-au făcut să pricepem că nu se vor opri până când vinurile lor nu vor ocupa cele mai de sus trepte în ierarhia mondială a enologiei.

Cu gustul minunat al boabelor de struguri ciugulite ici-acolo din ciorchini "uitaţi" pe butuc, bănuind că anume au fost lăsaţi acolo, ca să vedem noi de unde începe misteriosul fenomen al vinului pe care-l sorbeam cu plăcere, am renunţat să mai străbatem uriaşa distanţă până la capătul podgoriei şi, din boabă în boabă, din butuc în butuc, am făcut calea întoarsă sub uriaşul umbrar. Purtam în suflet aerul înmiresmat al viţei-de-vie, înaltă cât un stat de om, al pământului reavăn, al zărilor nepătate de nori, al liniştii adânci şi al apusului unic, dobrogean.

DIN NOU ÎN HORĂ
Dar, se părea că n-aveam vreme de risipit pentru că din urmă, ne îndemna taraful din Medgidia şi soliştii lui la joc şi cântec, iar gazdele ne îmbiau cu must din teascul pus în calea invitaţilor, pentru a curăţi calea berbecuţilor ce sfârâiau în tăvile din celebrele cuptoare ale boierului Bobeică, aşa ca anul trecut. O gură de friptură, un strop de vin, o vorbă două, dar şi frumoasele cântece de petrecere ale tarafului, umpleau sufletele de bucurie, legau prietenii între cei care abia se cunoscuseră şi strângeau legăturile între cei care se cunoşteau demult timp.

Când mulţi dintre musafiri au ajuns la oboseala dansului şi trăgeau la aşezat, ca din pământ au răsărit codane alimane, ce au început a strivi struguri cu picioarele zvelte dezvelite până la pulpe, ca să facă pe loc must de leac, pentru musafirii de parte bărbătească. Nici vorbă de jenă la ei! După ce s-au săturat a le fotografia şi a le filma, s-au repezit de şi-au umplut paharele şi au băut pe nerăsuflate licoarea făcătoare de bine şi dătătoare de puteri după cum spun bătrânii. Ba unii şi-au luat şi acasă, ca să facă o cură de o zi-două, seara înainte de a stinge lumina. Ştiau strămoşii ce ştiau!
Numai că, vizitele scurte sunt bune. Aşa că, ne-am urnit cu greu către furgoanele cu mulţi cai putere, care aveau să ne aducă din nou, în cotidian.