Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cred că nu există alt loc în care să simt mai puternic sentimentul de „acasă” cum este Buzăul. Fie că mă aflu într-un sat de câmpie, lângă întinsele grădini de legume, între dealurile sărăturoase ori pe culmile învelite cu podgorii, fie că mă primesc cu braţele deschise pădurile care adăpostesc mănăstirile cele vechi şi amintirea strămoşilor ori ajung în apropierea steiurilor de piatră, peste tot mă învăluie – te învăluie, pe tine, călătorul – acest minunat sentiment că eşti primit cu braţele deschise, că ai fost aşteptat să vii aşa cum aştepţi un frate drag.
Nu cred să fie buzoienii o excepţie pe pământul românesc, însă locurile pe care le „stapânesc” sunt prea-bogate în excepţii, de la lacuri fără fund la munţi de sare, de la focuri vii la mine de petrol, de la „vulcani noroioşi” la adevărate „cetăţi monahale” săpate direct în piatra munţilor. Iar dacă locurile sunt fabuloase, oamenii sunt şi ei dintre aceia capabili să înnobileze spaţiul pe care îl populează. Am simţit asta la Berca, aşa cum probabil o va fi simţit-o şi vodă Brâncoveanu, altfel de ce ar fi ales ca aici, pe dealul care străjuieşte meandrele râului Buzău, să îşi înalţe un palat domnesc, căruia i-a pus alături o adevărată bijuterie arhitecturală şi de pictură murală cum este biserica zisă „a Mănăstirii Berca”, pictată de însuşi Pârvu Mutu Zugravul, al cărui chip (o raritate, de altfel) este pictat pe partea dreaptă, chiar la intrare.
Locul de unde se pot vedea cel mai bine şi ruinele palatului voievodul, şi splendida biserică este Pensiunea Casa Matei, situată în cotul râului Buzău. O pensiune de patru margarete, listată şi de celebrul Ghid verde Michelin şi apreciată pentru calitatea cazării şi a restauraţiei, Casa Matei ne-a prilejuit adeseori frumoase surprize. Am scris despre maestrul bucătar Niculae Toader – cel care l-a uimit, prin preparatele sale, chiar şi pe un bailli al Chaîne des Rotisseurs din Elveţia –, despre festivalurile culinare organizate aici (între care cel al Cârnaţilor de Pleşcoi e notoriu deja), dar şi despre expoziţiile de artă şi lansările de carte care au avut loc în incinta pensiunii, semn că gazda bună e cea care hrăneşte, deopotrivă, stomacul şi mintea. V-am prezentat şi câteva reţete care încearcă, printr-o notă gastronomică, să pună în valoare geografia spectaculoasă a locului şi istoria lui.
Sunt celebre deja preparate precum „Vulcanii Noroioşi” (care fac inedit trimitere la rezervaţia naturală, unică în Europa, aflată în apropiere) sau „Fasolea lu’ Ciolanu” (care citează, astfel, proximitatea Mănăstirii Ciolanu, dar şi cel mai mare muzeu de sculptură în aer liber din Europa. „Însă atuul cel mai puternic al pensiunii noastre este calitatea ingredientelor pe care le folosim”, ne-a spun Simona Tănase, proprietara pensiunii, medic de profesie. „Întotdeauna am făcut totul pentru a respecta regulile siguranţei alimentare, pentru ca toţi oaspeţii noştri să mănânce o hrănă gustoasă, tradiţională şi naturală. Noi pregătim la pensiune şi conservele, şi murăturile, şi cârnaţii sau jambonul, pentru a fi siguri de calitatea lor”.
Cotlet de porc cu gutui
Ingrediente: 500 g cotlet de porc dezosat, 100 g bacon feliat subţire, 500 g gutui feliate, 50 g zahăr, 50 g unt, sare, piper, lămâie.
Preparare: Se sărează şi se piperează cotletul şi se îmbracă în bacon. Se unge cu unt şi se dă la cuptor 45 de minute, la 180° C, până se rumeneşte. Se lasă la cald. Se curăţă gutuile de miezul lemnos, apoi se feliază. În tigaie se pune restul de unt şi se aşază gutuile la foc mic până se rumenesc. Într-o altă tigaie se încălzeşte zahărul până capătă culoarea aurie. Se stinge cu apă şi se lasă la fiert până se topeşte zahărul. Se adaugă peste gutui şi se încălzeşte totul. Pe un platou se aşază cotletul, se feliază şi se adaugă de jur-împrejur gutuile şi se acoperă totul cu sosul caramel. Se stropeşte apoi cu câteva picături de lămâie. Preparatul a fost prezentat la ediţia a IV-a a Sărbătorii Pensiunilor Buzoiene de la Sărata Monteoru.
