"Ciclul vieţii cu colaci"

Cu volumul şapte, cel care încheie se­ria "Poveştile bucătăriei ro­mâneşti", Radu Anton Roman in­tră în grupul marilor antropologi români pre­cum Dimitrie Gusti, Artur Gorovei, An­toaneta Olteanu sau Ion Ghinoiu. De­şi însuşi autorul spune că această lu­crare este "intenţionat plagiatoare, o com­pilaţie de la un cap la altul", el nu face numai să citeze sau să preia din munca acestor mari antropologi. El re­u­şeşte mult mai mult de atât. Prin aceas­tă carte, pune în­tre aceleaşi două coperţi rezultatele ob­servate şi notate de antropologii de di­na­intea sa şi reuşeşte să ateste că aceste cercetări ale lor sunt adevărate. Cum aşa? Simplu: merge, întreabă, ascultă, ob­servă şi notează, întocmai ca un specialist, şi atestă că în România tradiţia în­că există şi încă este considerată im­portantă. La decenii de la ultima lucrare de acest gen, un asemenea adevăr nu poate decât să ne bucure.


ROMÂN = CREŞTIN
În acest ultim volum, Radu Anton Roman ne introduce mai bine ca oricând în viaţa şi obiceiurile românului. Pentru că, dacă pâ­nă acum am vorbit despre tradiţiile gastronomice din fiecare zonă, precum şi des­­pre ceea ce stă pe masa unui român de pretutindeni, el intră acum, tot prin intermediul mân­­cării, în sufletul lui. Sa­cra­­litatea a avut un cuvânt foarte mare de spus în istoria noastră. Nu degeaba ne spune profesoara de istorie la şcoală că poporul român s-a născut creştin. Şi asta pentru că eram creştini încă înainte de a fi români. De aproape două milenii suntem şi una, şi alta şi iată-ne în secolul al XXI-lea res­pectând încă tradiţii vechi de când lu­mea, în care sacralitatea şi hrana su­fle­tească se stabilesc în raport cu viaţa noas­­tră laică şi, implicit, cu hrana noastră cea de toate zilele. Radu Anton Ro­man ne prezintă aici toate preparatele le­­gate de sacralitate şi tradiţie, sperând, pro­­babil, că acestea nu se vor pierde şi vor dăinui în continuare, aşa cum se întâmplă de se­­cole. "Tradiţia ortodoxă asociază cu blân­de­ţe şi bucurie marilor sărbători religi­oa­se şi anumite mâncăruri, cândva ritu­a­le, azi mai mult sau mai puţin sacrali­za­te: mielul Paştilor şi porcul Crăciu­nu­lui, cozonacii şi de Paşti, şi de Crăciun etc.". Astfel îşi începe Radu Anton Ro­man pledoaria pentru aceste mâncăruri ca­­re înainte vreme ne defineau şi credinţa.


DRUMUL SPRE RAI
În capitolul "Toţi alergăm pe drumul spre Rai", el face o sinteză a preparatelor tra­diţionale pentru sărbătoarea Cră­ciu­nului, de la pâine, colaci şi turte la tra­diţia de tăiere şi preparare a porcului. Tot un capitol întreg este dedicat mân­cării şi tradiţiilor legate de săr­bătoarea Paştilor, de la cozonaci şi pască la drob de miel şi ciorbă de miel. Radu nu omite să ilustreze aici şi tradiţiile de Paşti ale minorităţilor maghiare din Ro­mânia, de la care am învăţat şi care au învăţat de la noi şi cu care convieţuim de secole. Un alt capitol este dedicat ce­lor­lalte sărbători şi tradiţii importante din timpul anului. Iar apoi începe mi­nunăţia antropologică: descrierea unui răstimp definit şi marcat prin mese comune - ciclul vieţii.

În capitolul "Ciclul vieţii cu colaci", Ra­du Anton Roman tratează pe rând bu­catele care stau pe masa românului la trei dintre cele mai importante mo­mente din existenţa sa: naşterea, nunta şi moartea. Parcurgând toate aceste mo­mente importante din existenţa ro­mânului şi analizând ce mănâncă în fie­care caz, el ne ajută pe noi să definim mai clar identitatea româneacă. Aşa cum spuneam, Radu Anton Roman a reuşit să intre în sufletul ro­mâ­nului şi să-l arate aşa cum este, aşa cum cred că reuşeşte să intre şi în sufletul dumneavoastră, şi toate astea doar prin intermediul gastronomiei româ­neşti care, da, în mod cert există şi de ca­re, dacă aveţi toate cele şapte volume în bi­bliotecă, nu mai aveţi cum să vă îndoiţi.


"Plăcintă" de nuntă
La Săpânţa, nunta ciobănească nu începe fără o "plăcintă" ciudată, adunată dintr-o tocană, care este de fapt piftie, şi o foaie, care, oricum ai lua-o şi ai mânca-o, tot "scoveargă" rămâne.
● Ingrediente: carne de oaie (mai nou, şi de vită), untură, usturoi, aluat: 1 kg de făină, 2 ouă, 1 boţ de caş, proas­păt, sare, lapte cât primeşte un aluat foarte moale.
● Preparare: Carnea se taie bucăţi, se fierbe destul, apoi se înăbuşă-prăjeşte în untură, cu usturoi pisat, în ceaunul acoperit, pe spuză.Se frământă aluatul (de fapt, se amestecă, fiind doar un pic mai tare decât o smântână foarte groasă), se prăjesc foi mari cât tigaia, în untură, pe ambele părţi. Nuntaşilor li se pune dinainte blidul cu carne, acoperit cu "scovearga" fierbinte, cu glaja de "horincă" alături, şi li se fură pe dinapoi bâtele şi cuţâtele, să nu se omoare când o începe bătaia (pe arsura ce-a rămas pe fundul ceaunului). În fine, vin peştele, prăjit sau şniţel (pané) - acolo unde e peşte -, ori crenvurştii cu ceva hrean îndulcit, ori o ciorbă grea şi deasă, ca de nuntă, dacă bucătăreasa-i meşteră, cum se cuvine. De băut, vin se bea la nuntă (deşi, pe ici, pe colo, la munte mai ales, miroase toată noaptea a ţuică, iar în locurile mai sărace, chiar a bere ieftină).
Reţetă din "Poveştile bucătăriei româneşti", volumul VII