x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Meniul din post poate fi delicios

Meniul din post poate fi delicios

de Veronica Bectas    |    16 Mar 2012   •   21:00
Meniul din post poate fi delicios

Acum doua zile mi-am adus aminte cum bunica deschidea camara si ramanea cu ochii la rafturi. O data am intrebat-o ce face si mi-a zis: 'Fac mancare'. M-a intrigat. Cum adica... 'mancare'? N-au bucatele astea un nume? Acum, dupa atatia ani, imi dau seama ca avea dreptate. De cum am deschis usa la camara, am inceput sa trec in revista continutul borcanelor si al cutiilor de conserve. Mi-a ramas gandul la borcanul cu castraveti in saramura. Pusi special fara otet. Numai buni pentru o salata de boeuf, pentru a fi consumati la o friptura si pentru o mancare.

Suntem in plin post si dam din colt in colt, pentru ca nu stim ce sa mai gatim. Dar... uite cum din rafturile pline vin ideile cele bune. N-ai nevoie de carti de bucate! Doar de frumoase amintiri! Mancarea de castraveti murati este una speciala, care nu se prepara decat in sezonul rece, si este ideala chiar si pentru post. Asa ca am insfacat borcanul cu castraveti si am scos 'de mustati' 10 bucati. I-am pus in apa calaie, cu felii de cartof, ca sa scoata din ei surplusul de sare. Intre timp, am taiat solzi mai grosuti din trei cepe, am scos din borcan patru rosii curatate de piele, si am pus la fiert apa pentru paste, din cele scurte, fara ou, sub forma de sfredele – doar o cana, pentru ca doar pe ele le mai aveam. De, lenea e cucoana mare! Cu ocazia asta mi-am luat angajamentul sa fac niste paste, ca sa nu mai ajung la cele din comert, ca acum.

Din frigider am scos un morcov, o capatana de usturoi, o legatura de marar verde si una de patrunjel. M-am napustit asupra morcovului, pe care l-am curatat si l-am ras. Am pus in trei linguri de ulei, ceapa si morcovul ras, cu un praf de sare si o jumatate de cana de apa, ca sa se inabuse bine. Am curatat patru catei mari de usturoi si i-am stri­vit. Cand s-au inmuiat si au inceput sa miroasa ametitor, am scurs castravetii si i-am taiat rondele mai subtiri de o jumatate de centimetru. Le-am undit iar in apa, le-am scurs si le-am pus peste ceapa.

Am adaugat o cana cu apa, am amestecat bine si am lasat la foc mic, pentru 20 de minute. Intre timp am tocat rosiile, si verdeata. S-au fiert si pastele, le-am scurs si le-am undit in apa rece, apoi le-am lasat la cald.

Cand am constatat ca rondelele de castraveti erau patrunse si mirosul mancarii capatase iz deosebit, am adaugat rosiile si usturoiul pisat, am mai pus o cana cu apa fierbinte, apoi le-am dat la cuptorul incins, cu foc potrivit pentru 10 minute. La scurt timp, din cuptor navalea in bucatarie un miros nou, pe langa cel de usturoi, miros atatator. Am scos cratita, am adaugat pastele, verdeata tocata marunt, piper, inca o jumatate de cana de apa fierbinte, am dres de sare si am pus iar la cuptor pentru 15 minute. Cand am scos cratita, aveam o minunata mancare de castraveti murati, fara carne, doar cu paste, cu un gust delicios si un aspect pe masura.

Nici n-am apucat sa o pun pe aragaz ca si intra Paula care, de la usa, incepe sa inspire adanc plescaind. 'Tanti, miroase bestial, ce-ai facut?' 'Mancare se castraveti murati, de post', ii zic repede. 'Grozav, grozav', zice deasupra cratitei. 'Tanti, eu am venit ca sa ma ajuti sa pregatesc niste legume la cuptor. Se lauda una in autobuz, la telefon, ca a facut ea ceva de nu se mai poate si a mancat tot neamul ei de nu i-a mai ramas nici urma. Imi venea sa o strang de gat de pofta ce-mi era.' 'Lasa, draga, ca te invat, dar mai intai sa mancam din minunea asta de mancare de castraveti. Bem si o tuica buna, ca merge tocmai bine, apoi mancam si niste mere coapte cu gem de ghimber, din ala care-ti face somnul dulce', ii mai zic ademenind-o. As! Nici vorba! Zor nevoie mare legume la cuptor!

'Tantiii, te rooog, vreau legume la cuptor!' 'Bine draga, dar ai tot ce trebuie?', o intreb doar-doar oi gasi ceva care sa-i amane ideea. A tasnit pe usa si, pana sa pun eu tacamurile si farfuriile, a si adus o sacosa cu legume proaspete si sticla cu ulei de masline pe care i-o facusem cadou de martisor. Dupa ce am inspectat totul, le-am pus pe dulap in asteptare si i-am zis ca 'lucram', mai tarziu, dupa ce mancam si ne rasfatam cu mere coapte si o cafea. A fost foarte incantata, am mancat si apoi am lucrat impreuna la reteta ravnita cu atata ardoare, care poate fi preparata si de post, fara unt.

Legume la cuptor (de post si de dulce)
Ingrediente: 10 palarii de ciupercute, un ardei gras rosu si unul verde, 3 rosii, 3 cepe, 2 dovlecei, o telina mica si 3 morcovi, 4 linguri de ulei de masline, (putin unt), sare, piper. Pentru ornat: 4 cartofi, (un ou cand nu este in post) 2 linguri ulei de masline (unt), sare.

Preparare: incinge cuptorul si intr-o tava emailata, toarna uleiul de masline, apoi monteaza ciupercutele si pune in fiecare cate un strop de ulei (sau 'o unghie' de unt) si un praf de sare, adauga rondele de morcov, de dovlecel, de telina, fidelute de ceapa si bucatele rupte de ardei. Monteaza feliute rotunde de rosii, pudreaza cu un praf sare si de piper. Acopera cu staniol si da la cuptor 30 minute. Pune la fiert cartofii curatati si taiati bucatele, cu un praf de sare. Cand s-au fiert, scurge bine apa, adauga uleiul (untul), zdrobeste-i bine, (adauga oul), bate bine cu o furculita pana obtii un piure spumos si drege de sare. Mai bate putin si lasa la cald, pana la servire.

Scoate tava, inlatura sta­niolul si baga la cuptor 15 minute pentru rumenit. Serveste legumele pe platouri unde montezi si gramajoare din piure, (alaturi de carnea pre­parata cand nu este post!). Asorteaza cu salata de sfecla rosie, salata verde sau de varza cruda.

×
Subiecte în articol: culinar