Inimioare comestibile sau nu, puse pe aproape orice produs, fundiţe roz, ursuleţi de pluş care aşteaptă să fie dăruiţi de îndrăgostiţi, declaraţii siropoase, altfel spus: Sfântul Valentin! O sărbătoare care nu ne reprezintă, dar de dragul de a celebra dragostea mai des, a fost adoptată şi pe meleagurile noastre. Nimic rău de altfel, dar nu ştiu câţi dintre cei care sărbătoresc într-un fel sau altul Ziua Îndrăgostiţilor ştiu cu adevărat cine a fost renumitul Sfânt. Să ne întoarcem în secolul al III-lea, în Italia, unde îl vom întâlni pe episcopul Valentin din Terni, cel care a fost învinuit de "cununie religioasă" a perechilor de îndrăgostiţi în ciuda poruncii împăratului roman Claudius II. El a fost condamnat la moarte şi executat la 14 februarie 269. Azi, Sfântul Valentin este considerat patronul protector al îndrăgostiţilor. Pe de altă parte, ziua Sfântului Valentin se mai numea şi Ziua Nunţii Păsărilor. Oamenii îşi imaginau că păsările îşi aleg perechea în ziua de 14 februarie. Potrivit altei legende, Valentin este cel care a trimis prima felicitare "valentine". În timp ce se afla în închisoare, s-a indrăgostit de fiica paznicului închisorii. Se spune că înainte de a muri a scris o scrisoare pe care a semnat-o "de la al tău Valentin", expresie care se foloseşte şi astăzi. De aici a apărut tradiţia de a trimite în ziua de 14 februarie scrisori parfumate, inimioare etc.
Delicii inedite
Modalitatea mea de a sărbători această zi (căci o sărbătoresc şi eu, de ce să mint) se regăseşte în farfurie. Nu inimioare, nu ursuleţi, nu amoraşi, ci un meniu altfel. Anul acesta, meniul meu roz va conţine tartine cu somon fumé (somonul ne înviorează întotdeauna simţurile), ornate cu ridichi pentru a bucura şi mai mult privirea, apoi (surpriză! căci gătesc pentru prima dată) caracatiţă în sos de oregano şi vin alb. Iar la desert două feluri de mousse: de căpşune, cu sos şi de vanilie, cu zmeură şi zeamă de limete. Să avem de unde alege!
Tartine cu somon fumé şi ridichi
● Ingrediente: 7 felii de somon fumé, 2-3 linguri de mascarpone, câteva fire de ceapă verde (sau ceapă uscată), puţină zeamă de lămâie, sare, piper, pătrunjel tocat, câteva frunze de salată verde, doi ardei iuţi, două legături de ridichi.
● Preparare: Mixăm 6 felii de somon cu crema mascarpone, 6 ridichi şi zeama de lămâie. Adăugăm ceapă tocată şi pătrunjel tăiat mărunt, sare şi piper după gust. Tartele se umplu cu această cremă. Se ornează cu bucăţi de somon, frunzuliţe de salată tăiată mărunt şi ceapă verde. Pe platou se aşază felii de ridiche, pe deasupra cărora se pun felii subţiri de ardei iute, pentru cine preferă tartinele picante. Este un preparat simplu, care se prepară în maximum
Caracatiţă în sos de oregano şi vin alb
● Ingrediente: o caracatiţă, două pahare de vin alb, 50 ml ulei de măsline, două linguri de oţet balsamic, 3-4 foi de dafin, un ardei iute, oregano, lămâie, sare, piper.
● Preparare: Caracatiţa se spală foarte bine, chiar dacă a fost congelată. Se taie cele opt tentacule, apoi corpul. Se pune într-o oală mare, la foc mic, fără apă, pentru că îşi lasă ea suficientă apă. După câteva minute veţi observa că îşi schimbă culoarea, devenind roşiatică. Se mai adaugă puţină apă, dacă nu are suficientă. Se adaugă un pahar de vin şi câteva foi de dafin. În funcţie de mărimea caracatiţei, se lasă să fiarbă la foc mic cam o oră, până când se poate înţepa uşor cu o furculiţă. Se lasă la răcit puţin, apoi se spală sub jet de apă, astfel încât să i se îndepărteze pieliţa de un roşu închis. Într-un vas se pune uleiul, oregano, oţetul balsamic şi un pahar de vin, apoi sare şi piper după gust. În sosul rezultat se pun bucăţile de caracatiţă şi se lasă câteva minute, apoi se aşază pe grătar. Se lasă doar
5 minute, cât să prindă puţină culoare. Caracatiţa se serveşte caldă, în sosul din oregano şi vin alb. Se taie câteva felii de ardei iute. Ca garnitură puteţi servi o porţie de cartofi prăjiţi în ulei de măsline.
Mousse de vanilie cu zmeură şi limete
● Ingrediente: Un sfert de cană de zeamă de limetă, o jumătate de cană frişcă lichidă, două batoane de vanilie, 6 ouă, două linguri de amidon, un sfert de cană de zahăr, două linguri de gelatină, 200 g zmeură, câteva căpşuni pentru ornare.
● Ingrediente pentru sirop: o cană de zahăr, o jumătate de cană de apă.
● Preparare: Se pun pe foc zeama de limetă şi frişca, apoi se adaugă şi batoanele de vanilie. Se mestecă încet, să nu se brânzească. Gelatina se pune în apă rece. Separat se freacă cele 6 gălbenuşuri cu un sfert de cană de zahăr şi amidonul. Se încorporează amestecut fierbinte în crema de gălbenuş, după ce acesta a fost strecurat. Se încorporează încet, apoi se pune din nou pe foc, mestecând să nu se prindă. Se ia de pe foc şi se încorporează şi gelatina. Se lasă deoparte la temperatura camerei. Se face un sirop din zahăr şi apă. Cele 6 albuşuri se bat tare. În timp ce se continuă baterea, se încorporează şi siropul cald. Cele două compoziţii, bezeaua şi crema de gălbenuşuri, se amestecă încet. Se răstoarnă într-o formă tapetată cu folie de plastic. Se dă la rece. Când s-a întărit, se răstoarnă pe platou. Se taie după preferinţă. Se servesc cu zmeură şi fiecare farfurie se ornează cu câte o căpşună.
Mousse de căpşune
● Ingrediente: 5 pahare de căpşuni, un pahar de zahăr, un albuş, o jumătate de pahar de zeamă de lămâie, două pahare frişcă bătută.
● Preparare: Se bat cu telul, timp de 5 minute sau până când compoziţia se îngroaşă puţin, căpşunile împreună cu zahărul, albuşul şi zeama de lămâie. Aceasta se încorporează uşor în frişca bătută şi se toarnă apoi într-un vas incasabil. Apoi se pune la îngheţat. După ce desertul se întăreşte, se ornează cu frişcă şi cu fructe, apoi se serveşte cu sos de căpşuni. Pentru acesta aveţi nevoie de 500 g căpşuni, două linguri de zahăr, două linguri suc de portocale şi un sfert de cană de apă. Într-o cratiţă potrivită se pun căpşunile, zahărul şi sucul de portocală, la foc mare. Se amestecă până când zahărul s-a dizolvat. Se adaugă apa şi se aduce amestecul la fierbere, apoi se dă aragazul la mai mic. Se pune un capac şi se lasă să fiarbă, amestecând din când în când pentru a despărţi căpşunile. Trebuie să stea pe foc până când sosul a devenit cremos, iar căpşunile sunt moi, însă destul de ferme. Se dă deoparte şi se lasă să se răcească puţin.15 minute. De asemenea este rafinat, dar trebuie servit imediat, deoarece tartele se umezesc foarte repede.