Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De ceva vreme mă preocupă în mod special cum este percepută la noi (un popor aproape în întregime ortodox) Fecioara Maria. Încă din cele mai vechi timpuri, românii au avut un cult aparte al Maicii Domnului. Termenul de „cultul Fecioarei Maria” a fost folosit pentru prima dată de Atanasie(„Epistola către Epictet”). Deşi au existat mulţi care au contestat rolul Fecioarei în istoria mântuirii, ea rămâne cea care va apărea în rânduiala tuturor slujbelor bisericeşti.
Credincioşii merg la biserică, unde îi închină cântări şi rugăciuni deosebite. Atât Crezul, cât şi calendarul Bisericii atestă faptul că Maria este venerată, fiind Născătoare de Dumnezeu. Alături de Mântuitor şi de sfinţi, ea este pomenită, invocată, lăudată şi mărită în slujba fiecărei zile liturgice din cursul anului bisericesc, printr-o bogată imnologie, care alternează cu cea consacrată sfinţilor şi care umple mare parte din conţinutul cărţilor de ritual. O altă formă de cinstire a Maicii Domnului este zidirea de biserici în cinstea şi spre pomenirea ei. Nenumărate mănăstiri din ţara noastră au hramul Maicii Domnului.
Credinţe populare
La noi, cultul Maicii Domnului a preluat într-o versiune poporană atributele mai însemnate ale Marii Zeiţe, Zeiţa Mamă, zeiţa atotfăcătoare şi ocrotitoare, mama divină, prin excelenţă. Calităţile ei de straveche zeiţă a naturii, transpar şi în credinţele referitoare la originea unor plante, care au apărut mai ales din lacrima Maicii Domnului, „care nu-i vine să se verse pe jos.” Nomenclatura botanică populară e plină de plante şi flori care conţin numele Precistei: „rochia Maicii Domnului”, „vălul Maicii Domnului”, „condurul Maicii Domnului” etc. Din vechile reprezentări mitologice derivă şi funcţia ei de a fi patroana apelor pământene, a fântânilor şi a celor ce călătoresc pe apă. De aceea românii au ales-o ca fiind ocrotitoarea flotei. Teodor Pamfile, în cartea „Cerul şi podoabele sale” evidenţiază atributele unei divinităţi lunare.
Despre lună, „unii cred că-i steaua Maicii Domnului”. În credinţele populare, „Maica Precistă este apărătoarea tuturor celor năpăstuiţi, dar şi a naşterii şi creşterii copiilor” scrie Mihai Coman în cartea Mitologie populară românească. Ea este o divinitate a vieţii, a ritmurilor naşterii, creşterii şi morţii întregii naturi. Ea stăpâneşte plantele şi energiile zăgăduite de acestea. În popor există tot felul de superstiţii. Artur Gorovei adună în cartea sa câteva dintre acestea: „când mergi cu picioarele înapoi, Maica Domnului plânge, iar dracul râde” sau: „se spune că în timp ce femeile ţes, Maica Domnului stă în genunchi lângă ele şi le ajută.”
Buna Vestire
Preţuirea de care se bucură Maica Domnului în lumea ortodoxă este dovedită şi de marile sărbători, care îi sunt închinate, în decursul unui an liturgic. Există patru mari sărbători care amintesc cele mai semnificative momente din viaţa Fecioarei Maria: Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în biserică a Fecioarei Maria (Ovidenia), Buna Vestire şi Adormirea Maicii Domnului. În Mineiul pe martie este amintit momentul când Fecioara Maria a fost înştiinţată de arhanghelul Gavril că va avea un fiu, Fiul lui Dumnezeu: „Bucură-te ceea ce eşti de Dumnezeu cu har dăruită. Acum Dumnezeul nostru este cu tine… căci ai găsit harul pe care Eva, strămoaşa ta, l-a pierdut de demult şi vei zămisli şi vei naşte pe cel de o fiinţă cu Tatăl”.
Citește pe Antena3.ro
Sfântul Ambrozie mărturiseşte despre Fecioara Maria că „era fecioară nu numai cu trupul, ci şi cu duhul”. După căderea lui Adam, numai ea s-a învrednicit a fi lăcaş al Sfântului Duh. Grigorie al Nicomidiei spune despre Fecioară: „Prin tine Raiul am primit, prin tine neamul omenesc, cel izgonit, s-a întors în patria sa, prin tine s-a depărtat arma cea de foc, care păzea porţile Edenului, prin tine uşile cele încuiate ale veseliei s-au deschis, prin tine nădăjduim a intra întru Împărăţia Cerului, prin tine este, pe scurt, toată mântuirea şi bucuria noastră”.
Maria este aşadar cea care a primit darul dumnezeiesc. Sărbătoarea Buna Vestire a rămas în calendarul ortodox ca o zi aducătoare de veste bună. „Astădzi tună glas de bucurie în toate semenţiile oamenilor pre pământ şi se arăta spăşenia în casele oamenilor celor păcătoşi şi străluci lumina celor întunecaţi… că Dumnedzău cel nevădzut de Fecioară lăcui şi cu trup dintr-însa să îmbrăca”. (Nistor Vornicescu, „Proloagele”)
Praznicul
Fiind în mijlocul postului, Buna Vestire (sărbătorită la 25 martie) este o zi de dezlegare la peşte. Creştinii merg la biserică, iau anafură şi apoi merg la pescuit. Românii ştiu că nu trebuie să se certe. Au tot felul de superstiţii, cum ar fi: nu pun ouă sub cloşcă, fac focul în grădini şi înconjură casele cu tămâie aprinsă ca să îndepărteze insectele. Scot vitele afară de prin grajduri şi le lasă la soare, pentru a fi sănătoase tot anul. Hainele sunt puse în curte la aer ca să se cureţe. Se strânge omătul şi se foloseşte pentru dureri de cap. Bolnavul se spală şi posteşte trei miercuri. În multe părţi, se stropeşte casa cu zăpadă topită. Dacă la Buna Vestire se ridică ceaţa înainte de răsăritul soarelui, românii spun că primăvara va fi timpurie. Tot în această zi există credinţa populară că se dezleagă limbile păsărilor, cu deosebire a cucului, care toată iarna a fost uliu, iar acum se preface în cuc, scrie T. Pamfile în cartea „Sărbătorile la români”.
În ziua a doua e sărbătorit Blagovesnicul, adică Sfântul Gavril, cel ce a adus vestea cea bună Preacuratei. Femeile ţin această sărbătoare „ca să nu li se calicească pruncii”, citim în dicţionarul „Obiceiuri populare de peste an”. La noi în ţară există numeroase biserici şi mănăstiri care au hramul Bunei Vestiri, printre care amintim: Mănăstirea Nicula, Mănăstirea Durău, Mănăstirea Cotmeana, Mănăstirea Moldoviţa etc.
În această zi de sărbătoare, să ne aşezăm la masă cu sufletul curat şi să ne bucurăm de preparate din peşte.
Doradă în aluat
Ingrediente: o doradă, sare, piper, 500 g făină, un pacheţel drojdie uscată, o lingură zahăr, un vârf de cuţit chimen măcinat, un vârf de cuţit coreandru măcinat, o linguriţă sare, ulei, 2 ouă.
Preparare: Dorada se curăţă, se spală şi se scurge de apă. Se unge cu ulei, se condimentează cu sare şi puţin piper. Se face un aluat astfel: se pune făina într-un castron, se adaugă drojdia, sare şi puţin ulei. Se toarnă un sfert de litru de apă călduţă peste compoziţie, se adaugă ouăle, apoi se frământă un aluat. Se pune la dospit. Aluatul se întinde pe o planşetă. Dorada se înveleşte cu aluatul, se pune într-o tavă unsă cu ulei, se dă pe deasupra cu ou bătut. Se introduce în cuptor şi se lasă 30 de minute.
Doradă cu sos de capere
Ingrediente: o doradă regală proaspată, o lămâie, ulei de măsline, sare, piper, ierburi aromatice (oregano, cimbru, busuioc).
Pentru sos: 30 g făină, 150 g smântână, 50 g capere, 100 ml ulei, un pahar apă, sare, piper.
Preparare: Se spală peştele, se condimentează cu ierburi aromatice. Se unge o tavă cu ulei de măsline, se aşază dorada şI se lasă în cuptor timp de 25 de minute. Separat se face un sos de capere astfel: în ulei se pune făina, se amestecă şI se toarnă apă, amestecând continuu pentru a nu se face cocoloaşe. Se lasă cinci minute pe foc pentru a se îngroşa. Se adaugă sare şi piper. În loc de apă se poate folosi după de carne sau vin alb. Se serveşte cald, alături de doradă.
Doradă cu fasole verde
Ingrediente: 3 dorade, 150 g fasole verde, două cepe, roşii cherry, usturoi, 150 ml ulei de măsline, boia dulce, cimbru uscat, sare, piper
Preparare: Doradele se curăţă de solzi, se eviscerează, se spală şi se scurg. Cepele şi usturoiul se curăţă de foi, se spală şi se taie felii. Se ung doradele în interior cu ulei, se presară cu boia dulce, sare, piper şi o linguriţă cu cimbru uscat. Se aşaza în interiorul fiecăreia felii de ceapă şi usturoi. Se ung peştii cu ulei, se aşază într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se presară restul de boia şi cimbru, se introduce tava în cuptor şi se coc la foc mediu 25-30 de minute. Fasolea verde se fierbe separat în apă cu sare, se scurge, se amestecă bine cu puţin ulei, sare, piper şi se serveşte alături de doradele calde.
