x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar PENTRU SOMELIERI/Specializări italiene

PENTRU SOMELIERI/Specializări italiene

de Carmen Dragan    |    22 Noi 2008   •   00:00

Două iniţiative cu parfum italian la Bucureşti: înfiinţarea Asociaţiei Abruzzezilor în România şi deschiderea primului curs de somelieri care vor să se iniţieze în vinuri abruzzese.



Gaudenzio D’Angelo (dreapta) propune somelierilor români un curs de specializare în vinuri italiene

La sediul din Bucureşti al reprezentanţei  By ABRUZZO – Italia a fost înfiinţată Asociaţia Abruzzezilor în România. Abruzzo este o zonă importantă din Italia pentru producţia agroalimentară. Această regiune exportă produsele sale tradiţionale pe toate pieţele lumii, inclusiv în America de Nord şi de Sud şi în Asia, chiar dacă pe segmente de nişă, pentru anumite categorii de consumatori. Alte produse sunt doar prezentate pe pieţele externe, potenţialii clienţi fiind invitaţi să le consume chiar în Abruzzo. 

INIŢIATIVĂ
În luna martie a acestui an, Ministerul pentru Agricultură al regiunii Abruzzo, în colaborare cu Agenţia Regională pentru Servicii de Dezvoltare a Sectorului Agricol din Abruzzo şi Institutul Italian pentru Comerţ Exterior, a fost inaugurat la Bucureşti un show-room, localizat în Aleea Modrogan nr. 4A. Aici este prezentată o gamă largă de produse tipice abruzzese: vinuri albe, vinuri roşii, îmbuteliate de zeci de producători din regiune, ulei de măsline, brânzeturi şi preparate din carne, dulciuri şi paste făinoase. Show-room-ul By ABRUZZO este o oportunitate de afaceri atât pentru firmele din România, cât şi pentru întreprinzătorii din Abruzzo. "Scopul Asociaţiei este de a ajuta, dezvolta şi  determina integrarea socioculturală şi politică a comunităţilor abruzzezilor din România. De asemenea, această asociaţie vine în sprijinul operatorilor români care doresc colaborarea cu această comunitate", a declarat preşedintele Claudio Teseo.


Secretele someleriei abruzzese

În perioada 19-22 noiembrie, 20 de somelieri români au participat la cursuri de specializare în  vinuri abruzzese, sub îndrumarea preşedintelui Asociaţiei Somelierilor din Abruzzo, Gaudenzio D’Angelo. Cursul gratuit este primul dintr-o serie de formare şi specializare pentru personalul român, somelieri selectaţi de la hoteluri şi restaurante. "Astăzi, a vinde vinuri  nu e un lucru uşor, de aceea avem nevoie de profesionişti în restaurante, care să aibă o solidă cultură oenologică", a declarat Gaudenzio D’Angelo. Prin ce se diferenţiază vinurile din Abruzzo? "Teritoriul din Abruzzo este optim pentru cultura viţei-de-vie, deoarece se află între munte şi mare. Acolo se întâlnesc două tipuri de viţă albă şi roşie. Reprezentativ este însă vinul roşu, corpolent, structurat, supus la îndelungi perioade de învechire. În general, apreciem calitatea şi nu cantitatea", a mai precizat preşedintele Asociaţiei Somelierilor din Abruzzo. Asociaţia abruzzezilor din România intenţionează să organizeze cursuri de iniţiere în ulei de măsline.

×
Subiecte în articol: gastronomie abruzzo