Culesul

Cum se face astazi culesul stim. Mai putin cunoscute sunt obiceiurile din trecut. Bucuria, entuziasmul, aceste stari legate de culesul strugurilor s-au mai diluat in prezent. Conotatia comerciala tinde sa ia locul trairilor pure, dezbracate de presiunea banului. Dar, asa cum bine observa cineva, nici Olimpiada nu mai are foarte multe in comun cu spiritul dominant curat din Antichitate.

Si pentru ca veni vorba despre Antichitate: in acele vremuri, pe perioada recoltarii strugurilor, problemele erau amanate si toata lumea se bucura de darul zeilor. Conducatorii se duceau in podgorii, scolile luau vacanta, procesele erau suspendate, insusi imparatul parasea capitala pentru a se alatura sarbatorilor viilor. In arsenalul ludicului se amestecau glume, dansuri, strigaturi. Drojdia se folosea pentru mascarea unor actori improvizati care incropeau scene de teatru. Am auzit, probabil, cu totii de sarbatorile dionisiace ale atenienilor sau de vinaliile romane. Jupiter, Minerva si Venus erau cei trei zei carora li se aduceau libatii in primavara - la infloritul viilor - si in toamna, mai precis, in octombrie - la recolta. Pentru a veni in ajutorul celor care ingrijeau viile, Platon scria ca inceperea culesului trebuie sa nu se faca inainte de sfarsitul lunii august. Plinius critica tendinta unor viticultori de a culege strugurii prea timpuriu sub motiv ca "acesta este dezavantajos pentru pastrarea vinurilor". Oricum, romanii practicau deja culesul in trei etape succesive. Ultima etapa si cea mai tarzie era asociata obtinerii vinului cel mai bun.

Astazi putem demonstra stiintific ca acumularea de zahar sta la baza unei alcoolemii suficiente, dar, pe atunci, doar experienta modifica "tehnologia" obtinerii unui vin de calitate. Lipsa unor instalatii de refrigerare a strugurilor, prezente astazi la toti producatorii care se (si ne) respecta, era suplinita de un program riguros de cules. Acestia din urma erau doriti si pentru consumul ca atare. De aceea aparusera mai multe metode de pastrare peste iarna. Unele dintre cele mai interesante erau ingroparea strugurilor in praf de gips sau asezarea lor in oale de lut, inchise ermetic cu smoala. Si in Dacia era firesc sa regasim o buna parte a acestor obiceiuri. Mai apoi, crestinismul a dat noi intelesuri viei si vinului. La 27 septembrie, de Christovul viilor, boierii si chiar domnitorii se mutau 8-10 zile in casele din podgorii. Aceeasi atmosfera de sarbatoare ii stapanea pe proprietari si pe culegatori. Acum este perioada culesului. Cel putin, in aglomeratia urbana nimic nu aminteste de voia buna pe care, intr-un fel, aveam datoria sa o transmitem mai departe.

Dar, de fapt, noi ce culegem?