x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Călătorie fantastică în lumea ciocolatei

Călătorie fantastică în lumea ciocolatei

de Maria Belu    |    02 Feb 2011   •   17:35
Călătorie fantastică  în lumea ciocolatei
Sursa foto: Arhiva personală Silvian Miron/

149618-bucate21-30-8.jpgUn dialog cu celebrul chocolatier ro­mân Silvian Miron se poate transforma uşor, uşor într-un ade­vărat regal culinar. L-am cunoscut la Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber, etapa Mamaia, în anul 2008, ocazie cu care a creat Cupa Cho­coArt-Silvian, trofeu ce a fost decernat ce­lui mai talentat chocolatier. În acelaşi an a deschis la Constanţa primul ate­lier de ciocolată din Sud-Estul Europei pen­tru cei mici, dar şi pentru bunici. În 2004 a participat la Olimpiada Bucăta­rilor, ce s-a desfăşurat la Erfrut, Germa­nia, cu bustul regelui Carol, sculptat în cio­colată, lucrare ce i-a adus medalia de aur şi recunoaşterea internaţională. În lu­na noiembrie a anului trecut, la Campionatul Mondial de Gastronomie de la Luxemburg, a creat busturile lui Vlad Ţepeş şi al reginei Maria, lucrări ce i-au adus medalia de argint.

 

Lucrări de colecţie
L-am abordat pe maestrul chocola­ti­er la o discuţie pe tema lucrărilor lui „dulci”. „... am realizat pentru prima da­tă bustul Regelui Carol, lucrare care a fost premiată în anul 2004, la Olim­piada Gastronomică de la Erfrut din Ger­mania, cu medalie de aur – şi-a în­ce­put povestea reputatul chocolatier. Du­pă realizarea bustului regelui Carol m-am gândit la o altă pagină de istorie ce include două personalităţi distincte din epoci diferite, care au folosit acelaşi cas­tel. În anul 2010 am participat la Lu­xemburg, la Campionatului Mondial de Gastronomie, cu două lucrări: bustul lui Vlad Ţepes (din ciocolată neagră) şi bus­tul reginei Maria (din ciocolată al­bă).

Ele au fost acompaniate de două pic­turi de cacao pe plăci de zahăr repre­zentand Castelul Bran dinspre Râşnov şi dinspre Moeciu. Tematica Vlad Ţepeş a cuprins şi şase pirogravuri pe plăci de za­hăr cu înfăţişarea lui în anumite eta­pe ale vieţii. Exponatul regina Maria  a fost însoţit de o pirogravură pe placă de za­hăr (Capela Inimii reginei Maria situ­ată la poalele castelului – dinspre Moeciu). Aceste lucrări au fost prezentate în ca­drul expoziţiei de la Luxemburg cu tra­duceri pentru fiecare lucrare în parte în patru limbi (franceză, germană, en­gleză şi rusă). Chiar dacă unul dintre membrii juriului mi-a spus că ar fi fost mai bine dacă o prezentam pe regina Maria într-un mod funcky şi că am expus foarte mult text, în prezentările traduse, dar mie mi-a crescut inima când am văzut că vizitatorii îşi scoteau ochelarii şi nu renunţau să afle informaţiile specificate de noi.”

Îl întreb pe maestrul Silvian care sunt, după părerea lui, diferenţele şi apropierile dintre sculptura în ciocolată şi cea în piatră sau lemn?  „Dife­renţa este că ciocolata este mai moale în consistenţă, după care urmează lemnul şi apoi piatra. La fiecare dintre aceste trei lucrări a fost nevoie să torn blocuri mari de ciocolată (90-110 kg). Dacă bustul regelui Carol a fost înalt de 90 cm, cel al lui Vlad Ţepeş şi al reginei Maria au avut aproximativ aceeaşi înălţime, dar au fost aşezate pe socluri.”

 

Luceafărul
La 15 ianuarie, maestrul a săr­bă­torit, la Constanţa, ziua poetului Mihai Emi­nescu creând prăjitura Mihai Eminescu, prăjitură cu care se situează în ga­leria marilor cofetari români care au ono­rat personalităţile lumii cu creaţiile lor gastronomice. Unul dintre ei este cele­brul Capşa, care a creat, tot din ciocolată, prăjitura Joffre, cu prilejul vizitei mareşalului Joffre în România. „În fiecare an, la 15 ianua­rie, eram invitaţi de prietenii noştri – 15-18 persoane – la seara Mihai Eminescu. Chiar dacă nu ştiam poeziile lui Eminescu pe dinafară, avea un farmec aparte faptul că stăteam la lumina lumânărilor, cu acompaniament de chitară sau pian, şi recitam din Eminescu. 

Acest farmec am dorit să-l transmit şi clienţilor noştri în cele mai noi lucări ale mele. Piesa a fost realizată în Atelierul de ChocoArt-Silvian din aproximativ 10 kg de ciocolată. Prăjitura Eminescu conţine muss de ciocolată cu praline şi un miez din muss de vanilie. Este glasată în jeleu de ciocolată, ornată cu o pană din ciocolată albă şi servită cu sos din fructe de pădure (prăjitura vândută pentru acasă nu include acest sos). Am lansat-o împreună cu doamna profesoară de limba română Graţiela Dumitrache, de la Liceul Mihai Eminescu din Constanţa, care a venit însoţită de nouă elevi, care au recitat versurile poetului, acompaniaţi de maestrul violonist Jean Tiţa”.

Cei care doresc să guste delicioasa prăjitură, o vor putea face abia la anul, începând cu 15 ianuarie, pentru că „reţeta a fost disponibilă doar până la 31 ianuarie. Aceasta va ramâne numai reţeta lui Eminescu”, spune maestrul.

L-am întrebat, la final, pe celebrul cho­co­latier român pe care dintre perso­na­lităţile din ţară intenţionează să le „în­dulcească”, imortalizându-le în cioco­lată şi zahăr? „Dacă bunul Dumnezeu mă va ajuta cu sănătate şi putere de mun­că voi face tot posibilul să nu mă opresc aici. Am avut şi avem multe va­lori ! Voi încerca, în măsura în care pot, să le reamintesc pe cele care au fost şi să le scot în evidenţă pe cele care există”, a conchis Silvian Miron.

×
Subiecte în articol: profesionistii culinar