Minunile Maicii Domnului, povestite de bunica

Cu mulţi ani în urmă, bunica îi spunea nepoatei sale că, după ce a mâncat, trebuie să cureţe masa şi să dea firimiturile rămase la păsări sau la un animal, nu la gunoi ori aiurea. Masa trebuie să rămână curată.

Altfel, Maica Domnului va sta în genunchi, în dreptul mesei unde a mâncat, şi va plânge şi se va ruga la Domnul ca să-i ierte păcatul făptuit.

O dată, de două ori, i-a zis la fel, în timp ce ştergea masa şi aduna firimiturile în locul ei. Până într-o zi când, după ce a mâncat, copila a fugit repede din bucătărie, a închis uşa, s-a aşezat în dreptul geamului, ascunsă de perdea, şi s-a pus la pândă.

Nu ştie cât a stat acolo încordată ca un arc, dar, la un moment dat, în faţa mesei plină de firimituri şi vase, aşezată în genunchi, acoperită cu un văl, din cap până în podea, şedea o Doamnă, aplecată uşor, cu mâinile împreunate a rugă şi ochii închişi. I s-a părut că plânge!

În sala mare intră bunica şi o surprinse în timp ce trăgea cu ochiul prin perdea. Fetiţa tresări şi speriată i-a sărit în braţe. "A venit! Am văzut-O! Era acolo şi se ruga!" Tremura şi-i povestea bunicii tot ce văzuse. Bunica o mângâie şi-i spuse că e cazul să se schimbe şi să fie mai ascultătoare.

Au trecut ani şi copila, acum o domnişoară, într-o zi friguroasă de martie, o ajuta pe bunica la ales fasole. Aşezate amândouă mai aproape de soba dogoritoare, alegeau cu spor şi povesteau. Din una în alta, bunica îi spuse fetei că avea să vină pe la ele unchiul Vasile, din Moldova, pentru o noapte. Unchiul Vasile avea să plece la Istanbul, ca să fie de Paşte şi de Izvorul Tămăduirii la o biserică din Constantinopol. Acolo, la biserica aceea, s-a făcut bine de boala de piele pe care o avea.

Fata era numai ochi şi urechi. Bunica a continuat: "Acolo, într-o localitate, Niceea, aproape de marele oraş Istanbul, este Biserica Maicii Domnului, unde merge Vasile. Cu foarte mulţi ani în urmă, Maica Domnului a făcut o minune şi de atunci mereu altele. Se spune că un bărbat, numit Leon, a întâlnit un orb care s-a rătăcit şi l-a luat să-l călăuzească.

Într-un anumit loc, orbul a fost cuprins de sete şi Leon a căutat apă şi n-a găsit. Necăjit, se întorcea unde-l lăsase pe orb, dar, deodată, a auzit un glas care-i spunea încotro să caute şi ce să facă. A găsit apă, cam tulbure, dar el tot i-a dat orbului să bea şi l-a spălat la ochi cu ea, aşa cum a fost învăţat. Atunci orbul a deschis ochii şi a văzut!

Orbul l-a crezut făcător de minuni, dar Leon i-a zis că nu el, ci Maica Domnului a făcut Minunea, l-a sfătuit unde să caute şi ce să facă. Orbul a spus şi altor oameni bolnavi de Minunea Maicii Domnului şi de Izvorul Tămăduitor şi ei se duceau pâlcuri, pâlcuri ca să se vindece de bolile ce le aveau şi se vindecau.

După un timp, Leon a ajuns împărat şi pe locul unde era apa cea tămăduitoare a înălţat o Biserică mare în cinstirea Preasfintei Maici a Domnului, unde merg şi acum oameni bolnavi ca să se vindece. Acolo preoţii sfinţesc Agheasma mică. Fratele meu Vasile era bolnav de o boală grea, de piele, care-i cuprinsese aproape tot corpul.

Un preot de la Iaşi l-a sfătuit să se ducă la Izvorul Tămăduirii de la Niceea, în Turcia. Şi aşa a făcut. A stat acolo patru luni şi s-a întors sănătos!", mai zise bunica.

Fata întrebă: "Şi, de ce se mai duce?". "Ca să se roage şi să mulţumească Maicii Domnului pentru minunea făcută lui şi să contribuie cu ce poate la îngrijirea şi hrănirea celor bolnavi care se află acolo. Aşa se cade! Ce n-au putut face doctorii, a făcut Maica Domnului prin apele Izvorului Tămăduitor", o lămuri bunica şi tăcu. Fata îşi aminti de viziunea din copilărie şi îşi întări credinţa.