x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Perle in multe culori - Icrele se consuma natur sau preparate cu ulei

Perle in multe culori - Icrele se consuma natur sau preparate cu ulei

de Francisca M. Catana    |    20 Iul 2006   •   00:00
Perle in multe culori - Icrele se consuma natur sau preparate cu ulei

"Exista mai multe categorii de icre. Dintre toate, icrele negre si icrele rosii sunt cele mai bune, dar si cele mai scumpe", spune Cristian Vanea, patronul unui restaurant pescaresc din Bucuresti.

In Romania, pretul unui kilogram de icre negre se ridica la aproximativ 1.200 RON. Icrele rosii sau de Manciuria sunt, de asemenea, foarte valoroase. Un kilogram de icre rosii costa in jur de 600 RON. Marea Neagra si Marea Caspica sunt cele mai importante ape statatoare propice dezvoltarii sturionilor, singurii pesti producatori de icre negre. Pestii care produc pretioasele icre negre sunt pastruga, nisetrul, morunul, viza si cega. Icrele rosii sunt produse doar de somon. Icrele de pastrav, de stiuca sau de crap sunt, de asemenea, foarte bune, desi acestea nu fac parte din categoria icrelor rare sau greu accesibile in ceea ce priveste pretul lor.

LUX. Din icrele negre, sarate si lasate la macerat, se obtine caviarul, simbolul bogatiei si al finetii gusturilor. Exista tendinta de a denumi caviar toate tipurile de icre sarate. Caviarul veritabil se obtine numai din icrele negre ale sturionilor. Cristian Vanea spune ca, in prezent, Rusia si Ucraina sunt principalii exportatori mondiali de caviar. Si Romania a fost o sursa importanta pentru exportul de caviar, mai ales catre Statele Unite ale Americii. In ultimii ani insa, productia de sturioni a scazut foarte mult, fapt pentru care, in tara noastra, incepand din 2006, este interzisa pescuirea sturionilor timp de zece ani.

CULINAR. Icrele se consuma natur sau preparate, cel mai adesea, cu ulei si ceapa. Cristian Vanea ii sfatuieste pe romani sa manance icrele cu paine prajita si cu unt. Bauturile care se potrivesc cel mai bine mancarurilor pe baza de icre sunt sampania si votca. Din cauza continutului ridicat de grasimi, icrele sunt foarte usor perisabile. Nu este indicata stocarea lor mai mult de doua luni in congelator si mai mult de doua-trei zile in frigider, dupa decongelare. Ele se conserva in sare. Icrele comercializate in supermarketuri trebuie sa fie congelate, pentru a se pastra cat mai mult timp, dar si pentru a distruge posibilii paraziti, foarte nocivi omului.

MIGRARE
Pastruga produce unele dintre cele mai pretioase icre negre. Este un peste migrator care se hraneste si ierneaza in Marea Neagra, dar migreaza in Dunare ca sa isi depuna icrele. Depunerea icrelor se realizeaza in doua perioade ale anului: prima tine din martie pana in mai, iar a doua incepe in august si se termina in octombrie. Pastruga se incruciseaza cu morunul, cega sau viza. Nu se reproduc in fiecare an. La fel ca pastruga, si morunul si nisetrul sunt pesti migratori, care isi depun icrele in rauri.

×
Subiecte în articol: gastronomie negre icre icrele