INVATATURILE MATUSII
Hristache al meu canta mereu muzica aceea. Avea scaunelul lui, un taburet imbracat in catifea neagra, pe care se aseza ca un mare pianist. Apoi isi pregatea mainile, deschidea partiturile (care nu erau foarte multe) si canta. Era bucuria serilor mele de iarna, de toamna⦠Era pur si simplu o bucurie a sufletului. Notele acelea imi umpleau inima de caldura si de liniste. Acum, baiatul acela, student la Conservator, imi rascoleste prin suflet cum face vantul rece de toamna cu frunzele ce acopera pamantul.
Pe Hristache il rasplateam intotdeauna cu prajiturele cu crema pufoasa. Spunea ca, daca mie muzica imi mangaie sufletul, acelasi efect il au si dulciurile mele. I le asezam pe coltul pianului, pe o farfurioara alba cu margini negre cu auriu. Dupa ce termina, zabovea cateva minute. Privirea ii era pierduta⦠Am crezut intotdeauna ca isi imagineaza o poveste care sa completeze muzica. Si cred ca de fiecare data era alta, pentru ca expresia fetei lui se schimba. Erau zambete in colt de gura, erau rasete pierdute in tacerea camerei, erau ochi cuprinsi de tristete amara. Dar de fiecare data isi "revenea". Se intorcea langa mine. Poate el nici nu baga de seama, dar eu eram asezata langa el. Imi saruta mainile si ma privea drept in ochi. Apoi, lua o bucata de prajiturica si, precum un tanc de cativa ani, o indesa in gura pofticioasa. Sunt amintiri care au reinviat. Sunt momente pe care tanarul student de la Conservator le-a scos din inima mea ca dintr-un sertar al unui bufet acoperit de mantia timpului. Pentru o clipa, am ramas si eu, ca si Hristache al meu, cu privirea pierduta si cu un zambet in coltul gurii.
Cand mi-am revenit, afara se intunecase de mult, iar muzica se oprise. Sertarul insa era larg deschis. (Matusa Elvira)
RULADA CU FOI SI CREMA DE CIOCOLATA
|
|
Citește pe Antena3.ro