Claca pentru imblătitul grăului de păine nouă

Căţiva snopi de grău, aşezaţi ca la marginea ţarinii. Un "imblăciu" stă rezemat de un arbore. Cineva căntă incetişor dintr-un fluier şi-o fătucă frumoasă ingănă fluierul cu vorba. Căntecul curge uşor, ca-n satul ei din Pădureni.

Căţiva snopi de grău, aşezaţi ca la marginea ţarinii. Un "imblăciu" stă rezemat de un arbore. (Imblăciul este unealta agricolă "pentru imblătit grăul", adică pentru separat boabele de pleavă). Cineva căntă incetişor dintr-un fluier şi-o fătucă frumoasă ingănă fluierul cu vorba. Căntecul curge uşor, ca-n satul ei din Pădureni. Dintr-o latură a perimetrului fixat cu ţăruşi şi fir de cănepă vin pănă la noi efluvii imbietoare. Imbrăcată in eclatante veşminte populare, o femeie prăjeşte faimoasa plăcintă pădurenească. Observăndu-ne atraşi de ceea ce se intămplă in spaţiul rezervat de organizatorii Tărgului de Păine ansamblului de obiceiuri şi tradiţii populare din Feregi-Cerbăl, din ţinutul Pădurenilor (judeţul Hunedoara), Miron Muntean ne invită să păşim "inăuntru". Adică in interiorul gospodăriei improvizate… in inima Parcului Naţional.

Obicei pădurenesc

"Ei, haideţi, intraţi, şi-om incepe cu o plăcintă şi-un păhăruţ de vinars, c-aşa-i obiceiul la noi la Pădureni", ne cheamă conducătorul delegaţiei din Feregi. Plăcinta e gustoasă, după cum ii e şi faima. Vinarsul - un degetar - nu face decăt să ardă o clipă gătlejul, după care se risipeşte ca prin farmec in vărtejul vorbelor. Miron Muntean ne introduce, cu farmec, chiar in inima obiceiurilor pădureneşti.

"Tradiţia cere ca in momentul cănd se gată rezerva din anul care a trecut, in septembrie, să incepem a imblăti grăul pe care l-am secerat anul ăsta. Apelăm la vecini, la prieteni şi facem aşa-zisa clacă. Asta inseamnă că, impreună, imblătim, să alegem grăul de pleavă, apoi grăul curat il ducem la moară şi facem făina". "Claca pentru imblătit" nu-i singura care se obişnuieşte in satele pădurenilor. Multe alte munci de peste an se fac impreună, incă de la arat. Dar toamna există ceva deosebit, poate pentru că este anotimpul cănd se strănge roada muncii.

"Noi prezentăm aici şi petrecerea de la clacă. Bărbaţii imblătesc grăul şi in timpul ăsta femeile pregătesc masa şi, mai ales, coc plăcintele. Seara, cănd bărbaţii care au lucrat toată ziua se adună pe lăngă masă, de pe ea nu lipsesc sarmalele pădureneşti, zeama pădurenească şi vinarsul pădurenesc. Bineinţeles, totul se incheie cu plăcinte pădureneşti, ca să fie masa deplină".

Citește pe Antena3.ro

Comuna din România unde cresc pietrele, la propriu: Ce sunt trovanții și cum arată locul spectaculos vizitat anual de mii de turiști

Secretul plăcintelor

Reţeta de plăcinte pădureneşti, ne spune Viorica Muntean, soţia lui Miron, "este veche de sute de ani". Veche şi extrem de simplă. "Aluatul se face dintr-un pic de drojdie, făină, ouă şi sare. Se frămăntă, dar nu se lasă la dospit. Umplutura se pregăteşte din brănză dulce, ou, smăntănă şi mărar. Se ia o bucăţică din aluat şi se intinde o foaie rotundă şi nu prea groasă, iar in mijlocul ei se pune umplutură. Se ridică aluatul peste umplutură, din cinci colţuri". Plăcinta, mărişoară căt să acopere bine un fund de tigaie, se prăjeşte in ulei fierbinte. "V-a spus şi care-i secretul?", ne-ntreabă Miron Muntean. "Să vi-l spun eu… Că intr-un an a venit aici, la tărg, cineva care ne-a cerut reţeta. Şi a doua zi a venit din nou şi-a zis: «Mi-a făcut soţia plăcintă, dar n-a ieşit ca a nevestei matale». I-am răspuns atunci: «Vino dumneata la anul, la tărg, şi o să meargă nevasta mea s-o inveţe pe nevasta dumitale cum se face… Numai că o să ia cu ea şi tigăile astea, că fără ele nu ies plăcintele la fel de bune!». Vedeţi dumneavoastră, tigăile astea au ş-o sută de ani. Sunt din tablă mai groasă şi altfel se infierbăntă uleiul in ele. Şi-apoi, contează şi focul. La aragaz nu iese ca la foc de lemne".

Ambasadorii

"Sunt născut, crescut in ţinut şi n-am plecat niciodată de-acolo", ţine să mărturisească Miron Muntean. "Noi am avut un ambasador al nostru, regretatul Drăgan Muntean, şi el imi spunea: «Băi, să ţii cu dinţii de locurile acestea! Să nu pleci, băi, că tu iţi găseşti de lucru şi poţi să trăieşti şi-aici!». Am rămas şi mă bucur c-am rămas. De 26 de ani avem acest ansamblu, unde-i luăm pe pădureni de copii, de la 8 ani, şi-i invăţăm să joace şi să cănte. La noi e ruşine dacă un copil nu ştie să joace. In ansamblu avem oameni de toate vărstele, pănă la 75 de ani. Am umblat impreună pe toate scenele din ţară şi din lume. Noi, pădurenii, trăim greu, da’ nu rău!" Ne-mbie din nou cu plăcintă şi vinars, "de plecare". "Ş-apoi… vă invităm la noi, in a doua săptămănă după Rusalii, la Nedeia din Feregi, cănd se scoate crucea la ţarină şi se sfinţesc holdele!"

Alte bucate din Feregi

Măncăruri vechi din ţinutul Pădurenilor. Ne dă seama despre ele Viorica Muntean: "Altădată se făcea varza fiartă. Tocată mărunt, se lăsa deoparte căt fierbea osul afumat (de porc). Pe urmă se punea varza, un pic de cimbru, slănină şi ceapă. In cursul săptămănii, se pregătea zeama cu brănză. Se fierbea zeama (supa) cu căţiva cartofi albi. Cănd era gata fiartă, se adăuga brănză frămăntată de oaie, potrivindu-se să fie nici groasă, nici subţire. Se făceau sarmale cu păsat - un fel de făină de mălai, dar măcinată mai mare. Se punea făină, sare, orez, ceapă şi se inveleau in frunze de varză. La nuntă,

pe vremuri, masa era simplă: ciorbă, varză şi plăcinte. Şi păharul de vinars."

"La sfărşitul lunii august avem Festivalul Pădurenilor, care se ţine in satul regretatului Drăgan Muntean, la Poiniţa Voinii. Ne adunăm de prin tot locul să ţinem vii obiceiurile noastre moştenite din moşi-strămoşi. La festival au venit aproximativ zece mii de simpatizanţi ai pădurenilor"

Miron Muntean,pădurean din Feregi

"Din păcate, costumul popular il mai poartă azi doar bătrănii, iar tinerii il imbracă doar pentru poza de nuntă"

Viorica Muntean,pădureancă din Feregi

"Portul pădurenilor este considerat a fi cel mai arhaic şi cel mai bine conservat din toată ţara"

Miron Muntean, pădurean din Feregi