Nunta la români

În tradiţia populară, nunta este unul dintre cele mai importante momente de trecere, fiind caracterizată de o serie de tradiţii, ritualuri şi rostiri magice ce au rolul de a asigura o viaţă prosperă, în acord însă cu normele sa­tului. Fetele şi feciorii au ocazia să se cunoască în timpul activităţilor cotidiene din sat, la horă, la slujbele de la ­biserică, la şezători, la tîrg, la colindat... 

În tradiţia populară, nunta este unul dintre cele mai importante momente de trecere, fiind caracterizată de o serie de tradiţii, ritualuri şi rostiri magice ce au rolul de a asigura o viaţă prosperă, în acord însă cu normele sa­tului. Fetele şi feciorii au ocazia să se cunoască în timpul activităţilor cotidiene din sat, la horă, la slujbele de la ­biserică, la şezători, la tîrg, la colindat...  

Cu multă vreme în urmă, în fiecare sîmbătă, în casa unei fete se organiza un "sari", un fel de petrecere unde erau invitaţi să participe tinerii. Fetele pregăteau mîncăruri (de regulă, diferite copturi) pe care le aşezau pe masă, iar flăcăii aduceau lăutari şi băutură. Dacă unui fecior îi plăcea o fată şi voia să o ia de nevastă, o "petrecea" pînă acasă, acest gest fiind punctul de pornire al altor ritualuri.

Vechi tradiţii uitate

În peţit mergea o rudă destoinică, înaintată în ani, despre care se ştia că are un mare spirit de convingere. Dacă se făcea învoiala şi se hotăra zestrea (de regulă diverse ţesături, animale şi pămînt), flăcăul îi dăruia fetei o năframă frumos cusută, iar ea îi dădea în schimb cămaşa pe care o va purta la nuntă. Urmează anunţul căsătoriei făcut de preot la slujba de duminică şi "chematul" la nuntă, un alai din care făceau parte şi stegarul, mirele şi mireasa.  

La ieşirea din biserică, după oficierea nunţii, colacul, pregătit special pentru această ocazie de către o goposdină pricepută din sat, era folosit pentru a atrage asupra mirilor bunăstarea.  

Mai întîi se uitau amîndoi prin colac, spre răsărit, locul de unde îşi porneşte soarele călătoria şi de unde se pare că se hotăra soarta fiecărui om. Acest gest simbolizează călătoria mirilor pe un drum luminos ca soarele şi mereu ascendent.  

Colacul se frîngea apoi, atît mirele, cît şi mireasa încercînd să aibă cea mai mare bucată, semn că va trăi mai mult. La sfîrşit, bucăţile de colac se ofereau copiilor ca să aibă şi ei parte de noroc. Înainte de a pleca la locul unde avea loc petrecerea de nuntă, mirii erau întîmpinaţi cu o strachină plină cu boabe de grîu, semn de bogăţie.

Colacul miresei

O gospodină pricepută în toate pregă­teşte ­aluatul asemănător cu cel de cozonac.

Ingrediente: un kg făină, 250 g unt, 300 g zahăr, 10 gălbenuşuri, 5 albuşuri, 600 ml lapte, 50 g drojdie, 3 linguri de rom, o lămîie, o portocală.

Preparare: Mai întîi drojdia se freacă bine cu o linguriţă de zahăr, apoi se adaugă laptele călduţ şi cam două linguri de făină. Se lasă maiaua să dospească într-un loc cald o jumătate de oră, apoi se adaugă restul ingredientelor: untul, făina, zahărul, ouăle, laptele, romul, coaja rasă de lămîie şi portocală. După ce a crescut aluatul, se desparte în trei bucăţi, din care se modelează trei suluri mai lungi. Se împletesc cele trei suluri, se unesc la capete, formîndu-se un cerc, apoi se decorează cu diverse modele, tot din aluat: floare, frunză sau pasăre. Se unge cu gălbenuş şi se ţine în cuptor timp de 50 de minute.