x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Crăciun la Obor

Crăciun la Obor

de Gabriela Boeriu    |    02 Dec 2008   •   00:00

Parcul Obor va găzdui în perioada 4-24 decembrie 2008 Târgul Crăciun la Obor ­ un eveniment ce va oferi publicului larg o piaţă de Crăciun cu un discurs cultural diversificat, tradiţional şi modern.



În căsuţe din lemn, 35 la număr, decorate şi amplasate în parc, vizitatorii vor găsi produse şi obiecte specifice sărbătorilor de iarnă: dulciuri, cozonaci, turtă dulce, vin fiert, jucării, cărţi, obiecte decorative, tablouri, muzică, bijuterii, suveniruri, design vestimentar şi în general, multe cadouri.

Evenimentului va fi asigurat de Philip Geist şi propria echipă de producţie multimedia. Artistul de origine germană va fi prezent în Parcul Obor la data de 4 decembrie începând cu ora 17:00, pentru a pune în scenă un spectacol vizual inedit în cadrul evenimentului. O dată cu lăsarea nopţii, aleile parcului vor deveni suprafaţă de proiecţie pentru spectacolul de lumină şi culoare al artiştilor germani.

Serile târgului vor fi întregite de colinde si cântece tradiţionale româneşti, dansuri populare,  prezentate de grupuri de artişti din toată ţara, concursuri şi jocuri pentru copii, lansări de carte, lecturi publice şi multe alte surprize.

×
Subiecte în articol: gastronomie