Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Povestea începe cu frământatul aluatului, cu turtiţe din spumă de vin şi făină. E o poveste simplă, dar care a adunat în jurul ţestului sute de bucureşteni, dornici de a gusta un colţ de pâine adevărată.
Povestea începe cu frământatul aluatului, cu turtiţe din spumă de vin şi făină. Se frământă coca, se lasă la dospit, se înveleşte şi se lasă să crească. Se aprinde foc de lemne care arde la gura ţestului, ridicat pe două picioruşe de cărămidă. Când focul începe să se potolească, se adună jăratecul cu vătraiul, de jur-împrejurul ţestului. Se ia coca şi se întinde pe margini. Se aşază câteva frunze de salcâm în mijlocul cârpătorului (lopata de pâine). Se pune pâinea pe cârpător şi acesta se lasă pe vatră. Se aşază deasupra ţestul. Cu vătraiul se adună de jur împrejur jarul şi în cel mult o jumătate de oră pâinea este gata. E o poveste simplă, dar care a adunat în jurul ţestului sute de bucureşteni, dornici de a gusta un colţ de pâine adevărată.
Fără rival
Cea de-a VIII-a ediţie a Târgului de Pâine din Parcul Naţional al Capitalei, din zilele de 4 şi 5 octombrie, a demonstrat încă o dată că pâinea de ţest nu are rival.
La eveniment au fost prezente importante firme din domeniul panificaţiei care au distribuit gratuit pâine vizitatorilor, dar cozile s-au făcut la socăciţe şi bucătari care au preparat pâine la ţest. Astăzi, doar în Oltenia se mai face miraculoasa pâine. “Pâinea noastră este renumită şi peste hotare. Îmi amintesc cum într-un an la festival am făcut un schimb cu nişte francezi: trei pâini de ţest pe trei navete de vin franţuzesc”, ne-a mărturisit Răzvan Ciucă, directorul Muzeului Naţional al Agriculturii şi preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Muzeelor Agriculturii. Cu pâine de ţest i-a îmbiat pe bucureşteni şi Rada Ilie şi echipa sa de la Muzeul Judeţean Olt. Pe lângă pâinea atât de gustoasă, la ţest se fac şi diverse alte preparate.
Unul dintre ele este plăcinta, iar reţeta este culeasă din judeţul Gorj: “Amestecăm mălai cu brânză, cu unt, cu ouă şi o ţâră de sare. Punem în tava de pământ unt de oaie, ulei sau untură topită şi pe urmă aşezăm frunze de vie, brusturi sau varză murată. Turnăm aluatul peste frunze şi băgăm la ţest să se coacă”.
Credinţe şi obiceiuri
În viaţa oamenilor din popor există numeroase obiceiuri legate de ţest. În judeţul Vâlcea, când femeile fac ţest, nu li se dă “bună-ziua” pentru că se spune că li se sparg ţesturile, ci li se zice “bun lucru, femei harnice!”. Un alt obicei este acela ca femeia însărcinată să nu se uite când se fac ţesturile ca să nu-i iasă copilul “ţestos”. Tot în acest judeţ se spune că ţestul spart nu trebuie aruncat în drum sau în gunoaie, că faci buboaie. În judeţul Olt nu se împrumută ţestul din vatră, pentru a nu se aduce ghinioane în gospodărie. Mireasa când vine pentru prima dată în casa mirelui este aşezată pe ţest, pentru a avea stabilitate în noua casă, aşa cum stă ţestul nemişcat în vatră, să stea şi ea în casă. Spargerea ţestului într-o perioadă de secetă poate provoca ploaia. Şi tot în Olt se spune că la ţest se făceau vrăji pentru fetele care doreau să se mărite. (Informaţii culese de Răzvăn Ciucă, Viorica Croitoru-Capbun şi Floarea Dincă de la Muzeul Naţional al Agriculturii şi de Rada Ilie de la Muzeul Judeţean Olt)
