Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Zilele trecute, m-am întâlnit cu o fostă vecină, Mariana. Am locuit în acelaşi bloc, pe acelaşi palier mai bine de 20 de ani. Ne-am revăzut într-un magazin de îmbrăcăminte. Îmi trebuia o rochie pentru o ocazie deosebită. Mi-au plăcut modelele din vitrină şi am intrat ca să văd mai bine cum arată şi să aflu preţurile. Fosta mea vecină dădea indicaţii la două tinerele. Am avansat către mijlocul magazinului şi atunci s-a întors către mine. Am fost la fel de surprinse amândouă: ea, pentru că nu m-am schimbat, şi eu, pentru că se schimbase enorm. După îmbrăţişările şi pupăturile de rigoare, m-a poftit într-un birou situat în spatele rafturilor cu haine. Mariana, care se cam dublase la trup, căpătase un freamăt ciudat ca al unui copil care vrea să-ţi arate toate jucăriile. Îşi aranja mereu fusta, bluza şi colierul uriaş din pietre semipreţioase, cu mişcări iuţi şi scurte. După cum s-a instalat pe canapea, am înţeles că n-avea de gând să mă scape aşa de repede din gheare, fără să afle despre mine ce şi cum, dar mai ales dorea să-mi spună despre ea. Dorea să mă uimească. Să-mi arate cât de bine s-a descurcat după… Buluc de informaţii se abăteau asupra mea. Când a făcut o pauză de respiraţie, i-am propus să mergem să fac o probă unei rochii şi continuăm acolo. S-a ridicat făcând haz de faptul că uitase complet de ce venisem şi ne-am îndreptat către cabina de probă. Am îmbrăcat rochia şi, culmea, îmi venea perfect. Când am întrebat cât costă, vecina mi-a răspuns cu un ton ciudat, de parcă se jena. Eram pregătită să refuz s-o cumpăr dacă era prea scumpă, aşa că am întrebat iar. Preţul era de 120 de lei şi, la cât era de elegantă şi de bine lucrată, dintr-un material foarte bun, nu mi s-a părut a fi prea scumpă. Aşa că am scos portofelul şi am plătit. Vânzătoarea a încasat banii şi mi-a dat bonul împreună cu pachetul.
În vizită
Mariana a răsuflat uşurată, m-a invitat pe la ea "acum, imediat" şi m-a împins către uşă. După o jumătate de oră de mers cu uriaşul, dar comodul autoturism al ei, am ajuns undeva, pe la marginea cartierului Militari, pe o stradă cu vile. Am intrat pe o poartă pe care a deschis-o vecina cu telecomanda şi am ajuns în faţa unei vile. Am intrat şi ne-am instalat în livingul uriaş. După ce "m-am făcut comodă", m-a chemat în bucătăria triplă faţă de a mea, ca să continuăm discuţia în timp ce scotea din frigiderul cât un şifonier trei conserve, trei pachete cu mezeluri şi borcănaşe vreo patru. A tăiat cu maşina câteva felii de pâine, a pus pe masă un pachet de unt şi a deschis un borcănaş cu icre de Manciuria. Mi-a făcut semn să mă servesc şi mi-a oferit un pahar de votcă. Am luat un sandviş, dar am renunţat la votcă. Devenise totul extrem de interesant şi trebuia să bag la cap. Am aşteptat să mai înghită trei sandvişuri, apoi ne-am întors în living. M-a plimbat imediat prin toată căsoaia. Era destul de cald. În aer plutea un miros specific camerelor de hotel. Probabil de la odorizantele pentru încăperi. Şi mobila era la fel cu cea a unui hotel de trei stele, iar bucătăria, aidoma celei a unui local, dar mult mai curată. Totul părea foarte nou, aproape neatins, lipsit de viaţă.
A început să mă descoasă, să afle şi ea ce şi cum despre cunoştinţele noastre comune şi mai ales despre mine. Mare scofală nu era, ba dimpotrivă, şi am observat un fel de milă care se instala pe faţa ei pe măsură ce vorbeam. În momentul acesta, i-am propus să-mi întoarcă vizita. S-a bucurat. Dorea să-şi compare statutul cu al meu.
Surpriza
În prima sâmbătă s-a prezentat la mine. Şi, surpriză mare! Încă trei foste vecine, sosite mai din timp, o aşteptau nerăbdătoare. De cum a intrat, au luat-o în primire, au ajutat-o să se dezbrace şi apoi au instalat-o pe canapea. "Bagă, dragă, şi tu tartele alea, că ne-ai înnebunit cu mirosul! Să vezi, dragă, ce chestii grozave face femeia asta!", mă îndemna Vica, de la etajul patru, în timp ce mă lăuda. Am băgat. Tartele cu cremă de avocado cu usturoi şi anşoa, palincă, piftie de curcan cu garnitură de sfeclă roşie şi morcov, plăcintă cu spanac, vin alb de ţară. Am pregătit o salată de legume, cu ouă de prepeliţă şi bucăţele de brânză, care le-a dat gata. Mai cu un vin, mai cu o vorbă, am pus pe masă şi desertul. Mariana a deschis ochii mari şi spunea cu voce tare ce găsea în farfurie: "Inimioare din foitaj umplute cu..?" "Gem de zmeură", îi zic. "Bulgări din…?" "Brânză de vaci cu bucăţi de portocală, de ciocolată şi fulgi de cocos", îi zic eu iar. "Şi toate pe sos de ciocolată şi boabe de zmeură", zicea ea. "Tu le-ai făcut?", întrebă ea fără să-şi ascundă uimirea.
Concluzia Dorei
"Da, dragă, ce te miri? Nu-ţi făcea ea checurile şi aperitivele când aveai musafiri? Ai uitat când am sărit toate să te ajutăm când ai însurat băiatul şi ea ţi-a făcut torturile?", îi zise dojenitor Dora, de la etajul trei. Mariana n-o băgă în seamă şi începu să mănânce.
La plecare, în faţa scării blocului, Mariana ne-a făcut cu mâna şi s-a suit în taxi. Celelalte vecine s-au grupat şi, după ce ne-am pupat, Dora a zis: "Băi, o avea avere, dar acasă n-are cuptor încins, cu miros de sarmale sau vanilie! Biata de ea! Cred că are un frig în suflet"...
Citește pe Antena3.ro
