În lumea satului, Filipii de Iarnă sunt divinităţi cu puteri magice asupra vietăţilor din gospodării şi păduri. Importanţa lor este cu atât mai mare cu cât ei sunt celebraţi pornind de la 25 ianuarie şi până în primele zile de februarie. Fiind considerate zile de sărbătoare, atât femeile, cât şi bărbaţii se feresc să lucreze şi îndeplinesc anumite activităţi al căror rost este de a proteja.
Mai întâi, femeile se trezesc dimineaţa şi acoperă cu lut gura sobei, închipuind astfel legarea gurii lupului. Bărbaţii leagă de coş o unealtă ascuţită din gospodărie, pe care o lasă acolo drept avertisment pentru dihănii. Poveştile populare amintesc de multe scăpări ale gospodarilor care nu au ţinut Filipii şi s-au umplut de boli, nenorociri sau au sărăcit.
Sub semnul Filipilor
Toată această perioadă aflată sub semnul Filipilor este marcată de celebrarea unor divinităţi cu roluri precise. La 25 ianuarie este pomenit Sf. Grigore Teologul, patronul tâmplarilor şi al cioplitorilor în lemn, dar care reprezintă în acelaşi timp şi vindecătorul bolnavilor. La 30 ianuarie se abate puterea Trisfetitelor, personaje misterioase care-i ologesc pe cei care le ies în cale. "Trisfetitele sunt cele trei sfinte care iau câte o mână, un picior celui pe care-l întâlnesc." (Th. Speranţia - "Răspunsuri la chestionarul de sărbători păgâneşti")
Praznice
Alte variante amintesc că ele sunt fiinţe cu suflet bun, care aduc ploaie şi îndeplinesc rugăciunile celor miloşi. Nu întâmplător, în această perioadă se fac praznice pentru sufletele celor care au murit fără împărtăşanie. Se pregătesc preparate pe bază de peşte, legume şi tot felul de fierturi care se împart vecinilor şi rudelor. De asemenea, se face colivă şi se sfinţeşte la biserică. Fetele mănâncă doar pâine şi puţină sare ca să-şi viseze perechea. Şi tot la sfârşit de ianuarie se spune că încep "să se strâmbe pârtiile, dând spre primăvară".
Salată cu peşte afumat
Ingrediente: doi morcovi, doi cartofi, doi castraveţi verzi, 100 g măsline feliate, 100 g migdale, o salată verde, 500 g hering afumat, 50 ml ulei de măsline, 20 ml oţet balsamic, o lingură cu muştar dulce, pătrunjel, sare, piper.
Preparare: Morcovii şi cartofii se spală, se fierb şi se curăţă de coajă. Se taie în bucăţi potrivit de mari şi se pun într-un bol. Se adaugă salata verde spălată şi tăiată fâşii, măslinele feliate şi castraveţii verzi tăiaţi felii subţiri. Se presară migdalele tocate şi heringul marinat tăiat bucăţi mici. Într-un bol se amestecă uleiul de măsline cu oţetul balsamic, muştarul, sare şi piper după gust. Se adaugă pătrunjel tocat, se amestecă bine cu un tel şi se toarnă peste ingredientele din bol. Se omogenizează totul bine şi se serveşte imediat.
(Reţetă redactată de Alina Ramona Anghel)
Citește pe Antena3.ro