x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar De veghe in laborator

De veghe in laborator

de Veronica Guzun    |    31 Mai 2006   •   00:00
De veghe in laborator

UNIVERSUL DULCIURILOR
Povestea torturilor cu fotografie si a celor in forma de jucarii
UNIVERSUL DULCIURILOR
Povestea torturilor cu fotografie si a celor In forma de jucarii

Cand eram mica imi placea sa primesc in dar papusi. Dar ma plictiseam repede de ele, mi se parea ca li se demodeaza hainutele. Acum fetitele pot innoi garderoba prietenei-papusa cu o rochie… comestibila. Si asa, impopotonata cu rochita roz cu fundite albe de martipan, papusa poate trona pe masa de aniversare sau, de ce nu, chiar de ziua copiilor.

ALTERNATIVA. Ca orice alt lucru, si aceasta rochita are avantaje si dezavantaje. Nu te poti plictisi de ea, pentru ca se mananca repede, dar nici nu o poti pune in dulap la pastrare (doar daca nu-i frigorific). Si baieteii se pot bucura de ziua lor de un tort de forma unei masini. Iar daca torturile-figurina nu va intereseaza si va pare rau sa mancati o poala din rochia papusii sau parbrizul automobilului, atunci puteti manca o bucatica de tort cu fotografie.

Toate acestea se prepara intr-un laborator din Bucuresti, unde am pasit sa aflu mai multe si chiar sa asist la migalosul proces de creatie.

TARA MINUNILOR. In laborator, cateva zane bune trebaluiau de zor. Una batea oua cu zahar, alta orna torturi, a treia umplea eclere cu crema de vanilie. Aici e de mine, mi-am zis si m-am indreptat catre una dintre ele. In laborator e cald si miroase a poveste.

De mai bine de patru ani, zanele bune prepara torturi pentru copii. "Clientii veneau cu sugestia. Si asa, dintr-o sugestie intr-alta am adunat un catalog din care micii mari clienti aleg ce le place mai mult."

Totul insa a inceput de la o gargarita preparata pentru un grup de pici voinici. Inaintea gargaritei a fost un tort in forma de sticla de whisky, care, asa cum mi s-a spus, nu avea nici mai mult, nici mai putin decat 100 de kilograme, dar acesta nu era destinat copiilor, despre care vorbim astazi. "Copiii sunt un public foarte pretentios, de aceea punem suflet in ceea ce facem, ca sa iasa bine. Acum cei mici nu mai vor pe tort eroii din desenele animate cu care am crescut eu, Alba-ca-Zapada, Mickey Mouse, ci vor eroi «la moda» din desenele si filmele nou-aparute: Spiderman, Spy Girls, iar de Haloween micutii cer de obicei torturi-fantoma", mi-a explicat o alta zana buna. Cum se prepara minunatele figurine?

Exista un blat-materie prima din care se decupeaza formele necesare. La aceasta etapa intervine si un designer, absolvent de arte plastice, care este un fel de "sculptor in tort". Blatul este destul de stabil: cacao, sarlota de vanilie cu fructe si sarlota de ciocolata.

FOTOGRAFIE. Torturile-imagine sunt mai simplu de realizat. Pe el se aplica fotografia comestibila si se orneaza. Atat. Insa partea interesanta incepe cu mult inainte, atunci cand o fotografie din calculator iese comestibila din imprimanta. De fapt si aici este o zana buna care face aceste minuni. "Exista o imprimanta speciala in care se pun culori comestibile si foi din orez, imaginea aceasta se pune in jeleu, foaia se topeste ramanand o fotografie transparenta, care se aplica pe tort."

Moda fotografiilor comestibile a venit din SUA, unde in loc de foaie de orez se foloseste foaia de zahar. Toate ingredientele pentru imagini "papa bun" sunt achizitionate din Italia.

Copiii, public foarte pretentios, au posibilitatea sa-si aleaga tortul dintr-un catalog

PE TORT

Cel mai mare tort cu fotografie a avut 20 de kilograme. De obicei insa nu depasesc 5 kg si sunt comandate pentru diverse ocazii. Clientii vin cu o fotografie pe suport CD, care este introdusa in calculator si prelucrata daca este necesar. Apoi imaginea este scoasa pe hartia de orez, care este mai groasa decat hartia obisnuita si nu are nici un gust. Astfel, ea nu influenteaza echilibrul gustativ al tortului. Fotografia comestibila in general este dulceaga, cu aroma de fructe, imprumutata de la jeleu.

ORNAMENTE

Multe dintre ornamentele pentru torturile figurina se fac din martipan, pentru ca este usor de modelat si foarte iubit de copii. Figurinele nu pot fi preparate din blaturi instabile precum Tiramisu, Diplomat sau inghetata.
×
Subiecte în articol: tort fotografie