Preparate din carne
Cărnaţi cu piure de cartofi
Â
8 cărnaţi subţiri, 800 g cartofi, un morcov, 50 g unt, 200 ml lapte dulce, o legătură de mărar, 250 g roşii cherry, o lingură de suc de lămăie, ulei de floarea-soarelui, sare, piper, ceapă roşie, salată verde
1 Cartofii şi morcovul se curăţă de coajă, se spală şi se taie in felii mai subţiri.
2 Se fierb in apă cu sare, se scot şi se pun intr-un vas mai mare. Se pasează, se adaugă laptele dulce fierbinte, untul, două linguri de ulei, sarea şi piperul.
3 Se presară mărar tocat, se amestecă, se acoperă cu un capac şi se ţine la cald.
4 Cărnaţii se taie in jumătăţi, se inţeapă din loc in loc şi se prăjesc in ulei incins sau se pot frige pe grătar.
5 Salata verde se taie in făşii mai mici, iar roşiile in felii. Se pun intr-un castron, impreună cu restul de mărar, sarea, piperul, sucul de lămăie şi două linguri de ulei.
6 Se amestecă şi se serveşte alături de cărnaţi şi piureul de cartofi fierbinte.
Sfat: La salată se mai poate adăuga ceapă roşie tăiată peştişori.
Băutura: Băbească Neagră
Legume cu muşchi de porc
600 g muşchi de porc feliat, doi morcovi, 4 cartofi, 500 g broccoli, 300 g porumb baby, doi ardei capia, o rădăcină de pătrunjel, 200 g ciuperci, o ceapă, doi căţei de usturoi, busuioc uscat, ulei, sare, piper, roşii, busuioc verde
1 Morcovii şi rădăcina de pătrunjel se curăţă de coajă, se spală şi se fierb in apă cu sare. Se scot din apă şi se lasă la răcit intr-un castron.
2 Cartofii se curăţă, se spală şi se fierb, se taie in felii rotunde şi se lasă la răcit. Porumbul baby se fierbe, se taie in bucăţele şi se pune lăngă morcovi.
3 Ciupercile şi ceapa se curăţă, se taie in felii şi se pun intr-un castron.
4 Se incing trei linguri de ulei intr-o cratiţă, se adaugă ciupercile, broccoli şi ceapa, se prăjesc pănă cănd scade lichidul lăsat de ciuperci şi se adaugă ardeii capia tăiaţi mărunt.
5 Se pun legumele fierte, usturoiul tăiat in felii, sarea şi piperul după gust.
6 Se prăjesc pănă cănd devin un pic crocante, se adaugă muşchiul de porc tăiat in făşii mai subţiri şi o lingură rasă de busuioc uscat.
Sfat: Se servesc cu o salată din roşii şi busuioc verde.
Băutura: Pinot Noir
Aripi de pui picante
12 aripi de pui, 200 g fasole albă boabe, 200 g mazăre, 100 g boabe de porumb, un ardei capia, 50 ml smăntănă, maioneză, muştar boabe, 3 ouă, făină, apă, muştar iute, boia iute, nucşoară, sare, piper, ulei, pătrunjel, ceapă albă, praz
1 Ouăle se sparg intr-un castron şi se bat cu o furculiţă. Se adaugă o linguriţă de muştar iute, două linguri de apă, un vărf de cuţit de boia iute şi un praf de nucşoară. Se pun sarea şi piperul, se adaugă trei linguri de făină şi se amestecă.
2 Dacă aluatul este prea gros se mai poate adăuga apă. Se trec aripile de pui prin acest amestec şi se prăjesc in ulei incins.
3 Fasolea se pune la inmuiat cu o seară inainte, se fierbe şi se scurge.
4 Mazărea se fierbe, se scurge şi se lasă la răcit. Ardeiul capia se curăţă de seminţe, se spală şi se taie in cubuleţe. Boabele de porumb de scug.
5 Intr-un castronel se amestecă smăntăna, o linguriţă de muştar boabe şi o lingură de maioneză. Se condimentează, se omogenizează şi se toarnă peste legumele aflate intr-un castron.
6 Se presară verdeaţă tocată, se amestecă şi se serveşte alături de aripile de pui fierbinţi.
Sfat: La salată se mai pot adăuga ceapă albă sau praz tăiate in felii subţiri.
Băutura: Muscat Ottonel
Â
Tartă cu salam
500 g făină, 3 ouă, 100 ml ulei de floarea-soarelui, un pliculeţ cu praf de copt, 150 ml lapte dulce, o linguriţă de sare, piper,100 g caşcaval, 400 g salam, 3 căţei de usturoi, o lingură de cimbru uscat, salată verde
1 Salamul se curăţă de folia protectoare şi se taie in cubuleţe. Caşcavalul se taie in cubuleţe şi se pune lăngă salam. Usturoiul se curăţă de foi şi se pisează.
2 Ouăle se pun intr-un castron impreună cu sarea şi puţin piper.
3 Se mixează pănă cănd işi dublează volumul, se adaugă laptele dulce călduţ, in care s-a dizolvat praful de copt, uleiul de floarea-soarelui, usturoiul şi cimbrul.
4 Se pune făina şi se mixează pănă cănd rezultă un aluat omogen.
5 Se adaugă cubuleţele de caşcaval şi salam, salata verde tăiată in făşiuţe şi se amestecă bine cu o lingură. Se unge o tavă cu ulei, se toarnă compoziţia şi se introduce in cuptor.
6 Se coace timp de 25-35 de minute, la foc mediu, se scoate şi se serveşte imediat.
Sfat: Caşcavalul se poate inlocui cu brănză telemea.
Băutura: Muscat Ottonel
Preparate din peşte
Salată cu broccoli şi ton
500 g broccoli, 300 g ciuperci, un fir de praz, două conserve de ton in ulei, doi ardei capia, fistic, 300 ml smăntănă, o linguriţă de suc de lămăie, o linguriţă de oregano uscat, o linguriţă de ulei de măsline, sare, piper, iaurt gras, sana
1 Smăntăna se amestecă bine cu sucul de lămăie, uleiul de măsline, oregano uscat, sarea şi piperul. Se acoperă cu un capac şi se introduce la rece pentru 30 de minute.
2 Broccoli se fierbe in apă cu sare, se lasă la răcit şi se rupe in bucheţele mai mici.
3 Ciupercile se curăţă de pieliţă, se spală şi se taie felii mai groase. Ardeiul capia se curăţă de seminţe, se spală şi se taie felii.
4 Prazul se curăţă de frunzele uscate, se spală şi se taie rondele.
5 Se pun toate ingredientele intr-un castron, se adaugă sosul de smăntănă şi se amestecă. Se adaugă tonul scurs de ulei şi tăiat in bucăţi mai mici, o lingură de fistic tocat mărunt, sarea şi piperul.
6 Se serveşte imediat sau se introduce la rece pentru 30 de minute.
Sfat: Smăntăna se poate inlocui cu iaurt gras sau sana.
Băutura: Fetească Albă
Â
Tartine cu peşte şi legume
Â
12 felii de păine, o ceapă roşie, 100 g mazăre, 100 g boabe de porumb, 300 g peşte afumat, 100 g parmezan, doi ardei capia, sos dulce de roşii, o legătură de mărar, sare, piper, salată verde, legume de sezon
1 Mazărea se spală, se fierbe in apă cu sare şi se lasă la răcit intr-o strecurătoare.
2 Ardeii capia se curăţă de seminţe, se spală şi se taie in cubuleţe. Ceapa roşie se curăţă de foi, se spală şi se taie in rondele subţiri.
3 Peştele afumat se curăţă de oase şi se taie in bucăţi mai mici. Feliile de păine se ung cu sosul de roşii, apoi se aşază bucăţile de peşte şi rondelele de ceapă.
4 Se presară boabele de mazăre şi cele de porumb, cubuleţele de ardei capia şi mărarul tocat.
5 Se condimentează, se presară parmezan ras şi se aşază intr-o tavă tapetată cu hărtie de copt.
6 Se introduc in cuptor şi se ţin timp de 15-20 de minute. Se scot, se lasă la răcit timp de cinci minute, apoi se servesc.
Sfat: Se pot servi cu salată verde sau salată din legume de sezon.
Băutura: Riesling
Â
Salată de legume cu scoici
două pungi cu legume pentru wok, 500 g scoici, 250 ml vin alb, o lingură de oţet, 125 ml smăntănă, o jumătate fir de praz, maioneză, un căţel de usturoi, o jumătate de lămăie, sare, piper, mărar, două linguri de ulei de măsline
1 Intr-un castron se pun o lingură de maioneză, smăntăna, usturoiul pisat, sucul de lămăie, mărarul tocat, sarea şi piperul. Se amestecă, se acoperă cu un capac şi se introduce la rece pentru o oră.
2 Intr-o oală se pun la fiert oţetul, un litru de apă şi vinul alb. Se presară puţină sare, piper şi, cănd a inceput să fiarbă apa, se adaugă scoicile.
3 Se lasă la fiert cinci-şapte minute, se scot din cochilie, se pun intr-un castron şi se lasă la răcit.
4 Prazul se curăţă, se spală şi se taie in rondele subţiri. Se incinge uleiul intr-o cratiţă, se adaugă prazul şi se căleşte timp de cinci minute.
5 Peste praz se pun legumele pentru wok, sarea şi piperul. Se prăjesc pănă cănd devin crocante, se adaugă scoicile şi se mai ţin timp de două minute.
6 Se opreşte focul, se adaugă puţină verdeaţă tocată şi se amestecă.
Sfat: Se servesc acompaniate de sosul cu mărar şi usturoi.
Băutura: Pinot Gris
Cocteil de creveţi cu năut
500 g creveţi, 200 g boabe de năut, doi morcovi, o jumătate de ţelină, două lămăi, 500 ml vin alb, doi căţei de usturoi, o ceapă mică, două gălbenuşuri, o linguriţă de amidon, două linguri de ulei de măsline, sare, piper, mărar
1 Năutul se pune la inmuiat cu o seară inainte, se fierbe şi se scurge de apă.
2 Intr-o oală se fierb un litru de apă, 350 ml vin alb şi puţină sare. Cănd incepe să clocotească se adaugă creveţii şi se fierb trei-cinci minute. Se scot cu o spumieră şi se lasă la răcit. Ceapa şi usturoiul se curăţă de foi şi se toacă mărunt.
3 Se fierb la bain-marie gălbenuşurile, sucul de la o lămăie, amidonul, uleiul de măsline şi condimentele.
4 Se adaugă ceapa şi usturoiul şi se lasă să fiarbă pănă cănd sosul s-a ingroşat.
5 Morcovii şi ţelina se curăţă de coajă, se spală şi se dau pe răzătoarea cu ochiuri mici. Se amestecă bine cu puţin suc de lămăie, sare şi piper.
6 Intr-o cupă se pun straturi alternative de legume, sos şi creveţi, se presară mărar tocat şi se serveşte.
Sfat: Creveţii se pot prepara şi prăjiţi in puţin ulei sau pe grătar.
Băutura: Sauvignon Blanc
Preparate din legume
Corn cu salată şi nuci
Â
300 g caşcaval, 500 g făină, 25 g drojdie, o linguriţă de sare, 250 ml lapte dulce, 25 g unt, două ouă, 50 g nuci, o linguriţă de busuioc uscat, un vărf de cuţit de pudră de scorţişoară, piper, salată verde, unt pentru tavă
1Intr-un ibric se incălzesc trei linguri de lapte. Se ia de pe foc, se adaugă drojdia, două linguri de făină şi se amestecă. Se lasă la crescut timp de 15 minute, acoperindu-se cu un capac.
2 Intr-un vas mai mare se cerne făina, se adaugă laptele dulce rămas, untul topit şi răcit, un ou, sarea, busuiocul uscat şi drojdia.
3 Se presară nucile tocate, piperul şi pudra de scorţişoară, se frămăntă totul şi se lasă la crescut timp de 20 de minute.
4 Se intinde o foaie rotundă din aluat, se taie sub formă de triunghiuri şi se rulează.
5 Li se dă formă de cornuri, se aşază intr-o tavă tapetată cu hărtie de copt unsă cu unt, se ung deasupra cu ou şi se introduc in cuptor.
6 Se coc timp de 25-30 de minute la foc mediu, se scot şi se lasă la răcit.
Sfat: Se servesc cu salată verde şi felii de caşcaval.
Băutura: Pălincă
Sărăţele cu gogoşari
3 ouă, 150 g unt, 700 g brănză telemea, 250 ml lapte dulce, o linguriţă de sare, 900 g făină, doi gogoşari, o lingură de cimbru uscat, o jumătate de pliculeţ cu praf de copt, piper, unt pentru tavă, ardei capia, ardei gras
1 Gogoşarii se curăţă de seminţe, se spală şi se toacă mărunt. Se pun intr-o strecurătoare şi se lasă timp de cinci minute.
2 Untul se amestecă bine cu două ouă, sarea, laptele, 500 g brănză telemea dată pe răzătoare cu ochiuri mici şi cimbrul. Se presară puţin piper, apoi se adaugă praful de copt şi gogoşarul scurs.
3 Se amestecă şi se pun toate in mijlocul făinii. Se infăşoară aluatul cu folie alimentară şi se introduce la rece pentru 30 de minute.
4 Se intinde o foaie subţire de aluat, apoi se taie in făşii lungi şi subţiri.
5 Se aşază intr-o tavă tapetată cu hărtie de copt unsă cu unt, se ung cu ou bătut şi se rade brănza rămasă.
6 Se introduce tava in cuptor şi se coc timp de 15-20 de minute la foc mediu. Se scot din tavă, se lasă la răcit timp de cinci minute, apoi se servesc.
Sfat: Gogoşarii se pot inlocui cu ardei capia sau ardei gras.
Băutura: Fetească Albă
Supă de legume şi spanac
doi morcovi, o ţelină mică, două cepe, un ardei gras, 450 g fasole verde, 500 g spanac, o conopidă mică, o rădăcină de pătrunjel, o sfeclă roşie, ulei, orez, pătrunjel, sare, o lămăie, iaurt, smăntănă, crutoane de păine graham
1 Cepele se curăţă de foi, se spală şi se taie peştişori. Morcovii, sfecla roşie, rădăcina de pătrunjel şi ţelina se curăţă de coajă, se spală şi se taie in felii subţiri, respectiv in cubuleţe.
2 Se pune o oală cu doi litri de apă la fiert, se adaugă legumele tăiate, trei linguri de ulei şi se lasă la fiert.
3 Cănd legumele sunt aproape fierte se pun patru linguri de orez, conopida tăiată in bucheţele mai mici, fasolea verde spălată şi tăiată in bucăţi potrivit de mari.
4 Se adaugă sarea, sucul de la o jumătate de lămăie, ardeiul gras tăiat in cubuleţe şi spanacul tocat mărunt.
5 Se mai lasă la fiert incă 15 minute, se opreşte focul şi se presară o legătură de pătrunjel tocat mărunt.
6 Se serveşte fierbinte, cu iaurt sau cu smăntănă.
Sfat: Se seveşte cu crutoane de păine graham proaspăt prăjite.
Băutura: Ţuică
Măncare de linte cu ghebe
două conserve de linte roşie, o conservă de ghebe murate, o sfeclă mică, un ardei, o ceapă, 200 g spanac proaspăt, 4 frunze de busuioc, o lămăie, sare, piper, pudră de curry, o linguriţă de sos de soia, ulei, conopidă
1 Sfecla se spală şi se fierbe in apă cu un praf de sare. După ce s-a răcit, se dă pe răzătoarea cu ochiuri mari.
2Spanacul se spală şi se opăreşte căteva minute in apă cu sare. Se scurge, se lasă la răcit şi se taie in făşii.
3Ceapa se curăţă de foi, se spală şi se toacă mărunt, iar ardeiul se curăţă de cotor şi de seminţe şi se taie in cubuleţe.
4 Ceapa tocată şi cubuleţele de ardei se călesc timp de căteva minute intr-o cratiţă cu ulei incins. Se adaugă spanacul, lintea scursă de apă, ghebele, sfecla, sucul de lămăie, sarea, piperul şi pudra de curry.
5 Se lasă la foc potrivit timp de zece minute şi se adaugă sosul de soia.
6 Busuiocul se spală, se toacă mărunt şi se presară peste măncare. Se decorează cu felii de lămăie şi se serveşte imediat.
Sfat: La măncare se mai poate adăuga şi conopidă fiartă tăiată in bucăţi mici.
Băutura: Chardonnay
Preparate dulci
Melcişori cu marţipan
700 g făină, 110 g zahăr tos, 350 ml lapte dulce, 25 g drojdie, 100 g unt, două ouă, 200 g marţipan, două pliculeţe cu zahăr vanilinat, 100 g nuci, o jumătate de linguriţă de sare
1 Intr-un castronel se dizolvă drojdia cu puţin lapte călduţ. Se adaugă o linguriţă de zahăr tos, sarea şi două linguri de făină. Se amestecă ingredientele, se acoperă cu un şervet şi se lasă la dospit.
2 Nucile se macină şi se amestecă bine cu marţipanul tăiat bucăţele pănă cănd rezultă o compoziţie nisipoasă.
3 Făina se cerne intr-un vas, se toarnă 60 g unt topit, laptele rămas in care s-a dizolvat zahărul tos şi zahărul vanilinat. Se adaugă un ou, drojdia crescută şi se frămăntă pănă cănd rezultă un aluat pufos. Se acoperă cu un şervet şi se lasă la crescut timp de 30 de minute.
4 Se intinde o foaie subţire din aluat, se presară amestecul de marţipan şi nuci, se rulează străns şi se taie in rondele late de un centimetru.
5 Se tapetează o tavă cu hărtie de copt, se unge cu unt şi se aşază melcişorii. Se ung cu ou, se introduc in cuptor şi se coc 25-30 de minute.
Sfat: Vor fi mai mari dacă se lasă să mai crească in tavă inainte de a fi introduşi in cuptor.
Băutura: Cappuccino
Minuturi dulci
200 g amestec din fulgi de cereale, 150 g nuci, 130 g unt, 50 g zahăr brun, 75 ml miere, 50 g stafide, 100 g fulgi uscaţi de banane, 200 g fulgi de ovăz, alune de pădure, ciocolată
1Fulgii de cereale şi cei de ovăz se amestecă bine cu nucile tocate mărunt şi se pun intr-o tavă.
2 Se introduce in cuptorul incins şi se coace 15-20 de minute, amestecănd din cănd in cănd ca să nu se ardă.
3 Intr-o oală se pun la topit 100 g unt, mierea, zahărul brun, se acoperă cu un capac şi se lasă pănă cănd incepe să clocotească.
4 Fulgii de banane se sfărămă, se amestecă bine cu stafidele şi fulgii de cereale intr-un vas mai mare.
5 Se adaugă ingredientele fierte, se amestecă şi se toarnă compoziţia intr-o tavă unsă cu unt.
6 Se nivelează, se lasă la răcit, apoi se taie in dreptunghiuri sau in alte forme. Dacă este prea multă compoziţie se poate impărţi in două tăvi mai inguste.
Sfat: Se mai pot adăuga ciocolată sau alune de pădure, tăiate bucăţi mai mici.
Băutura: Suc de fructe
Tartă cu mac şi portocale
500 g paste melcişori, 300 g brănză de vaci, 3 ouă, două linguri de smăntănă, 75 g unt, 150 g zahăr tos, zahăr vanilinat, două linguri de zahăr pudră, o portocală, seminţe de mac, 50 g nuci, sare, dulceaţă de portocale
1 Brănza de vaci se amestecă bine cu zahărul tos, două pliculeţe cu zahăr vanilinat şi sucul de portocală. Se acoperă cu o farfurie şi se lasă deoparte timp de zece minute.
2 Intr-un castronel se amestecă un ou cu două linguri de seminţe de mac şi zahărul pudră.
3 Pastele se fierb in apă cu sare, se trec sub un jet de apă rece şi se pun intr-o strecurătoare. Cănd s-au scurs de apă se aşază intr-un vas mai mare şi deasupra se toarnă amestecul din castron.
4 Se adaugă două ouă, smăntăna, nucile tăiate mărunt şi se amestecă bine.
5 Se toarnă intr-o tavă unsă cu puţin unt, se presară deasupra cubuleţe mici de unt şi se unge cu amestecul de mac.
6 Se introduce in cuptor şi se coace timp de 25-35 de minute. Se scoate din cuptor, se lasă la răcit timp de zece minute, apoi se serveşte.
Sfat: Tarta se poate servi şi rece, cu dulceaţă de portocale sau alt tip de dulceaţă.
Băutura: Suc de fructe
Â
Prăjitură cu nuci şi kiwi
150 g unt, 250 g zahăr tos, 50 g cacao, 300 g făină, două plicuri cu cremă de vanilie instant, 500 ml lapte, două ouă, 4 bucăţi de kiwi, 100 g nuci, un vărf de cuţit de sare, praf de copt, esenţă de vanilie, două portocale
1 Intr-un vas se pun ouăle, zahărul tos şi sarea. Se mixează totul pănă cănd işi dublează volumul, se adaugă untul, cacaua, o jumătate de pliculeţ cu praf de copt, sucul de portocale şi o linguriţă de esenţă de vanilie.
2 Se presară făina, se mixează şi se imparte compoziţia in trei castronele. Se tapetează o tavă cu unt, se toarnă o parte din compoziţie şi se introduce in cuptor.
3 Se coace 15-20 de minute, se scoate şi se lasă la răcit. Se procedează la fel şi cu celelalte două porţii şi se pun coli intre blaturi ca să nu se lipească.
4 Crema se prepară conform instrucţiunilor de pe plic. Se ung blaturile cu cremă, se presară cubuleţele de kiwi şi nucile tăiate.
5 Se suprapun blaturile, se ung cu cremă, se introduce prăjitura la rece şi se lasă minim 30 de minute.
6 Cănd s-a răcit, se taie in bucăţi mai mari şi se serveşte.
Sfat: In cremă se mai poate adăuga şi frişcă mixată.
Băutura: Lichior de fructe