x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Cum să elimini repede și simplu pesticidele din fructe și legume

Cum să elimini repede și simplu pesticidele din fructe și legume

de Redacția Jurnalul    |    17 Feb 2024   •   13:20
Cum să elimini repede și simplu pesticidele din fructe și legume

Spălarea fructelor sau a legumelor cu apă nu este suficientă pentru îndepărtarea pesticidelor, dar există un ingredient care se află în toate locuințele și care te ajută să  scapi de substanțele nocive din alimente. 

Metoda simplă prin care putem elimina pesticidele de pe fructe și legume. Trucul este la îndemâna oricui

Fructele și legumele pe care le găsim pe rafturile magazinelor ne pot face mai mult rău decât bine deoarece sunt tratate cu diferite soluții toxice. 

Este astfel important să avem în vedere mai multe aspecte, astfel încât să fim siguri că alegem cele mai bune fructe și legume.

Mirosul, textura și aspectul fructelor și legumelor sunt foarte importante. De exemplu, o roșie cu pete mari și un miros neobișnuit nu va fi niciodată o alegere sănătoasă.

Nici eticheta nu ar trebui trecută cu vederea. Produsele locale și de sezon au mai puține șanse de a fi tratate cu substanțe chimice, față de cele care trebuie să reziste unor transporturi îndelungate. 

Dacă este posibil, alege să cumperi fructe și legume de la raionul de produse organice. Deși acest lucru nu garantează lipsa totală a substanțelor chimice, este mai puțin probabil să găsești un nivel foarte ridicat de pesticide și alte substanțe nocive.

Cum să elimini pestidicele

O modalitate care ne poate ajuta să eliminăm o mare parte din pesticide este aceea de a îndepărta coaja, deși această parte a fructelor și legumelor este cea mai bogată în vitamine.

Dacă totuși vrem să păstrăm coaja, există câteva soluții naturale care ne pot veni în ajutor. 

Una dintre acestea presupune utilizarea bicarbonatului de sodiu. Mai multe studii susțin capacitatea bicarbonatului de sodiu de a elimina substanțele toxice folosite în cazul fructelor și legumelor.

Se adaugă într-un bol 20 de grame de bicarbonat, peste care se pun două linguri de apă. Se amestecă până când se formează o pastă.

Folosind o cârpă sau un burete se curăță, prin frecare, legumele și fructele, apoi se clătesc cu apă.

Legumele și fructele mai mici pot fi lăsate pentru 20 de minute într-un vas cu apă, în care adăugăm două lingurițe de bicarbonat. Ulterior, acestea se clătesc foarte bine cu apă.

Bicarbonatul de sodiu poate elimina efectele negative ale pesticidelor, făcându-le inofensive pentru organism, potrivit antena3CNN.

×
Subiecte în articol: pesticide fructe legume bicarbonat