Găteşte cu chile, ii plac la nebunie tortillas (clătite de porumb), dar şi papanaşii noştri, se uită la telenovele, s-a născut in Austria şi trăieşte de o viaţă in Mexic. Ea este soţia şefului misiunii diplomatice a Mexicului la Bucureşti, Monika Barrero

Găteşte cu chile, ii plac la nebunie tortillas (clătite de porumb), dar şi papanaşii noştri, se uită la telenovele, s-a născut in Austria şi trăieşte de o viaţă in Mexic. Ea este soţia şefului misiunii diplomatice a Mexicului la Bucureşti, Monika Barrero

Cănd m-am hotărăt să fac un interviu cu doamna Monika Barrero, cunoşteam despre bucătăria mexicană doar atăt căt să nu mă fac de ruşine in cercul de prieteni gurmanzi. Mexicul? Ca tot romănul, il vedeam un stat la graniţa cu SUA, unde mai băntuie cowboys prăfuiţi şi senoritas indrăgostite de hombres gen Antonio Banderas. Ştiam, aşadar, prea puţin despre ce pune pe limbă mexicanul. Nu cumva picanteriile alea de chile?...

Citește pe Antena3.ro

Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți pantalonoase”

Ţara condimentelor

Nu! O persoană carismatică nu poate rezuma intr-un interviu "bucătăria lui chile", imi spun privind-o pe doamna Monika Barrero, care ne deschide uşa unui apartament modern din Bucureşti. S-a născut in Austria şi cred că o caracterizează foarte bine combinaţia de seriozitate germanică şi eleganţă hispanică, de unde derivă, probabil, simplitatea şi firescul dialogului despre măncare.

"Dumneavoastră vreţi să spuneţi că vă plac toate aceste preparate mexicane extrem de picante?", o intreb, ca pentru a deschide discuţia, de indată ce ne pofteşte in spaţiosul salon al reşedinţei particulare. Imi face cadou un zămbet larg şi mă aduce, de la inceput, pe calea cea dreaptă: "Oamenii, cănd aud cuvăntul chile, se găndesc automat la ceva iute!". Dacă n-ar zămbi, aş spune că deja m-a pus la punct, dar doamna continuă cu aceeaşi nedisimulată amabilitate: "Deşi e destul de condimentată - lucru pe care l-a inţeles şi menajera noastră, Ioana, care incearcă să se adapteze, dar de multe ori preferă să se uite la mine cum gătesc - măncarea mexicană a plăcut intotdeauna oaspeţilor care ne-au vizitat, acasă ori la ambasadă. In Mexic există circa 100 de feluri de chiles, avănd toate gusturi şi grade diferite de iuţeală, şi tocmai acest fapt creează specificul bucătăriei noastre. De exemplu, «halapenos», «abaneros» sunt chiles care au aromă specifică, fără a fi iuţi. Eu m-am aflat in Mexic de la vărsta de 3 ani, aşa că am perceput bucătăria aceasta ca pe o experienţă de bază in viaţa mea. Primele mele amintiri din copilărie se leagă de micul dejun mexican cu ouă - cu sau fără chiles, dar cu coriandru («cilantro»)… Imi plăcea foarte mult coriandrul, care in Europa nu era aşa de popular prin anii ’70. In schimb, n-am intălnit in Mexic mărar, aşa că, atunci cănd mi-am vizitat rudele in Austria, am avut grijă să-mi iau o rădăcină de mărar şi seminţe de mac. Planta de mac fiind socotită drog in Mexic, a trebuit să fiu insă foarte atentă şi să explic faptul că in Austria macul se foloseşte in patiserie!…".

"Mexican curry"

Doamna Monika Barrero, soţia şefului misiunii diplomatice a Statelor Unite Mexicane la Bucureşti, E.S. Luis Alberto Barrero Stahl, ne povesteşte cu dezinvoltură despre măncărurile sale mexicane preferate: "M-am născut cu bucătăria austriacă, dar am crescut cu bucătăria mexicană, aşa că le iubesc pe amăndouă. Din cea mexicană cred că-mi place cel mai mult «mole». Din fericire pentru noi, gospodinele, o găsim in magazine gata preparată, in ambalaj de sticlă sau tetra-pak; in Mexic, o putem cumpăra in cantitate mare la magazin. Mole era denumit odinioară «mexican curry». Consistenţa e foarte asemănătoare. Există, in această reţetă, opt-nouă sortimente de chiles, copţi şi măcinaţi şi cu adaos de susan, arahide, oregano şi alte ingrediente precum chimen şi cacao. Pe toate le găsim gata preparate. Se servesc in Mexic la petreceri, botezuri, festivităţi. La ţară se prepară de Crăciun".

Cele 100 de feluri de chiles mexicani

Gazda noastră ne promite o demonstraţie de mole chiar in bucătăria reşedinţei şefului misiunii diplomatice a Mexicului in Romănia, dar, pănă una-alta, mai completăm documentarea cu căteva observaţii din drumurile doamnei Monika Barrero prin lume, alături de soţul său, aflat in misiune diplomatică: "Comparănd bucătăriile diverselor ţări, poţi descoperi, intr-adevăr, multe similarităţi. In Romănia, de exemplu, in Ardeal, cunosc o serie de reţete care au la bază principiile bucătăriei din timpul impăratului Franz Iosef. Clătitele, de exemplu. Chinezii sunt, de asemenea, un exemplu foarte interesant pentru mexicani. Există o glumă in China că, dacă ceva inoată, să nu mănănci că e submarin, dacă zboară, să nu mănănci, pentru că e avion, dacă merge pe pămănt, să nu mănănci, pentru că e tren… Comparănd, pot să vă spun că, in Mexic, noi măncăm tot ce zboară, merge şi inoată".

Pregătirea pentru recepţie

Pentru o soţie de diplomat e foarte important ce găteşte la recepţii, pentru că musafirii speră să guste măncăruri mexicane originare; iată motivul pentru care Monika Barrero se străduieşte să facă provizii de chiles şi de alte ingrediente, chiar dacă piaţa din Romănia nu e intotdeauna generoasă: "Nu inţeleg, de pildă, de ce nu găseşte la Bucureşti coriandru. Sau aguacate (avocado). Cănd fac guacamole, care e o măncare tipic mexicană, trebuie să mă duc din timp la magazin, ca să fiu sigură că voi avea la masă ce-mi trebuie. Imi ia cam o săptămănă să pregătesc o recepţie pentru 25 de persoane".

Vorbim despre restaurantele hispanice din Bucureşti, şi doamna Monika Barrero imi atrage atenţia că măncarea sud-americană e foarte uşor de preparat. La baza ei se află carnea prăjită sau friptă, amestecată cu legume: "Bucătăria mexicană se distinge de celelalte bucătării hispano-americane sau spaniolă, pentru că are alte ingrediente. Iată, de exemplu, conceptul de «mex-tex», care e un melanj de reţete mexicane şi americane. Cu ani in urmă, după migraţia mexicanilor in statele din sudul SUA, in special in Texas, americanii au descoperit bucătăria noastră care combină măncarea tradiţională mexicană cu arome din spaţiul american. Unele restaurante şi-au adaptat reţetarul la cererile emigranţilor mexicani, ajungănd incetul cu incetul la ceea ce se numeşte tex-cuisine. «Chiles con carne», care se mănăncă in SUA, e exemplul cel mai clar de tex-cuisine, pentru că, in realitate, in Mexic nu există o asemenea combinaţie".

Privesc in jur tablourile alese cu gust, intru in bucătăria strălucitoare, asist la mica demonstraţie culinară a doamnei Monika Barrero şi parcă imi pare rău că nu voi putea, după protocol, să fiu măine aici, in salon, la recepţia de seară, să gust din bunătăţile pregătite, cu răbdare şi dragoste, de "passionaria" familiei Barrero. O familie de invidiat: "Ca diplomaţi, imaginea mea şi a soţului meu e intotdeauna de cuplu: pregătim impreună evenimentele, primim impreună musafirii, participăm impreună la recepţii. Pentru simplii funcţionari, activitatea zilnică se termină la ora 17:00, insă pentru noi ea continuă cu activităţile protocolare… Sunt destul de rare săptămănile pe care am vrea să le păstrăm doar pentru noi, ca să mergem la gimnastică, să citim, să inotăm, să ascultăm muzică… Aceasta-i totuşi viaţa noastră!..."

Doamna Monika Barrero ştie că intr-o zi va trebui să plece din Romănia, la incheierea misiunii diplomatice a soţului său. De aceea s-a găndit şi la un cadou culinar pe care şi-l va face, la despărţire: reţeta de papanaşi. "Imi plac foarte mult! Am să invăţ să-i fac şi ştiu că n-am să-i uit. Niciodată!".

Ţara cu trei anotimpuri

In Mexic sunt trei anotimpuri. Doamna Monika Barrero, sănge de european, mărturiseşte că i-a fost greu să se acomodeze climatului de acolo. "In nord e deşert. Se mănăncă multe feluri de carne de vită, de miel şi de porc. In centru este leagănul culturii indigene. E destul de cald. Iarna, temperatura minimă este de 10ÞC. Soţul meu este din Mexico-City. Există diferenţe intre regiunile Mexicului, dar şi intre oraş şi provincie. In sud apar influenţele curenţilor marini. Vegetaţia este diferită. In centru şi in sud se mănăncă mult peşte. Montezuma, spune legenda, avea in fiecare zi peşte proaspăt. Cineva alerga 50 km ca să-i aducă zilnic alimentul preferat."

Tomatillos

Sunt un ingredient indispensabil pentru bucătăria mexicană. Cunoscute şi sub numele de "tomates verdes", nu sunt totuşi acelaşi lucru cu "pătlăgelele verzi" pe care le cunoaştem noi - ori roşii necoapte - şi, in consecinţă, nu pot fi inlocuite cu acestea. Tomatillos se vănd proaspete sau conservate, iar metoda de conservare tradiţională mexicană face ca ele să nu-şi piardă aroma şi calităţile. In mod obişnuit, tomatillos se folosesc in pregătirea sosurilor. Pot fi coapte pe grătar, pe o tablă sau intr-o tigaie, ori pot fi fierte la foc mic, impreună cu ceapă tăiată felii, căţei de usturoi şi "chiles serranos". După ce s-au copt, tomatillos se trec prin blender şi se amestecă bine cu alte ingrediente necesare pentru prepararea diferitelor sosuri. Cel mai comun dintre sosuri este "salsa verde", preparat cu tomatillos, chiles serranos, ceapă albă, usturoi, sare şi cilantro (coriandru). Arareori ele pot fi folosite şi in salate, proaspete, tăiate felii subţiri.