x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Meşterul Manole – creaţia a câştigat bronzul

Meşterul Manole – creaţia a câştigat bronzul

de Dr. ing. Gabriela Berechet    |    18 Feb 2008   •   00:00
Meşterul Manole – creaţia a câştigat bronzul

CONCURS ● Premiu pentru echipa României la Mediterranean Challenge Cup
Bucate mediteraneene... Pentru bucătarii români este o adevărată provocare să pătrundă tainele acestei gastronomii. De-acum putem visa la mai mult: reprezentanţii României la Campionatul Mediteranean de Gastronomie au făcut faţă cu brio acestei provocări.


CONCURS ● Premiu pentru echipa României la Mediterranean Challenge Cup
Bucate mediteraneene... Pentru bucătarii români este o adevărată provocare să pătrundă tainele acestei gastronomii. De-acum putem visa la mai mult: reprezentanţii României la Campionatul Mediteranean de Gastronomie au făcut faţă cu brio acestei provocări.


În perioada 7-10 februarie la Nicosia, în Cipru, s-a desfăşurat Campionatul Mediteranean de Gastronomie, Mediterranean Challenge Cup, la care au participat, alături de competitori din Cipru, şi echipe naţionale din Marea Britanie, România, Malta, Cehia şi Portugalia. Echipa României, constituită cu doar câteva săptămâni înaintea competiţiei,a fost alcătuită din Gabriela Berechet – team-manager, Adrian Vasile Pop – căpitan, Carmela Dragomir – cofetar şi maeştrii în arta culinară: Maria Ginghina, Petronela Ciubotaru, Irina Hriapca şi Ion Toma. Tema pentru echipele naţionale a constat în realizarea unui meniu pentru 60 de persoane, din trei servicii: antreu cald, preparat de bază şi desert, care s-a vândut în Restaurantul Naţiunilor, un bufet rece, prezentat pe un stand de 2,4 m x 3 m, cu trei categorii de preparate: tapasuri, platou pentru patru persoane, trei gustări inovative, meniu pentru o persoană din trei servicii, trei preparate de bază inovative, platou vegetarian pentru două persoane, platou de petit-four şi deserturi inovative.


PUTEM VISA LA AUR! Echipa noastră a ales ca tema bufetului rece să se numească Meşterul Manole – sacrificiul pentru creaţie. Masa de prezentare a fost dominată de sculptura în ciocolată albă a Carmelei Dragomir, o piesă evaluată de juriu, în afara concursului, la medalia de aur. Restaurantul Naţiunilor, desfăşurat în paralel cu echipa din Marea Britanie, a pus echipa României în faţa unei adevărate provocări, deoarece meniul trebuia executat în cinci ore, iar servirea s-a făcut în două ore. Toate preparatele executate au fost vândute în restaurant la un preţ de 25 euro/meniu. Echipa a reuşit performanţa de a câştiga medalia de bronz la ambele clase, o realizare excepţională pentru reprezentanţii României! Demn de menţionat este faptul că din cele şase echipe naţionale, cea a României a fost singura care a avut în componenţă femei!  Reprezentanţii ţării noastre au fost susţinuţi moral de Excelenţa sa, ambasadorul României în Cipru, Doamna Andreea Păstârnac, şi de membri din staff-ul ambasadei.


×
Subiecte în articol: româniei gastronomie