x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar O bursă la Insitutul Paul Bocuse pentru cel mai bun dintre chefi

O bursă la Insitutul Paul Bocuse pentru cel mai bun dintre chefi

de Carmen Dragan    |    29 Apr 2011   •   16:27

La 28 aprilie, a debutat concursul de artă culinară METRO Chef, ediţia 2011. Echipele care intră în concurs sunt formate din un bucătar şef şi un ajutor de bucătar (angajaţi ai aceluiaşi restaurant), pentru crearea unui meniu complet (aperitiv, fel principal şi desert), prin care sunt evidenţiate talentul şi pregătirea clienţilor, în domeniul gastronomiei. Prima etapă regională va fi continuată în ţară, în Braşov, Iaşi, Craiova, Constanţa, Timişoara şi Cluj-Napoca. Semifinala şi marea finală vor avea loc în Bucureşti, în toamna acestui an. Marii câştigători vor primi medaliile concursului şi câte o bursă de studiu pentru prestigiosul program “Authentique French Cuisine” al Institutului Paul Bocuse, din Franţa. Pentru echipele clasate pe locurile doi, respectiv trei, au fost pregătite module de şcolarizare în cadrul Centrului de Pregătire în Gastronomie, care funcţionează în cadrul METRO Militari, precum şi premii constând în echipamente de bucătărie. Juriul competiţiei este format din specialişti în domeniul gastronomiei: Gabriela Berechet - Preşedinte al Federaţiei Bucătarilor din România, Horia Mihnea Vîrlan - Maestru bucătar renumit, Samuel Letorrillec - Executive Chef Resturant Loft şi El Capitan, Patrick Guibet - Executive Chef, Constatin Eremia – Executive Sous Chef , Silvia Ailincai – Chef Patisier (ultimii trei reprezentând Centrul de Pregătire în Gastronomie).

 

 

 

×
Subiecte în articol: concurs culinar paul bocuse