Peregrinari - Popasuri la romani

Cauponae, hospita, deversoria, stabula... Locuri de popas, asa cum erau ele numite la romani, construite special pentru calatori si animale.

Traitorii in Imperiul Roman, patricieni sau plebei, in functie de vremuri (pace sau razboi) si legi, aveau si obiceiul calatoriei. Calatorii de afaceri, de studii, de placere, pentru tratament si cura, efectuate pe jos sau calare (pe catar sau cal), cu diverse vehicule trase de animale (rheda, carpentum, arcera, cisium etc.) sau purtate de om (lectica), cu vase plutitoare (cand calatoria se facea pe ape), motivau aparitia locurilor de popas specializate, a hanurilor sau hotelurilor, cum s-au numit ele mai tarziu.

POPAS. Cauponae, hospita, deversoria, stabula ... Asa erau numite de romani, locurile de popas pentru calatori si animale. In ele erau gazduiti cei care nu aveau "legaturi de ospetie - hospitium". Aceste legaturi erau trainice, indiferent daca erau incheiate prin conventii scrise sau numai prin liber si reciproc consimtamant, si se transmiteau din tata in fiu (hospitium paternum sau vetustum). Semnul de recunoastere era o insigna (tessera hospitalis). Locurile de popas obisnuite erau situate, de obicei, de-a lungul drumurilor importante care legau Roma de alte asezari urbane si de diferite provincii. Existenta lor este atestata inca din secolul al II-lea i.e.n. Istoricul Polibiu, in calatoria pe care o face in nordul Italiei, descrie cum calatorii aveau obiceiul de a poposi pe la aceste hanuri, unde aveau asigurata, la un pret redus, nu numai odihna, ci si hrana. Cum se recunosteau aceste "hospita"? De obicei, dupa un nume sau un semn distinctiv. De exemplu: o tablita pe care era reprezentat un animal (elefant, leu, vulture etc.) sau un obiect oarecare: "Ad Rotas" - "La roti", "Ad ensem" - "La spada" etc. De multe ori, alaturi de numirea propriu-zisa, era si un textulet-invitatie, prezentand calatorului toate avantajele pe care le poate avea acolo. Pe unele se promitea un serviciu ireprosabil, cu specificarea "dupa obiceiul din capitala" ("more urbico"), altele erau puse sub protectia unui zeu: "Zeul Mercur iti promite castig, Apolo sanatate ... Cine va veni aici se va simti bine; calatorule, opreste-te si intra."

OSPETIE. Ce se putea manca la un han? Paine, vin si o mancare cu carne. Bucate mai alese, rar se puteau pregati. Poetul satiric Luciliu se plangea ca la hanul la care a poposit "nu se gaseau stridii de nici un fel si nici alte vietati marine, precum nici legume, indeosebi sparanghel". In descrierea calatoriei sale la Brundisium, Horatiu relateaza o scena de la "popasul Beneventum", unde proprietarul "era cat pe-aci sa dea foc hanului pe cand gatea, pentru distinsii sai oaspeti, niste vrabii". Chiar daca, dupa remarca poetului, erau cam slabe, vrabiile constituiau o mancare aleasa pentru un han. Petroniu, autorul romanului "Satiricon", vorbeste despre o frigare de intestine, pregatita la un local. Se stie ca intestinele erau considerate de romani una din partile cele mai delicate ale animalului. Ca bauturi se serveau vinurile produse in partea locului.

Localurile unde calatorii primeau doar hrana si bautura se numeau popina, iar cele unde se servea numai bautura - tabernae.

POPINE

In epoca imperiala unele din localurile de la Roma, dar si din alte orase mari, prin bogatia si luxul mancarurilor oferite, au devenit adevarate "restaurante". In secolul I e.n. au aparut si primele ordonante imperiale care prevedeau diferite restrictii cu privire la mancarurile ce se puteau pregati in aceste "popine". Cea dintai masura dateaza din vremea imparatului Tiberiu (14-37 e.n.), fiul adoptiv si succesorul lui August, care a imputernicit pe edili sa restranga numarul mancarurilor gatite si a interzis prajiturile. Imparatul Nero (54-68 e.n.). A permis sa se gateasca doar mancaruri pe baza de legume. Iar Vespasian (69-79 e.n.), intemeietorul dinastiei Flaviilor, a acceptat doar cele gatite din mazare si bob.