x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar De ce e mai bună ceapa roșie decât cea albă

De ce e mai bună ceapa roșie decât cea albă

29 Mar 2017   •   11:29
De ce e mai bună ceapa roșie decât cea albă

Ingredient foarte popular în multe reţete culinare, ceapa este o legumă care se bucură de multă apreciere. Specialiştii ne explică, însă, de ce este mai bine pentru organism să mâncăm ceapă roşie, în detrimentul celei albe, scrie ziarulring.ro.

Bogată în vitaminele A, B şi C, săruri minerale, substanţe cu caracter antibiotic şi diuretice, ceapa roşie nu ar trebui să lipsească din alimentaţia zilnică. Ea are în compoziţie fosfor, natriu, calciu, magneziu, zinc şi fier, acid folic şi biotină.

Antidotul crizelor de nervi

Ceapa roşie are efect calmant şi poate linişti crizele de nervi şi atacurile de panică. Este suficient doar să o miroşi. De asemenea, mirosul ei, sau faptul că o mâncaţi la cină, vă poate scăpa de insomnia. De asemenea, fiind un puternic analgezic şi antiinflamator, ceapa roşie poate calma durerile reumatice şi pe cele provocate de gută. Taie ceapa rondele, aşeaz-o pe un tifon şi încălzeşte-o la aburi, iar apoi pe un capac întors se fixează pe locul dureros şi inflamat. În caz de sinuzită se pot face inhalaţii cu aburi de ceapă roşie. Inhalaţiile se fac, de obicei seara, înainte de culcare, şi nu se mai iese apoi afară din casă. Durerile de cap şi chiar migrenele trec dacă se leagă capul, pentru câteva minute, cu o cataplasmă de ceapă. De asemenea, ceapa roşie este foarte bună şi în cazul tusei, durerii în gat, răcelii sau gripei.

×
Subiecte în articol: ceapă roșie ceapa