Musafira

Alina primi un telefon de la vecina ei, doamna Vasilescu, prin care află că fiul ei, Călin, era pe hol şi nu putea deschide uşa apartamentului pentru că se blocase yala.

– E tot una de zăpadă, doamnă Alina şi nu poate intra. Îl ţin eu în casă până vii dumneata de la serviciu, zise vecina.
– Bine, ia-l dumneata în casă, până vine soţul meu. Eu o să-l anunţ şi va veni repede, pentru că lucrează aproape, îi zise Alina.
Formă degrabă numărul soţului ei de la serviciu şi avu surpriza să afle că acesta se învoise. Sună acasă:
– Ce faci, dragă, ai şi intrat? se miră ea de faptul că doamna Vasilescu abia închisese telefonul şi el a şi căutat-o. Te-a sunat ea? Cum de-ai ajuns atât de repede?  Să repari yala până vin, că m-am învoit şi plec imediat.
– Nici o problemă, o repar. Poţi să nu te mai învoieşti că sunt eu aici, zise el gâfâit ca şi cum ar fi urcat pe scări.
– Bine, văd eu cum fac! Îi zise femeia şi închise telefonul.
Alina se grăbi să ajungă acasă. Tot drumul se gândi la copilul plin de zăpadă. Era foarte sensibil şi oricând se putea îmbolnăvi. Ştia că doamna Vasilescu îl va dezbrăca de hainele ude, dar nu se putea linişti.
Ajunsă pe aleea blocului, o hărmălaie de nedescris o întâmpină. O mulţime de puşti care se jucau cu săniuţe, sau se dădeau pe gheaţă, printre ei şi Călin al ei. Nu-i venea să-şi creadă ochilor! Într-adevăr era plin de zăpadă. Dar cum de l-a lăsat taică-său afară în halul ăsta, nu putea pricepe.
Îl strigă şi-l luă la zor:
– Cum de stai atât de ud afară, măi, copile? Cine te-a lăsat să mai stai şi de ce ai venit mai devreme de la şcoală?
– Tovarăşa a avut treabă şi n-am făcut două ore. Tata m-a întrebat dacă mai vreau să stau şi... m-a lăsat.
– Păi n-ai intrat în casă? A reparat yala?
– Nu ştiu, că eu când am ieşit de la doamna Vasilescu, după ce ţi-a dat telefon ţie, m-am dus după mecanicul blocului să deschidă uşa, dar nu l-am găsit acasă. Am mai încercat o dată cu cheia şi el a apărut din casă, de ne-a şi speriat. Doamna Vasilescu a zis: "Doamne, pe unde aţi intrat, că noi nu v-am văzut?" şi pe urmă m-a întrebat dacă vreau să mai stau.
– Treci sus!, îi zise Alina supărată. Merge liftul?
– Da, de ce să nu meargă? întrebă copilul nedumerit.
Urcară repede. Scoase cheia, deschise şi nu observă nici urmă de reparaţie. O izbi în faţă un aer îmbâcsit de fum de ţigară şi de băutură. Toată casa mirosea a cârciumă neaerisită. La uşă, unde se ţineau pantofii, o pereche de cizme de damă se rezemau de perete. În cuier atârna un paltonaş din stofă groasă, model ac de brad, din două culori, roşu şi negru, ca pentru copii. Din sufragerie se auzi o voce de femeie care râdea înfundat.
Prima impresie a fost că a venit în vizită o prietenă a ei, care trecea rar, în timpul când trebuia să-şi facă tratament la spitalul de alături. Bărbatul ei, de cum o auzi bombănindu-şi copilul, îi strigă:
– Hai, dragă, bine c-ai venit, uite, avem musafiri!
– Dacă e Vali, abia aştept să-i trag vreo două, pentru că n-a mai trecut de mult pe la noi! zise ea şi după ce se dezbrăcă se îndreptă spre sufragerie.
Surpriză. În sufragerie, pe un fotoliu se afla o fătucă, blondă, cu părul permanent, tuns scurt, cu ochii albaştri puţin şaşii. Era îmbrăcată cu o fustiţă din stofă ecosez, roşu cu negru şi un pulovăr negru, cu un desen lat, orizontal, care reprezenta de mai multe ori o săniuţă cu brăduţ şi un ren, despărţită de un Moş Crăciun cu un sac în spate, un pulovăr tot pentru copii. Când Alina intră, soţul ei sări de pe celălalt fotoliu şi, grăbit, făcu prezentările:
– Soţia mea, Alina şi colega mea, mai precis secretara mea, Graţi. A venit pe la noi în vizită, de fapt am invitat-o eu. Ştii, abia a absolvit facultatea, metalurgia, şi fiind stagiară mi-au dat-o mie ca secretară. Îmi face desfăşurătoare şi altele, ştii tu cum e. Ţi-am povestit eu. Am profitat că nu prea avem de lucru şi m-am învoit. Aşa că am poftit-o pe la noi s-o cunoşti şi tu. Şi ea vrea să te cunoască pe tine. Uite, ţi-am oprit şi ţie un deget de vodcă. Bea-l înainte de masă!, mai zise el abia trăgându-şi răsuflarea.
Alina se strâmbă la vederea sticlei şi se îndreptă spre bucătărie, după ce dădu mâna, cu vădită indiferenţă, cu fata aceea.
– Vezi? Ţi-am spus că nu-i place deloc să bea! zise el musafirei.
Pregăti masa, îi dădu copilului să mănânce apoi verifică dacă şi-a făcut cum trebuie baia şi-l trimise la culcare. Se întoarse în sufragerie şi îi pofti la masă, în bucătărie. Soţul ei a zis că nu mănâncă, iar musafira a înghiţit cu greu ciorbiţa de cartofi. La sarmale, musafira a zis că nu ar mai mânca. Atunci soţul ei interveni:
– Dragă, noi am mâncat la prânz, când am venit.
– Păi, atunci, de ce nu mi-aţi spus? Mâncam doar eu şi copilul. Şi, dacă tot ai venit la prânz, copilului de ce nu i-ai dat să mănânce?
– Era la joacă afară.
Alina mâncă sub ochii celor doi care încercau să înfiripe o conversaţie despre ce se mai găsea prin magazine. S-au întors toţi în sufragerie. Alina a deschis uşa de la balcon să aerisească puţin camera. Soţul ei ameţit de băutură avea acel aer stânjenit, dar şi o stare ciudată pe care Alina o mai văzuse la el.
Aşezată pe canapea, vizavi de cei doi, îi putea vedea bine. Fata aceea dolofană, cu sânii mari, cu picioruşele subţirele, pe care şi le pusese în papucii ei de casă, avea un aer neruşinat, dar stăpânit. O curiozitate imensă, dar şi o siguranţă de sine bine stăpânite. Venise cu un scop pe care, în parte, şi-l realizase şi probabil dorea să-l împlinească total.
Soţul ei arăta urât, ca un om cu mintea năclăită de alcool, abrutizat. Slab, cu obrajii căzuţi, clipea des şi se străduia să se exprime cât mai corect, se agita şi îşi tot aranja cele câteva fire de păr din chelia pufoasă.
În casă era frig, iar acum se făcuse şi mai frig. Alina închise uşa. Aerul se mai limpezise. Musafira îşi trase mai mult fustiţa peste genunchii îngheţaţi. Abia atunci observă că soţul ei era încălţat cu şosetele ei albe, cu blugii pe care îi purta în casă şi cu cămaşa, direct pe piele.
– Pune-ţi ceva pe tine, cum de te-ai dezbrăcat aşa? îl întrebă ea mai mult ca să se afle în treabă.
– Nu mi-e frig, mă simt bine aşa! îi răspunse el îndreptându-şi spinarea.
Se deschise o discuţie cu privire la faptul că nu se dădea mai multă căldură la calorifer şi la faptul că nu se găseau unele alimente. Discuţia STAS abordată atunci când n-ai nimic în comun cu cineva. Dar de aici trecură la probleme de familie, copii, cărţi citite etc. În toate fătuca se avânta, ca proasta în târg şi, de fiecare dată, soţul Alinei încerca s-o scoată basma curată din impas, luându-i vorba din gură, răspunzând în locul ei ori schimbând subiectul.
Timpul trecu şi se făcu ora 21.00, oră la care tânăra se hotărîsă plece acasă. Alina se ridică să o conducă. Soţul ei sări ca ars, îi ţinu paltonul, îi aduse cizmele şi îi trase fermoarele cu un gest reflex. Alina rămase înmărmurită. El îşi puse cojocul peste cămaşă, îşi încălţă cizmele, îşi luă fularul şi zise:
– Mă duc s-o conduc! Nu ştiu cât de repede vin. Nu prea merg troleibuzele pe zăpada asta! Pa!
Alina le spuse un "pa" în silă şi închise uşa în urma lor.
Deschise din nou uşa de la balcon, se duse în baie să-şi facă un duş, după care se băgă în pat lângă copil şi adormi obosită.
Peste noapte se trezi când el ajunse acasă. Ceasul arăta 12.00. Nu făcu nici o mişcare, iar el se furişă în sufrageria îngheţată, pe canapea.
A doua zi dimineaţă, la 4.30, sună ceasul şi Alina se duse în bucătărie să facă o cafea şi pacheţelul pentru copil. Potrivi ceasul pentru ora 6.00 când trebuia să se scoale copilul şi se duse în baie. În timp ce se spăla pe dinţi se trezi cu soţul ei intrând grăbit şi cotrobăind printre rufele puse pentru spălat:
– N-ai văzut indispensabilii mei cei flauşaţi? Nu ştiu unde i-am pus! Nici chiloţii şi maioul nu le mai găsesc, zise el căutând febril.
– Dar cu şosetele mele cum de te-ai încălţat? îl întrebă Alina în scârbă.
El nu răspunse şi se duse să-şi caute lucrurile în lada de la canapea apoi se grăbi să plece la serviciu, mult prea devreme.
Alina mai zăbovi câteva minute şi apoi ieşi. Avea drum lung de făcut până la întreprindere. Ajunsă acolo, dădu cu ochii de colegele ei şi o umflă plânsul. Le povesti tărăşenia şi au încercat să pună cap la cap ceea ce se întâmplase, pe fragmente şi momente, astfel că au scos la iveală un film real, tragic şi scârbos.
Cei doi ticăloşi, amanţi vechi, probabil sătui de întâlniri pe furiş, prin birou sau acasă la ea, când părinţii erau plecaţi, au considerat că-şi pot face un vad stabil în casa ei. Astfel, el a venit s-o prezinte ca pe o persoană foarte onorabilă, care eventual s-ar fi împrietenit cu Alina, şi ar fi făcut vizite când ar fi poftit, mai ales în lipsa ei, fără a da de bănuit.
S-au învoit amândoi şi au venit acasă când copilul era la şcoală şi Alina la serviciu. Numai că la şcoală a intervenit ceva şi copilul a venit mai devreme. A venit întâi el acasă şi a văzut copilul la joacă, apoi a ieşit să cumpere de băut şi s-o ia pe amantă din staţia de troleibuz, pentru că nu ştia unde să vină. El a intrat în bloc înaintea ei, evitând copilul care nu i-a văzut.
Cât timp ea s-a făcut comodă, el s-a dezbrăcat de "hamleţii" groşi şi bluza flauşată de piele, care nu dădeau bine unui Don Juan. Şi-a schimbat ciorapii cazoni cu şosetele ei albe, apoi au mâncat şi s-au iubit în patul Alinei până când copilul rămas afară a venit să se schimbe de hainele ude. Când a încercat uşa, aceasta avea yala blocată pe dinăuntru şi cheia mergea în gol. Incidentul i-a speriat; el nu-şi mai găsea ţoalele, şi-a tras cămaşa şi blugii direct pe piele, ea s-a îmbrăcat în grabă şi aşteptau cu disperare ca mecanicul să spargă uşa. Dar telefonul Alinei a fost salvarea lor! O dată liniştită doamna Vasilescu, el a scos capul pe uşă, nelăsându-l pe copil să intre în casă şi să vadă că e cu cineva, dar femeia şi-a dat seama, însă nu a zis nimic. Ei au rămas în casă liniştiţi, aşteptând-o pe Alina, giugiulindu-se fericiţi. Apoi totul a decurs aşa cum ştia şi Alina. Gestul cu fermoarele de la cizme demonstrează vechea lor relaţie.
Acest scenariu era retrăit de Alina pe măsură ce ieşea la iveală, cadru cu cadru. I se umpluse sufletul de scârbă. Îi vedea chipul în diferite ipostaze şi abia acum îşi dădea seama câtă scârbă îi era. Luă un calmant şi îşi linişti colegele oripilate. Toată ziua a muncit ca un robot. Îi era silă să se ducă acasă, dar nu avea încotro. Copilul era totul pentru ea. Va vedea ce va mai fi. Pe drum, îi venea în minte gestul cu fermoarele de la cizme. Ei nu i le trăsese nici când era gravidă şi nu se putea apleca! Îi venea să vomite.
Ajunsă acasă, hrăni şi culcă copilul apoi se aşeză în bucătărie, la căldură, cu un gest reflex luă o carte. Nici măcar nu vedea ce scrie. Gândurile îi zburau în toate părţile. Căuta tot felul de moduri de a se răzbuna pe el. Sună telefonul. Alina ridică receptorul. Era fosta ei colegă de liceu, acum colegă cu soţul ei la serviciu.
– Bună, dragă, ce faci? întrebă Geta, ca să facă introducerea.
– Bine, zi ce vrei să-mi spui? trecu Alina la obiect.
– Mi-a zis animalul tău că a fost în vizită la voi cu curva asta, aşa-i?, întrebă Geta plină de furie.
– Da, au fost, zise Alina şi începu să plângă încetişor, să nu scoale copilul. Tot necazul ei izbucnea abia acum.
– Ce plângi, proasto! Trebuia să-i dai afară în brânci! Iar ei... să-i smulgi părul din cap! Să vii aici la comitet! Să-i faci de petrecanie jigodiei ordinare!, zbieră la ea Geta plină de isterie.
– Nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva, Geta, dragă! N-aş fi crezut...  Doamne, abia acum îmi dau seama că din cauza potăii ăleia am mâncat bătaie pentru că nu-mi vopsesc părul blond şi nu-l încreţesc permanent!, se destăinui Alina printre sughiţuri.
Şi, încet, încet, i-a povestit filmul aventurii "potăii" cu "jigodia".
În tot acest timp Geta n-a scos o vorbă. Era pur şi simplu uimită de îndrăzneala lor, de prostia Alinei, de umilinţele îndurate de ea. Dar i-a promis că o va răzbuna, convinsă că Alina n-ar face nimic din ce-i spusese ea. Prietenul la nevoie se cunoaşte!  Şi... s-a ţinut de cuvânt. Nu i-a slăbit nici o clipă şi în nici un loc, unde se întâlnea cu ei. La serviciu, în autobuz, prin magazine făcea aluzii şi glume, unele chiar porcoase, pe seama relaţiei lor şi la aventura de acasă. Le-a făcut zile negre până în clipa când "jigodia" s-a mutat din institutul unde lucra.
Alina a divorţat, dar mult mai târziu, rămânând agăţată de o căsătorie formală până când copilul a devenit major.